ramada brasov

Natura prin vin și vinul prin artă. Master of Wine and Acoustic Sensations

master_of_wine_and_acoustic_sensations_cluj_4

Am pășit timidă până la intrarea hotelului, ajunsesem la timp, așa m-a învățat tata să fac, eram curioasă cum avea să fie. Citisem atâtea despre eveniment și auzisem o mulțime de oameni vorbind, încât simțeam entuziasmul acela foarte provocator, care îți șoptește că vei învăța ceva nou. M-am întors spre stânga, chiar înainte să intru, iar imaginea mea se reflecta în geamul imens fumuriu. Vedeam luminile calde din interior și paharele care străluceau pe mese lângă tacâmuri tăcute, iar copacii de afară se reflectau și ei, ca și cum ar fi fost invitați la masă. Am intrat în holul auriu și erau încă puțini oameni.

Da, am ajuns la Master of Wine and Acoustic Sensations, evenimentul despre care toată lumea știa ceva. Golden Tulip Ana Dome se prezenta așa cum îl știm, contemporan, plăcut extragavant și totuși cu o urmă vintage de roman polițist în care toată lumea din oraș se vedea în restaurantul aceluiași hotel.

O întindere de mese albe, frumos aranjate, cu pahare așezate pe bilețele care indicau vinurile ce aveau să fie degustate, așteptau în linie, ancorate în atmosfera caldă, pe acorduri acustice și șoapte ale invitaților.

Între autenticitate și natural

Am citit multe interviuri ale lui Isabelle Legeron, i-am urmărit toate activitățile, mi-a strărnit curiozitatea cum puțini oameni mai reușesc să o facă odată ce devii tot mai prins în hățișurile vieții cotidiene. Pentru mine nu a fost vorba doar de a ajunge la eveniment pe sistem participativ, a fost pentru că voiam să aud spunând toate lucrurile în care ea crede și pe care le împărășesc, pentru că sunt aplicabile în multe domenii și situații.

Acum, dacă aș spune ,,pasiune’’, ar suna cumva clișeic, pentru că toată lumea folosește cuvântul în tot felul de contexte pentru a le salva de la mediocritate. În ceea ce privește activitatea lui Isabelle Legeron chiar despre pasiune este vorba. În fond aceasta a fost și ideea evenimentului, de a-i aduce pe oameni mai aproape de autenticul fiecărui lucru pe care îl întreprind, de a-i face să conștientizeze că vinul e mai mult decât o băutură turnată în pahar. E o artă frumoasă și complexă, care poate curge natural și poate contribui la o viață trăită frumos. Nu e o completare a mâncării, ori a unui meniu, este un stil de a percepe senzațiile din jur. Un gust bun și natural îți poate deschide mintea spre tot ceea ce se întâmplă, percepi diferit conversații, zâmbete și trăiri. Ideea lui Isabelle este foarte simplă și uimitor de sinceră, vinul de calitate nu este un atribut al unei anumite clase sociale, ci un experiment al tău personal, fiind cunoscător sau nu.

Fiecare butuc ar trebui să aibă povestea lui

M-a emoționat evenimentul și expunerea ei, a invitatei speciale, pentru că m-au dus cu gândul departe, la anii copilărei mele, când bunicul meu avea o vie minunată în care mi-am petrecut zile în șir. Avea 450 de butuci de vie din două soiuri: Riesling Italian și Souvignon. În fiecare duminică, după biserică, plecam împreună pe jos până la Măgură, locul în care era via noastră.

Îmi amintesc și acum liniștea și dragostea cu care analiza fiecare butuc, îmi amintesc și drumul până acolo și faptul că trebuia să mă ia în brațe ca să mânânc frăguțe albe din fiecare frăgar de pe marginea drumului, îmi mai amintesc și faptul că în capătul viei avea culcuș o căprioară și puiul ei, iar eu făceam mereu liniște să nu le deranjez, în fond noi eram doar musafiri. Procesul în sine, oamenii care miroseau a struguri toamna, agitația și afecțiunea pentru un lucru pe care l-ai privit cum crește, cum se dezvoltă și transformă, sunt sentimente la care revii mereu, măcar în amintiri.

Mi-am amintit toate aceste lucruri, pentru că știu că la acest aspect se referea și Isabelle Legeron. Povestea despre copilăria ei petrecută într-o familie autentică de viticultori din Franța și șocul pe care l-a avut în momentul în care a intrat în contact cu marea industrie și diferența de la cer la pământ pe care a  constatat-o.

master_of_wine_and_acoustic_sensations_cluj_3

Cine face diferența?

