ramada brasov

Rezoluțiile, tranziția și fumătorii de la Nuka Bistro

Nuka Bistro

Am hotărât să începem seria editorialelor pentru a trata ceva mai direct teme care reies discret sau evident din articolele noastre sau pur și simplu subiecte care își merită propriul topic. Nu am vrut să încep cu un articol despre rezoluțiile anului 2014, pentru că am senzația că, de când a început anul nu facem altceva decât să vorbim despre cum o să fim noi grozavi dacă urmăm papirusul celor 1001 dorințe febrile pentru un nou început. Poate are legătură cu trăsăturile noastre ca și popor – mulți analiști politici susțin că suntem încă într-o perioadă de tranziție, chiar dacă de la revoluție au trecut peste 20 de ani. La fel suntem și noi atunci când vine vorba pe bune de a pune în aplicare teoria, proprile planuri, religia sau legislația.

Latte art, un “must” în Cluj-Napoca

sursă: life-cafe.co.za

Dragă cititorule, pentru întâlnirea noastră de astăzi, ți-am pregătit o mică surpriză. Așa cum am promis, astăzi o să povestesc despre latte art, cremă de lapte, competiții, tehnici și trucuri.

Din 1980 până astăzi, latte art-ul, după cum îi spune și numele, este o artă prin turnarea cremei de lapte într-un shot de espresso. De-a lungul timpului, pasionații, au adus tot felul de idei și noi tehnici dând cafelei o notă de eleganța și frumusețe. Pentru un barista, acest mod de preparare nu este doar o modalitate de a-și pune în evidență talentele artistice, ci este o competiție zilnică, în încercarea de a fii tot mai bun.

Eu, una, nu am încă o experiență atât de vastă în ale cafelei încât să cuprind totul despre ea, așa că, m-am documentat puțin și am dat peste Matei Hunyadi (a.k.a Maty) , care a fost foarte deschis să ne împărtășească poveștile și secretele lui despre latte art.

matei_hunyadi_the_londoner_cluj_barmaniada

Maty este bar-manager la The Londoner, are o experiență de 4 ani, și mai multe participări la diferite concursuri, printre care si Barmaniada 2012, unde a ajuns în etapa finală și a mai venit și cu locul patru acasă, și-n plus a adus și o povestioară foarte draguță și amuzantă, despre care o să relatez puțin mai încolo.

Curiozitatea pentru cafea, atât gustul cât și prepararea ei, l-au adus pe Maty în branșa aceasta, el recunoscând că nu era băutor de cafea. “Am început să văd ce înseamnă să bei un espresso, un cappuccino, să diferențiez aromele. Am vrut să o ințeleg.” Țelul său este să devină un barman complet, în adevăratul sens al cuvântului.

Am vrut să aflu de la Maty, tot ce știe despre latte art, trucurile lui și tehnica lui. Înainte de toate trebuie să știi cum să faci un espresso, apoi crema. Crema trebuie sa fie fină, fără bule. Poți să știi teoria perfect, doar practica este cea care contează. Doar după ce exersezi ceva timp cum să faci o cremă bună, poți să incerci să faci și latte art. Începe cu ceva simplu, și du-l la perfecțiune, apoi încearcă altceva. Înainte de toate, trebuie să ai în minte imaginea de final a cafelei pe care vrei să o faci, atât imaginea ei cât și pașii pe care trebuie să îi urmezi. Totul ține de unde torni laptele, poziția cănii, să înțelegi crema, consistența ei, și foarte important trebuie să știi să îți corectezi greșelile. Oricine poate să facă latte art dacă face o cremă bună.

Tot de la Maty am mai aflat că, în Cluj-Napoca, această metodă de preparare a cafelei, este deja un “must do”.

La început a fost o noutate, oamenii reacționând foarte pozitiv prin zâmbete și mulțumiri, dar astăzi ei s-au obișnuit deja. Este apreciat, dar nu cum a fost odată. Oamenii din Cluj au puține cunoștințe legate de cafea sau bar, majoritatea nu știu să facă diferența dintre un cappuccino și un espresso cu lapte. Atunci când ei, din propria lor initiativă, se vor informa, atât cererea cât și așteptările vor fi mai mari. “Germanii, francezii, italienii, americanii dar și englezii, au o cultură foarte bogată. Vin și stau la bar, te intreabă de ce faci așa, vor să încerce lucruri noi, sunt foarte deschiși la tot ce e nou. Noi încă nu suntem la acel nivel, dar sunt optimist și cred că vom fi. Deja lucrurile se mișcă destul de bine aici, și cum spuneam, latte art-ul este o necesitate pentru o cafenea, și prin felul ăsta o să reșușim să ajungem acolo unde ne dorim.

screamcoffee

sursă: ubersuper.com

Experiența lui Maty de la Barmaniada 2012 a fost una constructivă și inedită. “Am o povestioară amuzantă legată de participarea mea la concurs. M-am dus cu o cafea de o calitate mai slabă, pentru mine a fost importantă tehnica. Am vrut să fiu mai bun, să îmi îmbunătățesc cunoștințele. Nu intenționam să intru în finală. M-am dus cu un set-up pentru 2 persoane. Din motive financiare am zis că nu investesc așa mult în accesorii. Am intrat în finală unde erau mai mult de 2 persoane. Panică. Am început să cerșesc de la colegi tot felul de accesorii, ca să imi pot face un set-up cât de cât ok. Masa mea arăta ca un curcubeu și așa am reușit să fiu ținut minte foarte ușor. Au fost până la 20 de înscriși, în finală am rămas 8 concurenți. După o așteptare de aproximativ 14 h, am intrat și eu în concurs, ultimul fiind. A fost foarte greu dar totul a fost bine.

