ramada brasov

La Piazzetta – o confuzie de specific

la_piazzetta_cluj

O să treacă foarte mult timp până când voi înțelege de ce patronii de baruri și restaurante au senzația că e suficient să apeleze la un designer pentru a-și amenaja localul. Gestul e foarte frumos, într-o țară care traversează tranziția de 23 de ani și care pare extrem de greu de educat, dar totuși, să nu ne lăsăm induși în eroare.

Nu orice loc cu nume care se dorește a fi italienesc și care servește bruschette, intră în categoria restaurantelor cu specific italienesc. Cum spuneam, aud foarte des atunci când mă plâng într-un fel sau altul, replica: ,,da, dar e frumos!’’. Și pisica mea e frumoasă, asta nu înseamnă că e și deșteaptă. În fond, e de apreciat efortul cuiva de a crea o atmosferă, dar acest lucru ar trebui să vină în completarea mâncării și al specificului, nu invers. Din punctul meu de vedere, un loc poate arăta ca și grădinile antice ale Babilonului, care să se afle pe Eroilor, dacă mâncarea are gust ca și zacusca din borcanele rămase în cămară, din primul meu an de facultate, cred că voi sări peste prânz și mă voi bucura de specificul italian, în timp ce voi aștepta să se fiarbă niște ravioli la mine în bucătărie.

Vara aceasta mi-am petrecut aproape două săptămâni în Italia, din care câteva zile doar în Roma într-o vacanță cu prietenele mele. Am mâncat doar mâncare italienească, de la tortellini cu brânză dulce, până la prosciutto și mozzarella proaspătă, preparată chiar de restaurantul respectiv. Indiferent despre ce a fost vorba, mereu am încercat să fiu corectă, niciodată nu am redus calitățile unui lucru, doar de dragul de a o face, dar în cazul restaurantului La Piazzetta, din păcate nu prea pot găsi ,,the thing’’ și nu pot urmări tiparul recenziilor mele, pentru că nu am povestea, sau și dacă o am, este una contemporană și deloc încărcată de pozitivitate mitică.

Când Monitorul Oficial doarme

Pe site-ul lor oficial meniul este tot cel vechi, chiar dacă în restaurant a fost schimbat și mi se pare normal, până la urmă e de datoria Monitorului Oficial să îi țină la curent pe clienții tăi când vine vorba de schimbări. Tu ai site, ai decor, ce mai contează mâncarea, cum livrezi informația clienților sau cât de facil le este lor să ajungă la tine?

Așadar, pe acest site neupdatat, am citit următorul lucru:

Intra in atmosfera boema a piazzetelor italienesti, unde aromele si decorul te aduc mai aproape de traditii si de farmecul vremurilor de altadata. La Piazzetta din Cluj Napoca, te transpune in urbea romantica a civilizatiei romane, un loc cu cladiri ce emana cultura si creativitate. sursă

Am încercat să-mi amintesc care lucru din decor mă ducea cu gândul la civilizația romană, cred că din zelul începutului, cei care s-au ocupat de prezentarea pe site au încurcat, puțin mai tare decât era nevoie, ițele istoriei. O mică confuzie scuzabilă între decorul florentin și venețian din perioada renascentistă și decorul roman de început de mileniu 1. Pe mine decorul m-a dus cu gândul la filmul de comedie românesc Bădăranii, adaptare după celebra piesă a lui Carlo Goldoni, un film care potrivit Wikipedia, a fost văzut de către  2.785.443 de oameni până în anul 2007.

la_piazzetta_cluj_detaliu_decor

Coloane ionice și corintice eu nu am văzut în acest celebru restaurant clujean, e posibil să nu le fi văzut eu și ele să existe, poate că îmbătrânesc, dar mă îndoiesc că simțurile mă trădează într-o asemenea manieră. Ce pot să zic? Păcat că a fost deschis după ce s-a turnat serialul Roma, dar până la urmă istoria romană nu se termină cu Marc-Antoniu, eu zic că ar merge o adapatre istorică contemporană, turnată La Piazzetta.

,,E mozzarella, domnișoară’’

Am tot vorbit despre decor, acum să vedem cum stă treaba cu mâncarea. Am citit mai multe recenzii negative legate de acest aspect și de meniu, chiar și de forma acestuia de prezentare.

Meniul a fost schimbat, nu știu de cât timp, dar arată bine, cred că au dat un ochi în prealabil peste meniul de la Marty Reastaurants, arată cam la fel sau pe aproape. Chelnerița a fost destul de drăguță și servirea promptă, am avut doar două întrebări pe parcurs și la ambele am primit răspunsuri de student la politehnică care n-a avut timp să învețe pentru examen, pe motiv că a fost meci.

Prima dată am întrebat ce capacitate are localul, mi s-a răspuns ,,200??…300?…de locuri, nu sunt sigură’’. Cred că și dacă nu m-ar fi informat nimeni, ceea ce oricum ar fi trebuit să se întâmple, într-o zi, stând pe sală, tot le-aș fi numărat. Până la urmă o marjă de eroare de 100 de locuri poate fi trecută cu vederea, e doar capacitatea unui amfiteatru mediu.