Vinurile de la eveniment au fost asigurate de vin-de-vie.ro. Au fost 6 vinuri în total:

  • Les Grandes Vignes, roze 2012, valea Rhone-ului
  • Mer&Coquillages, Julien Meyer, alb sec 2012, Alsacia
  • Juracon sec, Clos Thou, alb sec 2012, poalele Munților Pirinei
  • Terra Vitis, cave d Estezargues roșu 2012, Valea Rhone-ului
  • Mariole, domeniul Ledogar, roșu 2011, Languedoc
  • Brin de Temps, domeniul Brin, roșu 2010, Gaillac, S-V Franței

Mi-a plăcut foarte tare Mer et Coquillages, este un vin foarte proaspăt obținut dintr-o varietate de struguri, Sylvaner și Riesling. E un vin cu aciditate și mineralitate echilibrate, deloc greoi, chiar fresh, iar povestea numelui său face referire la vinul servit la terasele de la marginea mării, un vin sec, care însoțea mâncăruri pe bază de fructe de mare.

Un alt vin care mi-a plăcut, a fost Terra Vitis, cave d’Estezargues. Are o ușoară senzație de gras, fructos, chiar taninos, poate fi tipul vinului din care să bei în fiecare zi un pahar la masă. Totodată, poate fi vinul de început pentru cei care doresc să guste din plăcerea vinurilor naturale. Un alt aspect pe care mi-am dorit să îl urmăresc pornind de la ideea lui Isabelle Legeron, a fost cel al poveștilor oamenilor care produc aceste vinuri. Diferența remarcabilă dintre vinurile produse industrial și cele provenite din podgorii în care calitatea și naturalețea contează înainte de toate, o reprezintă povestea minunată a creației și a întregului decor pe care vi-l imaginați când vă gândiți la vinuri franțuzești.

Am rămas surprinsă când, ajunsă acasă, am căutat câte puțin despre fiecare producător. Traiectorii diferite, idei diferite, afecțiune profundă și respect pentru sol, iar asta m-a bucurat având în vedere ca încă din copilărie am fost lovită de ,,blestemul pământului’’, asta dacă nu cumva m-am născut cu el.

Un vin nu vine niciodată singur

Desigur, vinurile nu au venit neînsoțite, platouri delicioase de brânzeturi și mezeluri au pus în evidență cu delicatețe aromele plăcute, chiar suprizătoare ale vinurilor degustate. Din foarte multe puncte de vedere, dar și din punctul meu de vedere, evenimentul a fost o desfășurare de forțe. A fost inedit, așa cum explica și șeful restaurantului, Laurențiu Farcaș în interviul pe care mi l-a acordat înainte de eveniment. A fost inedit pentru că a adus ceva nou, a fost inedit și pentru că a dat oportunitatea oricui de a fi prezent și de a învăța o mulțime de lucruri de la un Master of Wine.

master_of_wine_and_acoustic_sensations_cluj_5

Dar și mai inedit, sau aș putea spune revelator, a fost pentru că nu ai simțit doar ideile unui Master of Wine, ci al unui ambasador sincer, care nu își dorește altceva decât să le influențeze în bine percepția oamenilor vizavi de vinuri.

Hotelul Golden Tulip Ana Dome a găzduit, de fapt începuturile unor povești minunate între oameni și vin. De prea puține ori mai este vorba de profunzimea unei idei, de prea multe ori suntem nemuțumiți de ceea ce ni se oferă, așa că de data aceasta am fost martorii unor idei de alternativă. Dacă cineva poate trezi o anumită emoție în tine și îți dă de gândit într-un mod cum de puține ori ți se mai întâmplă, înseamnă că evenimentul și-a atins scopul, iar lumea vinurilor și poveștile din spatele ei pot prinde un nou contur, doar prin exemplu personal.

master_of_wine_and_acoustic_sensations_cluj_2

Master of  Wine and Acoustic Sensations a fost un prim îndemn de mai mare anvergură către noi toți de a găsi sau regăsi plăcerea unei băuturi-artă, o plăcere văzută prin ochii pământului, al soarelui, al stropilor de ploaie și nu în ultimul rând prin ochii bobului de strugure.