Am ieșit pe locul 4, cu o diferență destul de mare de punctaj ce-i drept. Dar cum am zis, m-am dus pentru mine, să îmi îmbunătățesc tehnica. Încurajez pe toată lumea să participe la asemenea comeptiții doarece crești mult. Înveți pregătindu-te pentru concurs, înveți din greșeli, prinzi tot mai multă încredere în tine. Trebuie să trăiești toate acele stări de stres, ușurare, emoții, nervi, bucurie. Este o experiență frumoasă, îți faci foarte mulți prieteni, primești foarte multe informații și poți să vezi la ce nivel ești tu și la ce nivel sunt ceilalți. Nu îmi place să cred ca fur meserie, îmi place să observ, să analizez și urmărind pe altcineva îmi vin și mie idei. Fiecare dintr noi este diferit, drept urmare și tehnicile de preparare a unei cremei de lapte este diferită. Important este rezultatul și să fie făcută cu drag și din pasiune.

Cunoscându-l pe Maty și povestind cu el despre cafea și latte art, mi-a trezit un interes tot mai mare către această “lume” și îi mulțumesc pentru asta. Data viitoare voi încerca să îți captivez din nou atenția. Până atunci informeaza-te, culturalizeaza-te, și fii deschis la tot ce e nou. Oamenii din spatele barului sunt extraordinari cu multe povești interesante. Descoperă-le și tu!

Kaja Tanya, mic tratat de prietenie multiculturală

kaja_tanya_cluj_meniu

Asta a fost experiență păstrată de mine pentru mine, dar azi, dintr-un pustiu de bine, m-am hotărât să renunț la egoism și să o împărtășesc cu voi.

Cum accesele de spontaneitate mă lovesc brusc, cam rar și ireversibil, mi-am exprimat sincer și ferm lipsa de interes pentru petrecerea timpului în propria-mi bucătărie în schimbul unei combinații fericite, îmi doream eu, între un prânz târziu și o cină gustuoasă. Cum greu mai renunț la ceva din moment ce mi-am propus, dar împinsă mai mult de lipsa acută a vreunei idei salvatoare și a inițiativei în bucătărie, mi-am zis să canalizez inițiativa spre un restaurant din oraș.

Și nu mi-am ales o zi mai bună, decât una cu iz tomnatic, cu ploi mărunte și interminabile, așa cum au fost cele din imediata noastră apropiere temporală, dacă stați să vă amintiți puțin, asta dacă nu cumva soarele din ultimele zile v-a păcălit atât de tare încât să aveți impresia că afară e vreo vară-hibird în ediție limitată.

Karma it’s a bitch!

Desigur că soarta are propriile metode de răsplată pentru toată lumea, dar nu am înțeles exact de ce m-a luat la bani mărunți tocmai pe mine.

Am făcut documentarea de acasă, am stabilit traseul optim din punct de vedere al timpului personalizat pentru calitatea drumurilor din Cluj, de parcă urma să plec în expediție nu să iau cina pe undeva prin centru. Eram eu și redescoperirea orașului. Entuziasmul meu avea să se sfârșească în mod brutal și fără să mă anunțe. Bucurându-mă de experiența nemaipomenită ,,mergând prin ploaie fără umbrelă” (asta pentru că am renunțat demult la ea deoarece în copilărie o pierdeam tot timpul) și ajungând la locul știut… “fatalitate!” locul nu mai există.

Informațiile pe care l-am găsit eu pe pagina celor de la Picccadilly Pies and Wine sunt cam vechi. Ajunsă acolo constat că locul fizic există (că doar nu s-a apucat nimeni încă să dărâme clădiri vechi de pe strada Inocențiu Micu Klein), însă sub cu totul alt nume și cu totul alt concept. Puțin timorată, însă mai degrabă preocupată de ploaie, pornesc către restaurant Via care se afla în imediata mea apropiere. Nu găsesc loc. O fi fost din cauză că mi-am dorit să fiu spontană sau din cauză că era ora 20.00? Probabil o combinație bine dozată între cele două.

Nu e mare supărare, așa că pe aceeași stradă găsesc rapid restaurantul Kaja Tanya, resturant express, după cum văd scris cu litere de-o schioapă chiar la intrare. Nu e tocmai un restaurant ceea ce am găsit înăuntru, în sensul că e cel mai mic restaurant pe care l-am văzut. Cu două mese și alte câteva locuri la bar care pot fi adaptate, e chiar un restaurant atipic.

Locuri mici, așteptări mari

Consultând meniul scris cu creta pe tablă ce venea cumva în extensia celui tradițional, nu pot să nu observ motivele din folclorul maghiar de pe pereți.

kaja_tanya_cluj_2

sursă: facebook.com/kajatanya

Îmi aduc aminte de ,,Poveștile din Folclorul Maghiar” pe care le vizionam fascinată în copilărie, dar asta e cu totul altă poveste. Un lucru de remarcat care nu poate fi trecut cu vederea este acel ceva pe care îl au toate locurile mici. De parcă “mic” ar fi sinonim aproape întotdeauna cu familiar și călduros. Mă hotărasc greu la ce anume îmi doresc să mănânc și aleg, pentru început, guacamole cu pâine prăjită. Iată că dacă numele locului și motivele din decorațiuni sunt maghiare, mâncarea e ceva mai mult decât atât pentru că nu cred să aibă vreun specific bine delimitat.