Mi-am comandat bruschette cu prosciutto și supă cremă de broccoli. Brushettele mi le-am comandat din nostalgie, pentru că în Italia am mâncat de câteva ori prosciutto servit pe bucățele mici de ciabatta, care semănau cu gogoșile noastre. M-am gândit că nu au cum să nu fie bune, prosciutto și ruccola în aceeași combinție, par să fie o alegere bună din start. M-am înșelat, chiar dacă era și prosciutto și ruccola, pasta de brânză de pe pâine avea un gust de brânză de burduf uitată pe marginea șoselei prahovene.

Nu înțelegeam de ce e atat de sărată, așa că am întrebat-o pe chelneriță din ce tip de brânză e făcută, nu de alta dar erau atât de sărate atât pasta, cât și feliile de prosciutto, încât m-am temut că în organismul meu nu va mai avea loc procesul de osmoză dacă voi termina totul din farfurie. S-a întors după 10 minute cu răspunsul de o mie de puncte, demn de ruletă rusească: ,,E mozzarella, domnișoară’’. Desigur și eu sunt Lady D pe iahtul lui Dodi Fayed. Sunt sigură că era ori o pasă mai veche făcută de ei din ceva sortiment de brănză de oaie, ori o pastă gata cumpărată pe modelul Allmette. N-am putut să le mănânc, dar m-am bazat pe supa cremă de broccoli. Ador supele creme, de când am mâncat o supă cremă delicioasă de morcovi în Franța. Nu mi-am dorit, dar deloc, să fie și acest fel o dezamăgire.

Din păcate… a fost. Din supa mea cremă de broccoli doar 0,9% a fost broccoli, atât cât să-i dea culoarea verde, presupun, cu toate că îi spuneam persoanei cu care mă aflam la masă, că e la fel de posibil să fi băgat și jeleu verde în ea, așa pentru efecte speciale. Am simțit în schimb gust foarte puternic de gulie, ori cărărabă cum îi spune bunică-mea. Avea gustul apropiat de sosul de gulie cu smântână și făină, doar că avea foarte mult lapte, era un fel de milkshake din gulii, doar că verde.

De această dată nu am mai întrebat ce conține, m-am temut că o să-mi spună că am în farfurie roci prelevate de robotul Curiosity de pe Marte și oricât de indulgentă aș fi, nu îmi doresc ca inteligența să-mi fie insultată de mai multe ori într-o zi, că se supără și atâta cât e, mă părăsește. A, și am mai băut o limonadă cu mentă care a fost foarte bună, chiar echilibrată, servită în carafă micuță, cilindrică de vin pentru masă. Nu că aș avea o problemă, mi se pare o idee plină de inovație, dar mi-ar plăcea să știu de unde vine moda asta ,,pahare-normale-less?

N-am înțeles, din nou, de ce plasmele sunt pe MTV și de ce muzica e de Hit Radio? S-a gândit atât de mult decorul acesta „roman”, dar de piațetă veritabilă, și acum trebuie să o ascult pe Ami, care o imită nefericit pe Amy Winehouse când mănânc prosciutto cu Almette? Păi e frumos?

la_piazzetta_cluj_sala_mese

Acestea fiind spuse, presupun că nu voi mai trece pe La Piazzetta în curând, cel puțin nu până se schimbă vizibil ceva în bine, dar până atunci cred că am descoperit un alt restaurant cu specific italienesc, pe care vreau să îl încerc pentru a vă vorbi despre el.

Apropos de standardele italienești, ultimul număr al revistei GoodFood este axat pe mâncarea italienească și am citit o chestie, despre care mai auzisem, cum că, restaurantele cu acest specific, care se respectă, întotdeauna vor servi uleiul de măsline și oțetul balsamic, în recipientele lor originale, pentru a-i confirma clientului calitatea, dar și pentru a nu sprijini acest tip de produse contrafăcute.

Da, știu că specificul italienesc se bazează în foarte mare măsură și pe decor și ambianță și e de admirat străduința unui local de a crea atmosferă, dar până la urmă, cum spuneam și mai sus, acest aspect ar trebui să vină doar ca o formă de susținere a meniului. În România patronii trebuie să înțeleagă că un restaurant n-a oferit nimic, dacă mâncarea e scumpă, ori proastă, ori ambele, dar decorul e frumos. Aceste situații pot fi oricum remediate și sper să se întâmple asta, e foarte ok să primești critica constructiv, în fond nu noi, clienții, vom rămâne cu datorii pentru că tu ca și manager de local nu ai înțeles la timpul potrivit că așteptările oamenilor cresc și chiar pe bună dreptate.

E un fel de web 3.0, doar că al serviciilor, chiar dacă clientul vine la tine, tu vii de fapt la el și e foarte important să-l știi acolo, să știi nu că l-ai impresionat, dar că l-ai mulțumit într-o măsură suficient de mare, încât el să mai revină și să te recomande și prietenilor.

sursă foto