Povești care merită spuse: Hotel Continental (I)

hotel_continental_clujul_vechi_2

Toate locurile în care mergem sau cele prin care doar trecem, fără a le da atenție, cafeaua pe care o luăm în grabă, clădirea, pe care nu am observat-o până acum, dar la care ridicăm privirea, pentru că persoana pe care o așteptăm este în întârziere, muzeul în care erai dus în fiecare duminică, casa veche, care mirosea greoi a unei mătuși, pe care de abia ți-o mai aduci aminte, toate aceste locuri, pe care le traversăm sau pe care ni le amintim tangențial, sunt locuri care adăpostesc tăcut povești. Povestea de dragoste din liceu, povestea începutului unei revoluții, povestea fascinantă a unui cuplu celebru care a sfârșit tragic. Uităm, pentru că e firesc să o facem, dar ne aducem aminte pentru că simțim nevoia de apartenență, dar și mai important, simțim nevoia de a le aduce uneori la viață, de a le șterge de praf frumusețea uitată.

De câte ori nu vi s-a întâmplat să treceți pe lângă clădiri vechi, uitate, pe care le compătimiți pentru felul în care au ajuns? Le vedem cu toții, sunt minunate, ne gândim de cele mai multe ori, cât de diferit trebuie să fi fost în vremurile bune ale acelui loc. Eleganța, balurile, paietele și toate celelalte lucruri pe care le asociem noi cu un astfel de loc.

Acest articol este prima parte a poveștii hotelului Continental din Cluj. Am amânat zile în șir articolul, deoarece știam că într-un astfel de loc trebuie să se fi întâmplat ceva, îmi spuneam că este imposibil să nu găsesc măcar un pasaj, undeva despre hotel, despre atmosferă. Cu toate acestea rezultatele căutărilor mele erau parcă identice, aceleași descrieri tipicare, majoritatea provenind din aceeași sursă nu foarte precisă. Am știut că subiectul merită mai mult, trebuia să aibă acel je ne sais pas. Nu m-am înșelat deloc.

hotel_continental

Cândva te numeai New-York

Clădirea hotelului Continental a fost construită în 1893 – 1894, după planurile lui Lajos Pekei, arhitectul șef al Clujului din acea vreme, care a conceput, de altfel și planurile clădirii casino-ului din Parcul Central, dar și soclul statuii lui Matia Corvin din Piața Unirii. În locul unde se află acum hotelul Continental, se afla hotelul Național, iar în anii 1860 era cel mai semnificativ spațiu comercial găzduind un anticariat, mai apoi un magazin de jucării, de menaj sau de pantofi.

În anul 1893 a fost demolat, pentru a face loc unui hotel mult mai modern care avea să poarte numele New-York. Numele îi vine de la piesele de mobilier aduse dintr-un alt hotel din Budapesta, numit tot New-York, care aveau gravată monograma NY.

hotel_continental_cladirea_echinox_clujul_vechi

La sfârșitul secolului al XIX-lea, hotelul a fost închiriat de Alajos Taussing și Bogyo Istvan, urmând ca din anul 1912 să fie preluat de către Jozsef Fezl.

Jozsef Fezl a fost cel care a reinventat hotelul, în încercarea de a-l aduce la standardele altor hoteluri europene. El a introdus băile, telefoanele, încălzirea centrală, un teren de bowling acoperit și încălzit în timpul anului, dar și bucătăria franceză (care ar fi ajuns pentru prima dată în Cluj). Parterul hotelului, pe de altă parte, concentra viața socială a orașului, fiind o perioadă istorică de expansiune literară, dar și a artelor, cafeneaua hotelului s-a transformat într-un loc de întâlnire  al elitei literare clujene.

Conceptul revistei culturale de factură tradiționalistă Gândirea s-a născut în cafeneaua hotelului New York în anul 1921. Din Cluj a plecat curentul gândirismului în acea perioadă. Celebrul scriitor maghiar Jokai Mor a fost de mai multe ori client al hotelului, fapt care a  determinat ca fosta stradă a Cărbunelui să îi poarte numele timp de un deceniu. În anii 1950 în hotel a funcționat un cămin studențesc, iar apoi în 1960, clădirea a redevenit hotel, dar cu nume schimbat: Continental. În anul 2005 hotelul “a părăsit” clădirea, nemaifăcând față standardelor hoteliere.