Am fost puțin dezamăgită pentru că mă așteptam să mănânc guacamole cu bucăți întregi de avocado și nu sub formă de pastă, dar bănuiesc că 2 experiențe nu ar trebui să fie identice, altfel nu aș mai avea nimic de învățat din ele.

kaja_tanya_cluj_3

sursă: facebook.com/kajatanya

În timp ce mă mai dumiresc eu în legătură cu acest loc, deja încep să apară oameni unul câte unul să se așeze la celelalte 2 mese rezervate. Atmosfera de la Kaja Tanya se înviorează, oamenii vorbesc tare, râd, vin și salută gazda din bar, căci așa mi s-a părut că s-a comportat cea de acolo în tot timpul în care mi-am așteptat felul principal. Mi-a plăcut grozav de mult acest aspect pentru că în momentul în care te afli în mijlocul unei astfel de atmosfere, înconjurat de astfel de oameni, e imposibil să nu rezonezi imediat cu sentimentul de apartenență chiar dacă oamenii aceea îți sunt niște necunoscuți. Îmi place pentru bizarul situației de la început, și mai apoi pentru cum reușește să te facă să te simți în largul tău.

Mai departe am ales curry de năut cu orez și chiar m-a surpins cantitatea porției. Mă așteptam la iute, dar am rămas suprinsă și de acest detaliu. Îmi place foarte mult năutul, dar nu știu dacă l-aș mai încerca în această combinație ca la Kaja Tanya.

And the award goes to…

Ajung la desert. Mai exact la brownies cu înghețată care, de altfel, împreună au fost piesa centrală. Știu, era foarte previzibil, dar grozavă previziune! Înghețata de vanilie se combina perfect cu blatul de brownie “home made” și cu ciocolată fierbinte din interior. Consistența blatului a fost plăcută, iar cu înghețata de vanilie nu s-au zgârcit la calitate și nici la cantitate.

sursă: facebook.com/kajatanya

sursă: facebook.com/kajatanya

Cu riscul de a mă repeta, trebuie să zic că atmosfera era tare tare plăcută și oamenii tare frumoși, o mică comunitate pestriță și prietenoasă ce creștea pe măsură ce felurite persoane se tot strângeau înăuntru. Meniul e foarte posibil să nu mai fie același pentru că am observat că se schimbă mai mereu.

La Kaja Tanya seara mea s-a încheiat în cel mai plăcut mod și am ieșit de acolo simțându-mă mai bine. Chiar dacă afară ploaia nu se oprise,  dar nici nu mai conta.

BonBon Candy, experiențe dulci în fabrica de zâmbete

sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

Pentru că sunt curioasă din fire am o mare satisfacție în a descoperi înaintea tuturor câte un loc nou pentru ca mai apoi să îl recomand cu entuziasm prietenilor sau cunoscuților. Într-una din săptămânile trecute mi-am  scos de la naftalină personalitatea de ,,mare aventurier”, cum a făcut Alex când a descoperit Tabiet Cafe and Bistro, și am început să hoinăresc, ce-i drept fără rost, pe lângă Casa lui Matei Corvin în căutarea a ceva ce nu știam nici eu prea bine ce e. Mi se întâmplă des.

BonBon Candy treasure

Am găsit ceva cum nu se putea mai bun într-un asemenea moment, un magazin de dulciuri. Se numește BonBon Candy.

Am rămas câteva secunde în fața vitrinei generoase ca să mă zgâiesc “elegant” înăuntru luând în calcul posibilul moment penibil în care mă lipesc cu nasul de geam. Văd toate borcanele umplute de-a dreptul obraznic cu bomboane de toate soiurile și culorile. Ador să mă las pradă unor astfel de capcane așa că intru. Odată compromisul făcut, trebuie făcut până la capăt! Așa intri într-un cerc vicios din care nu poți ieși fără să cumperi nimic. Învârtindu-mă de câteva ori prin fața acelorași rafturi, mă supun singură unor pseudotorturi, pentru că tare greu îmi mai e să aleg un singur lucru care îmi place din mai multe lucruri care îmi plac la fel de mult. Simplu ar fi să le aleg pe toate, dar asta ar face din mine o trișoare.

Îmi zicea mie ceva că o să revin la BonBon Candy, dar nu neaparat pentru motivul la care vă gândiți voi acum și râdeți pe sub mustăți, ci pentru a sta la o poveste cu cei care au avut ideea unui astfel de loc desprins din visul copilăriei mele, și sunt sigură că a multora dintre cei care au trecut pe acolo.

Vorba dulce multe informații aduce

Stând de vorbă cu Radu Beligăr, unul dintre cei care dețin micuța afacere de pe strada F.D Roosevelt, am aflat că ideea a fost mai mult a soției, Laura Beligăr. Nici nu bănuiam altfel, magazinașul BonBon Candy este deci o mică afacere de familie în care 3 oameni (Radu si Laura Beligăr și Alexandra Cenușă) au pornit entuziaști, și complet noi în domeniu, pe drumul dulce al zahărului. Am fost atât de bucuroasă pentru că nu am mai găsit nimic asemănător în Cluj în ceea ce privește diversitatea din care poți alege și mai ales, ceea ce poți alege.

De la cele câteva sortimente de batoane nuga la jelly beans, apoi la zmeura, capșunile, murele, afinele, toate învelite în ciocolată albă și până la atât de cunoscuții jelly bears multicolori și pretențioasele macarons, dar astea fac parte doar din lista scurta pe care mi le amintesc fără să fac prea multe eforturi. Fructele acestea nu sunt simple fructe confiate și învelite în ciocolată albă, ci au la bază un procedeu numit freeze-drying prin care își păstrează mai bine proprietățile.

La BonBon Candy tot ce ține de bomboane, jeleuri și fructele învelite în ciocolată, adică tot ce vedeți în recipientele de sticlă, frumos aliniate pe etajere, sunt în proporție de 90% importate de la producători de prin Marea Britanie, Germania, Italia, Statele Unite, chiar și Franța. Au însă, după cum bine am fost informată, și o parte de producție proprie realizată în laboratoarele din Alba-Iulia sau Baia-Mare, în care se încadrează câteva sortimente de mini checuri, ciocolată de casă  și macarons, căci doar la ele voiam să ajung.

sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Macarons. Since 1830

Nu cred că toată lumea știe ce sunt alea macarons, că provin din Franța sau că e o adevărată ,,felie” artă între ce-i doi biscuiți ce compun ,,desertul-bijuterie”.  Desert exclusivist servit doar în cercurile din înalta clasă socială încă din 1830, alături lichioruri fine sau condimente, acesta și-a găsit loc și printre gurmanzii de pe meleagurile noastre de vreo 2 ani încoace. Desigur, acum putem găsi macarons în mai multe locuri în Cluj, dar după cum zicea și Laura Beligăr, nu toate respectă rețeta, ba chiar unele sunt făcute cu produse semi-preparate.

Am gustat, asta când tatonam terenul mai demult, și au avut un gust destul de bun față de ce am mai mâncat prin Cluj și m-a dezamăgit. Seamănă, însă nu sunt identice cu ce am mai încercat acum ceva timp în București, bănuiesc că nici nu ar avea cum, pentru că rețeta originală este un adevărat mister și există numeroase adaptări.

sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Spălatul vaselor (te) inspiră

Îmi imaginam că un astfel de magazin, o astfel de idee trebuie să fi venit în urma vreunui vis din copilărie, a vreunei dorințe ascunse de cineva și ținute strâns în suflet. N-a fost nimic din toate aceste lucruri, iar după cum aveam să aflu, a fost o revelație a momentului. Bucurându-mă mai departe de conversație cu povestitoarea mea, am aflat că ideea cu magazinul BonBon Candy i-a venit când spăla vase. Iată ce activitate prolifică din punct de vedere creativ, îmi zic, cine ar fi crezut? Așa idei aș vrea și eu de fiecare dată când spăl vasele!

Cei doi, Radu și Laura Beligăr, și-au dorit o afacere a lor și iată că le-a și reușit ceva. Au pus-o în aplicare cu ajutorul unui proiect ce folosește fonduri guvernamentale nerambursabile.  Au vrut o afacere de care să le fie drag, să îi mulțumească sufletește și ce mi-a plăcut cel mai mult, ceva care să-i facă pe oameni să zâmbească. Grozav! Mai rar așa visători printre noi. Să nu uităm însă că o idee bună e ca și irosită dacă renunți prea ușor la ea, iar piedici sunt întotdeauna destule.

Candy-Rush
sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Designul magazinului BonBon Candy a fost tot ceva gândit de ei, însă desenul de pe peretele principal e mai de actualitate de cât aș fi putut eu vreo dată să ghicesc. În filmul Wreck-it Ralph, un film-animație cu niște personaje din jocurile video, era un orășel al dulciurilor, Sugar Rush se numea el, unde se desfășoară întreaga acțiune. În fine, nu firul narativ al filmului e important, ci infantilitatea aceea plăcută, sufletul de copil ascuns într-un om mare care mai are uneori ocazia să iasă la iveală și să creeze ceva frumos. În acest caz, să-și inspire un colț al propriei afaceri dintr-un film de animație!

Unele din recipientele în care sunt depozitate bomboanele au și ele povestea lor. Unele sunt piese unicat cu o mare valoare… sentimentală. Fiecare cumpărate din diverse locuri, de la diferite târguri sau fiind chiar mici moșteniri de familie, formează o povestioară duioasă pentru cine are timp să o asculte.

bonbon_candy_cluj_6

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

O ultimă curiozitate a mea a fost să știu ce fel de oameni frecventează BonBon Candy. Surprinsă plăcut și de această dată, am  aflat că vin tot felul de oameni, de la copilași la adulți în toată firea, la bătrâni ademeniți de ceva de care aproape că au uitat, de ceva ce seamănă la gust cu dulcea copilărie. Pentru nostalgicii perioadei nouăzeciste există remediu, se numește Kiss și e un baton de ciocolată și cred că am spus ceva mai mult decât suficient pentru cunoscători. În orice caz, dacă vă doriți o reîmprospătare de memorie veți ști sigur unde să căutați această experiență!

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Master of Wine and Acoustic Sensations. Isabelle Legeron vine la Cluj

sursă: www.travelchannel.co.uk

Master of Wine and Acoustic Sensations este cea mai importantă degustare de vinuri a sezonului, nu doar o simplă degustare. Invitată a acestui eveniment, care va avea loc în data de 25 octombrie în incinta Golden Tulip Ana Dome din Cluj-Napoca, va fi franțuzoaica Isabelle Legeron, singura femeie din Franța care se bucură de distincția Master of Wine. 

Master of Wine and Acoustic Sensations, susținut și recomandat de urbangourmet.ro, se dorește a fi un eveniment rafinat, dar care să îi apropie pe oameni de vinurile bune și de ideea deloc sofisticată, ci foarte bine formată, pe care trebuie să o avem în momentul în care alegem un vin. Explicații și detalii am primit de la Laurențiu Fărcaș, coordonatorul restaurantului din cadrul hotelului Golden Tulip Ana Dome.

De unde a pornit idea acestui eveniment și ce v-a determinat să o invitați pe Isabelle Legeron?

Ideea am putea spune că a venit din necesitate. Niciodată nu am avut ocazia, cel puțin eu sau partenerul meu, de a ne întâlni cu un Master of Wine. Am plecat de la idea că un vin de calitate trebuie prezentat de către un om de calitate. În lume sunt consemnați 358 de Master of Wine, asta din 1868, și am zis să alegem unul dintre ei. Ne-am gândit: un vin de calitate, un Master of Wine de calitate, care este și o femeie, o ,,doamnă a vinurilor”. Așa am ajuns la a o invita pe Isabelle Legeron. Este franțuzoaică și pentru că lista de vinuri propuse pentru degustare, este formată doar din soiuri venite din țara excelenței în viticultură, ne-am gândit să luăm legătura cu ea. Puteam alege un om de mai mare sau mai mică prestanță, însă, fiind o femeie e cu totul altceva, e inedit pe alocuri.