Povestea călătorului care nu a mai uitat hotel New-York

,, New-York, un hotel aflat la capătul pieței principale, un minunat loc de întâlnire în timpul iernii, care îi atrăgea pe tovarășii mei ca un magnet. Istvan spunea că barmanul a inventat un cocktail extraordinar, depășit doar de un altul numit ,,Flying’’, făcut în barul hotelului Vier Jahreszeiten din Munich, despre care spunea că ar fi păcat să-l ratez. El a pășit maiestos, ne-a făcut semn cu mâna să ne mișcăm din capătul scărilor, iar noi ne-am așezat strategic într-un colț, în timp ce dracul de barman o luase razna cu shaker-ul. Nu mai era nimeni la bar, se făcea târziu, iar cadența înăbușită a valsului Die Fledermaus ne sugera că toată lumea se afla în salon. Noi sorbeam cu îndoială și plăcere din băutură, într-un decor Neo-roman al Regenței: crem, roșu închis, auriu. Coronamentele coloanelor corintice își întindeau frunzele de acant, tolbele de săgeți și cornurile de vânătoare. Sunetele de liră și vioară rămânând parcă suspendate de ghirlande, între pilaștri.’’

hotel_continental_clujul_vechi

Am căutat mult timp un pasaj care să descrie hotelul așa cum mi-l imaginam, așa cum probabil ni-l imaginam cu toții. Am răsfoit toate ziarele vremii, am întrebat, dar  aproape nimic. Acest lucru până când aveam să îl descopăr pe scriitorul britanic Patrick Leigh Fermor. Cartea Între păduri și ape sau Între păduri și fluviu (în original: Between Woods and Water) spune povestea călătoriei scriitorului din Olanda în Istanbul. El a vizitat România în anul 1934, dar nu a fost un simplu turist.

Datorită culturii sale, a cunoștințelor lingvistice, dar mai ales datorită factorului uman și capacității de a asimila latura etnografică a țării, Fermor a reușit să facă din acest drum, al maturizării pentru el, o incursiune literară, istorică, culturală și folclorică. Traseul din România a fost concentrat doar în Transilvania și Banat, iar remarcabil este faptul că această carte a fost scrisă după aproape jumătate de secol. Nu am vrut să vă plictisesc cu detalii, care par fără legătură cu subiectul, dar acest scriitor merită mult mai multă atenție din partea noastră.

hotel_continental_piata_unirii_clujul_vechi_2

Mi-a adus zâmbetul pe buze fragmentul lui despre hotel, pentru că am căutat valsul despre care vorbea și l-am ascultat în timp ce reciteam fragmentul. Mi-am imaginat întreaga scenă cu ochii omului care de cele mai multe ori nu apreciază lucrurile de care este înconjurat și are nevoie de imbolduri venite din exterior, pentru a-și deschide mintea. Am crezut că Fermor ne merită atenția și pentru următorul lucru pe care l-a spus în prefața cărții sale, despre care eu cred că are legătură directă cu locurile pe care le ratăm din lipsă de implicare, din nepăsare, dar și din lipsă de informații concentrate:

,,Deceniul următor avea să măture această lume ferită, rustică, şi asta mă face să înţeleg cu atât mai bine cât de norocos am fost sesizându-i îndelung vederea de ansamblu, ba chiar de a mă fi asociat ei cu puţin. Totul se întâmpla ca şi cum o înţelepciune subconştientă mă dirija în această parte a voiajului, şi, când ea s-a terminat, în sudul Dunării, şi mi-am reluat ritmul mai rapid pentru a traversa defileul Balcanilor, mi-am dat seama în mod brutal de extraordinaritatea regiunilor pe care tocmai le traversasem: din acel moment, ele au căpătat o strălucire magică, pe care jumătatea de secol ce a urmat n-a făcut decât s-o accentueze.’’

hotel_continental_strada_napoca_clujul_vechi

Pentru oraș, un hotel precum hotel Continental are o strălucire magică, care vorbește neîncetat, pentru noi, surzii acestor vremuri.

Poveștile trebuie spuse, iar acest hotel mai are o mulțime de povești care își așteaptă rândul, iar eu voi încerca să le netezesc calea spre voi. Căutați-vă și voi un loc diferit, dar cunoscut, pe lângă care treceți zi de zi și despre care vă puneți întrebări când stați la semafor. Scotociți bine în cotloanele orașului și trăiți legendele urbane, pe care toată lumea parcă le-a uitat. Hotelul Continental este primul din această serie de locuri, iar despre arhitectura sa, despre restaurant sau despre poveștile de dragoste încheiate prin otrăvire și alți oameni celebri care și-au legat destinul de acest loc, vom vorbi în articolele următoare.

hotel_continental_clujul_vechi_3

Sursă fotografii: Clujul Vechi