Cum se va desfășura evenimentul și ce așteptați să schimbe? Dacă tot vorbeam despre necesitate, cum așteptați să schimbe percepția oamenilor din România, daca doriți să aibă și un caracter educativ?

Nu vrem neapărat să schimbăm sau să dislocăm ceva. Vrem să aducem o perspectivă nouă în ceea ce înseamnă consumul, în achiziționarea unui vin de calitate și în a-l consuma în mod corespunzător, pentru a fi asociat cu o mâncare bună, o mâncare de calitate. Nu vrem să schimbăm percepții, vrem să promovăm vinuri de calitate. Și când spun vinuri de calitate, ne axăm pe vinurile care sunt bio certificate, în care nu găsim altceva în afară de strugure. Strugure și pasiune.

Isabelle Legeron a mai fost în România, nu? În anul 2009.

A mai fost în 2009, da, într-adevăr, a fost la Davino. Nu știu exact ce s-a discutat acolo sau care a fost subiectul evenimentului. Știu că a mai fost și la Provino, la Târgul de Vinuri.

Am înțeles, eu credeam că a fost doar în câteva crame pentru emisiunea sa de pe Travel Channel. Nu știam la ce evenimente a luat parte.

A dat un interviu pentru Provino și cred că a fost și la târg efectiv, din câte știu eu. Și a mai fost la Recaș, unde s-a întâlnit cu australianul Hartley Smithers, cel care face vinurile pentru Recaș.

Ca o privire de ansamblu, atunci când oamenii vin, de exemplu, la dumneavoastră în restaurant, știu să își comande vinul? Să îl adapteze la meniu?

Dacă ne raportăm strict la clienții din restaurantul nostru sau la clenții care vin ocazional, putem spune și da și nu. În sensul că dacă sunt clienții casei, care sunt familiarizați cumva cu mâncarea care se regăsește în meniu, așteaptă ca noi să le recomandăm vinul în funcție de meniu. Ceea ce este și foarte bine pentru că astfel cresc șansele de a avea o mâncare de calitate, asociată cu un vin bun și care să se plieze perfect pe alegerea pe care dorește să o facă.

Dacă ne gândim la clienții care vin din exterior și care sunt de prea puține ori trecuți pe la noi, ei sunt destul de sceptici în ceea ce privește, sper exemplu, un vin dintr-o cramă a cărei nume nu le spune nimic. Sunt crame mai micuțe, cu vin apreciabil, dar care nu-i dau foarte multă încredere clientului. Noi, însă, promovând vinul de calitate și oferindu-l spre degustare, sunt receptivi și merg pe mâna noastră și, în principiu, ne lasă pe noi hotărâm pentru ei.

Presupun că aveți mulți clienți străini. Cum se comportă ei? Merg pe mâna dumneavoastră? Vor să încerce vinuri românești?

În mare parte da. Clienții străini vor toți să încerce un vin românesc și când spunem asta, mă refer strict la soiurile românești. Puțini sunt cei care vin din Franța, din Spania, din Italia sau de oriunde și spun: ,,vreau un soi de vin de la mine de acasă”. Sunt prea puțini.

Cum vedeți în acest moment industria viticolă din România și cum se reflectă ea la nivelul unui restaurant?

Industria viticolă, în ultima perioadă, este în creștere. S-au făcut destul de multe investiții. Sunt niște vinuri de calitate care ies de câțiva ani încoace în toate podgoriile românești. În restaurant, să spunem că industria se exprimă prin vinuri de calitate care sunt aduse din cramele românești, dar este încă mult de lucru pentru a ajunge la calitatea unui vin franțuzesc sau italian. La noi mai este un drum lung de parcurs. Nu spunem că nu sunt vinuri bune. Exportăm și în Franța și în Italia, dar încă mai avem multe de învățat, chiar de recuperat, dacă am sta să ne analizăm trecutul viticol.

Revenind la eveniment, cum se va desfășura Master of Wine and Acoustic Sensations de la Golden Tulip Ana Dome?

Ne axăm pe ceea ce înseamnă degustare a 5 vinuri franțuzești de calitate superioară, certificate bio, care vor fi prezentate de către Isabelle Legeron. Ceea ce înseamnă foarte mult din punct de vedere al experienței ei în raport cu vinurile franțuzești, mai ales datorită faptului că la origine este franțuzoaică. O să ne vorbească despre felul în care sunt produse, dacă ar trebui să le consumăm și cum. Raportat la asta, trebuie să facem și o asociere și atunci automat în programul nostru mai intră și o degustare de brănzeturi, care va o completare a vinurilor. De asemenea vom mai avea și o parte de socializare, iar între timp, tot ce înseamnă pauzele respective, vor fi acoperite de susținerea trupei David & The Six Martini Band.

master_of_wine_acoustic_sensations_isabelle_legeron_afis_event

Isabelle Legeron este cu adevărat o ambasadoare a vinului de calitate. Titlul de Master of Wine contează prea puțin comparație cu principiile și scopurile ei. Cel mai important lucru pentru ea, pe care l-a susinut și îl susține în toate interviurile sale, este legat de faptul că lumea vinurilor a devenit o lume fals educată, care s-a îndepărtat prea mult de bucuria și romantismul unui vin, scump sau nu. Revolta ei pleacă și datorită temerii oamenilor de a fi sinceri când gustă un vin. De ce să îți placă cu orice preț? Cât de tare ți se potrivește? Faptul că vinurile au căpătat un gust mecanic, datorită robotizării excesive a proceselor, a determinat-o pe Isabelle Lageran să facă apeluri repetate către producători, ori simpli consumatori, cu privire la modificarea mulțumirii față de un vin. Îndrăgostită de vinurile bio, ea a decis să organizeze un eveniment pe durata a două zile, pentru a celebra vinul așa cum ar trebui să fie el, strugure și nimic mai mult. Evenimentul numit RAW le aduce celor peste 150 de producători din întreaga lumea posibilitatea de a spune adrevărul prin vinuri.

Întreabată de foarte multe ori care a fost secretul reușitei în privința distincției Master of Wine, Lageron a răspuns foarte simplu ,,Am avut mai mult curaj decât au francezii în mod normal”.

Așa a și fost, și-a petrecut toate diminețile și serile învățănd, iar restul timpului călătorind în toate colțurile lumii pentru a trăi miracolul identificării perfecte. Pentru că numele său avea o pronunție mai grea, cei care o însoțeau în călătorii au decis să îi spună simplu ,,that crazy french women”. După ce a devenit Master of Wine, PR-ul său, în căutarea unei adresări căt mai convingătoare care să o reprezinte, a hotărât că apelativul ,,crazy french women” va fi perfect asociat cu atitudinea ei deschisă și sinceră. Tot Isabelle a fost cea care a avut un rol decisiv în menținerea pe linie de plutire a producției de vin din Georgia. Poziția ei a fost marcantă și hotărâtore în acest demers, iar în acest moment ajută tineri din toată lumea care își doresc să primească titlul Master of Wine. Orele sale de voluntariat sunt o altă dovadă a faptului că, într-adevăr, scopul său este de a reda vinului joaca și romantismul și a-l aduce înapoi oamenilor care își povestesc ziua și trăirile în jurul mesei.

Cocktailuri de sezon. Culori, arome și rețete

sursă: honestlyyum.com

A venit toamna, zilele sunt din ce în ce mai “scurte”, e frig, plouă. Trebuie să ne îmbrăcăm mai gros, să lăsăm ochelarii de soare și să scoatem paltonul din dulap. Dar nu numai îmbrăcămintea noastră trebuie schimbată în funcție de sezon, ci și ceea ce mâncăm sau bem. Nu sunt bucătar, nu vă povestesc despre măncare, sigur sunt alții care se pricep mai bine decât mine. Fiind barman vă povestesc despre băuturi.

Pentru mine această schimbare nu înseamnă numai că trecem de la vin alb la roșu, de la limonade la ceaiuri și, în definitiv, băuturile de iarnă nu trebuie să fie neapărat calde. Sunt foarte multe ingrediente de sezon de care ar trebui să profităm. Din piață au dispărut fructele de vară, în schimb găsim castane, mere, pere, țelină, sfeclă, struguri, măceșe, dovleac etc. Condimentele sunt alte ingrediente datorită cărora ne putem bucura de savoarea băuturilor pregătite în zilele friguroase. Avem nevoie doar un pic de imaginație ca să le transformăm în băuturi deosebite, preparate cu ingrediente naturale.

Cocktailuri de sezon, din colecția toamnă-iarnă

Eu tot timpul sunt în căutarea aromelor noi, care să fie profunde, complexe și să ofere ceva nou. Ce am învățat însă e că o băutura complexă nu înseamnă că e complicată sau că e greu de făcut. Ajunge să iei câteva ingrediente obișnuite, simple, să le combini și să le prepari în mod diferit, neobișnuit (bineînțeles, ținând cont de faptul dacă se potrivesc sau nu). Cine ne oprește să luăm în calcul și ingrediente pe care le folosim la prepararea măncărurilor? Nimeni! Și atunci de ce să nu transformăm, de exemplu, mărul copt cu scorțișoară într-o băutură delicioasă? De ce să nu folosim curry, dovleac la cuptor, unt, piure de castane, reducție de citrice sau ierburi de Provance? Lista ar putea continua, e atât de lungă încât nu mi-ar ajunge un articol ca să enumăr tot.

ingrediente din bucatarie

Ador aceste culori ale toamnei, iar din punctul de vedere al aromelor, toamna și iarna sunt anotimpurile mele preferate. Băuturile atât reci, cât și calde, sunt umplute cu arome adânci, uneori ușor picante sau afumate, condimente “calde”, note de vanilie și caramel, cafea, ciocolată, citrice, miere, flori, un amestec de gusturi dulci, acre, amare, uneori și sărate.

Îmi place foarte mult să folosesc băuturile alcoolice care au fost învechite (brown spirits): anejo rum, whisky, tequila reposado, cachaça ouro sau brandy. Sunt atât de bogate și se potrivesc de minune cu tot ce am enumerat în paragraful de mai sus. Să nu uităm nici de gin, vermouth, amari – toate au primit aromele de la plante, mirodenii – nici de liqueur-uri (ex. de ienibahar, de ghimbir, de lămâie și așa mai departe). Despre bitter și tincturi ar trebui să scriu un articol întreg (aceste sticluțe sunt magice pentru mine), ce să mai vorbim despre infuzii și siropuri de casă. Cu toate acestea putem să transformăm orice băutură ca să poarte notele iernii.

La fel putem prepara cocktailuri cu vin (nu, nu e o greșeală, vinul tot timpul a fost folosit în băuturi ca și bază alcoolică sau ca și modificator de arome, în cantitâți mici). De exemplu, Wine Cobbler e pe bază de vin, iar un Sour în stil New Yorkez are un float de vin roșu, ambele au sute de ani.

new york style sour

Bere fierbinte. Rețeta

Toți știm să facem un vin fiert, dar la fel ca și vinul fiert se poate face și bere fierbinte, care la fel a fost consumată și pe vremuri, împreună cu vinul fiert. Mă credeți sau nu e absolut delicioasă și e foarte ușor de facut.

Eu sugerez să încercați rețeta următoare și acasă, iar această băutură catifelată vă va face zilele friguroase mai frumoase. Tot ce aveți nevoie e o bere neagră, care e mai robustă, cu note ușoare de fructe și caramel, să o puneți la fiert, să adăugați zahăr după gust (sugerez 1-2 linguri), un baton de scorțișoară spartă în bucăți mai mici (așa crește suprafața lui de contact, și o să elibereze arome mai pronunțate), 5 cuișoare, 5boabe de piper negru, un vârf de cuțit de nucșoară și de ienibahar. Să amestecați berea până fierbe și se topește zahărul. Acoperiți și pe foc mic să o fierbeți 5 minute. Luați de pe foc, așteptați încă 5 minute după care să o strecurați în căni de ceai, iar în fiecare cană să amestecați o lingură mare de unt, care o va face catifelată și mătăsoasă. Savurați fiecare picătură!

sursă: thursdayhappyhour.com

sursă: thursdayhappyhour.com

Apropo de ceaiuri, și ele, la rândul lor, au fost folosite în băuturi, de exemplu în Punch-uri, însă putem să infuzăm alcoolul cu ceai la fel ca și apa fierbinte. Avem nevoie doar de un pic mai multă răbdare, dar un barman trebuie să aibă multă-multă răbdare. Eu m-am îndrăgostit de creația doamnei Audrey Saunders ((un barman faimos din America aka “Libation Goddess”), fiind pe bază de gin infuzat cu ceai Earl Grey și nu m-am putut abține să nu-l includ în meniul cu care m-am ocupat în ultimele săptămăni. Ah, încă ceva, acest cocktail are și albuș de ou.

menu_corso

click pe poză pentru mărirea ei

Să aveți o saptămână frumoasă!

Cultura ceaiului. Curiozitate, pasiune și… puțină alchimie

cultura_ceai_verde

Atunci când  un bun prieten din Cluj mi-a propus să scriu un articol despre Cultura Ceaiului, ca tea specialist și bun povestitor, am fost convins că va fi un exercițiu destul de simplu. De fapt, nu a fost chiar așa. E foarte dificil să sintetizezi în câteva rânduri o poveste ce începe cu peste 3.000 de ani în urmă.

Să știi să prepari un ceai bun este știință și artă în același timp. Este și filosofie pentru că alegerea unui ceai în  functie de dispoziția ta interioară înseamnă să înveți să te cunoști mai bine. Sunt aproape atâtea varietăți de ceaiuri albe, negre, verzi și tea blend-uri câte varietăți de vinuri albe și roșii și cupaje.

Tea blend-ul este un amestec obținut din diverse tipuri de frunze de ceai negru, realizat de specialiști în vederea obținerii unor note aparte. De exemplu un blend clasic, cu personalitate este English Breakfast obținut în urma cu mai bine de un secol de un… scoțian. Acest “cupaj” este realizat din frunze marunțite (broken leaf) provenite din India (Assam), Sri Lanka (Ceylon) și câteodată China (Keemun).

cultura_ceaiului_ceai_negru

sursă: henonigreentea.com

Să știi să  echilibrezi și să combini ingredientele înseamnă curiozitate, pasiune și chiar un pic de… alchimie.

Prepararea unui ceai te obligă să ieși din rutina zilnică, să te deconectezi și să îți acorzi câteva clipe pentru tine. Infuzia, imersia frunzelor de ceai în apă fierbinte, în vederea extragerii principiilor active îți solicită atenție, răbdare și meticulozitate. Uneori chiar și 10 secunde pot face diferența între o băutură extraordinară si una mediocră. Celor perseverenti, însă, efortul le e răsplătit mult peste ațteptari.

Dacă efectul cafelei este spectaculos, intens, dar scurt ca și un foc de artificii, ceaiul bine preparat îți poate oferi bucuria discretă a unei zile de weekend, deși, ești în mijlocul săptămânii cu o interminabilă “to do list” ce-ți acoperă întreg biroul și chiar se întinde peste ale colegilor. Dacă l-ai preparat bine nu vei avea dezamagirea aceea că s-a terminat prea repede, așa cum se întamplă cu focurile de artificii ale cafelei. Nu e atât de greu pe cât pare și dacă nu ai încercat încă  poate acum e momentul.

În concluzie, pe lângă alegerea tipului de ceai, potrivit nevoilor noastre, trei lucruri sunt determinante în încercarea de a obține “the perfect cup of tea”: apa, ceainicul și modul de depozitare a frunzelor de ceai uscate.

Vă propun să pornim într-o călătorie imaginară pentru a descoperi câteva din secretele aceștei arte si, totodată, știinte: Cultura Ceaiului.

Poate mulți dintre noi ne gândim că ceaiul alb, verde sau negru se obține din plante diferite. La începutul secolului al 18-lea și botaniștii europeni credeau așa! Și pentru că erau foarte convinși că așa stau lucrurile,  au și botezat cele două “plante” în mod diferit: Thea virdis - ceaiul verde și Thea bohea - ceaiul negru. Gustul atât de diferit al celor două băuturi pline de principii active părea să confirme acest fapt. Doar după încă aproape un secol se realizează faptul că și ceaiul verde și cel negru se obțin din frunzele aceluiași arbust exotic originar din China, Camellia sinensis.

camellia sinensis

Diferentele de culoare și gust se datoreaza doar gradului diferit de prelucrare a frunzelor proaspăt culese. Astfel, cunoaștem patru mari categorii de ceaiuri: albe, verzi, oolong (se pronunță u-long) și negre. Despre acestea și multe alte lucruri interesante vom povești în curând.

Până data viitoare, have a nice tea!

Accademia del Caffe by Olivo Caffe. Experiențe autentice explicate

academia_del_caffe_olivo_caffe_cluj_1

În week-end-ul care a trecut am luat parte la o degustare de cafea, care mi-a plăcut foarte tare, vorbesc despre evenimentul Accademia del Caffe, organizat de către Olivo Caffe.

Duminică dimineață, neașteptat de cald, multă lume pe Eroilor la terase și ușa de la Olivo Caffe, pe care nu reușeam să o deschid. Știți gluma care spune că atunci când suneți triști, trebuie să vă gândiți că undeva în lume cineva împinge o ușă pe care scrie ,,trage’’? Ei bine, omul acela necunoscut care face lucrul ăsta tocmai a primit o identitate, eu mereu trag de uși pe care scrie împinge și invers.

Îmi place Olivo Caffe, îmi place pentru că emană o căldură deosebită și un sentiment de familiaritate. Și știți ce e și mai fain și în același timp surprinzător, chiar dacă nu suntem obișnuiți? Faptul că au luat în serios cuvântul ,,caffe’’ din denumire. Știu, e trist, dar majoritatea cafenelelor pe care le cunosc au și ,,caffe’’ pe undeva prin denumire, pentru că ar fi și culmea să pună ,,girafă roz’’ sau ,,frișcă’’, chiar dacă în fond ar fi tot una, având în vedere că, dacă ne-am lua după specificul unei cafenele, în sensul servirii cafelei, atunci orice loc cu bar pe care îl cunoaștem ar putea fi ,,caffe’’. Bucătăria mea s-ar putea numi ,,Cea mai Minusculă Bucătărie de pe Planetă Caffe’’.

Spun că au luat în serios cuvântul ,,caffe’’, pentru că ei și-au dedicat și spațiu și timp, dar și resurse suplimentare ca să le ofere experiențe cât mai autentice clințiilor în ceea ce privește cafeaua.

academia_del_caffe_olivo_caffe_cluj_3

foto: urbangourmet.ro

Olivo Caffe are propria sa prăjitorie și propria lor combinație de boabe și pe lângă acest lucru puteți chiar cumăra cafeaua de la ei. V-am spus eu că au luat în serios și partea de caffe. Cam pe această idee s-a bazat și evenimentul de duminică dimineață, dar și pe noul concept pe care Olivo Caffe îl testează acum și de care am devenit conștientă după ce am fost invitată la o degustare de vinuri, tot la ei, care va avea loc joi.

Evenimentele gourmet se dezvoltă, dar e loc de mai bine

Să vă explic. Foarte multe restaurante, cafenele sau baruri fac tot felul de evenimente, iar sfera lor e foarte variată și aplicabilă. În general sunt foarte gândite, de la strategie, până la desfășurare, invitați și giveaway-uri. Desigur nimic nu vine gratis, așa că în consecință și taxele de participare la astfel de evenimente sunt destul de mari, iar multe dintre ele permit și un număr mare de participanți. În concluzie, nu sunt făcute neapărat pentru imagine, ori pentru apropierea clientului, ci pentru profit.

Din câte observ, și observ bine, la Olivo Caffe s-au hotărât să adopte o altă strategie, care-mi place, pentru că e accesibilă (din toate punctele de vedere) și interesantă ca și abordare. Fac evenimente micuțe, până la 15 participanți, la Accademia del Caffe, de exemplu, am fost 6 oameni, pun o taxă mică și cel mai important, îți dau sentimentul că într-adevăr iei parte la tot ce se va întâmpla. Nu-ți dau sentimentul, chiar te fac parte a ceea ce se întâmplă. E o desfășurare, dacă o pot numi așa, super prietenoasă și apropiată de tine, chiar dacă ai idee sau nu despre subiectul întâlnirii.

foto: urbangourmet.ro

foto: urbangourmet.ro

Alegerea cafelei

Când am ajuns acolo pe o masă erau 6 farfurii cu 6 tipuri diferite de boabe. Am făcut cunpștiință cu Marius Nica, cel care avea să ne vorbească foarte deschis și pe înțeles despre cafea, dar mai ales despre importanța alegerii ei și care este procedura de recunoștere a acesteia. Ne-a explicat faptul că și cafeaua este un produs agricol, iar atunci când hotărâm să alegem un sortiment de boabe trebuie să fim la fel de atenți ca atunci când alegem orice alt tip de legumă, ori fruct. Nu cred că este cineva care dintr-o piață întreagă alege roșiile stricate, din păcate cam asta facem cu cafeaua, o primim și o bem cam așa cum ni se oferă în supermarketuri.

Am aflat de la Marius Nica că estistă peste 80 de soiuri de cafea și că cele mai întâlnite soiuri sunt desigur robusta și arabica. În general în supermarketuri procentajul în care găsim cele două soiuri este 70% robusta, 30% arabica. Robusta spre deosebire de arabica nu are nevoie de o îngrijire la fel de atentă a culturii în sine, nu e deloc pretențioasă, iar costurile de producție sunt simțitor mai mici, în schimb arabica poate fi cultivată până la 2.000 de metri altitudine, desigur și din cauza condițiilor climaterice, a factorilor din solul variat, arabica are mai multe arme și note complementare. Din cauza producției mai mici și mai dificile e și normal ca marii producători de cafea să aleagă în combinațiile lor un procentaj mult mai mare de robusta, care conține o cantitate de cofeină de două ori mai mare decât arabica.

Bun și atunci de ce nu bem doar robusta, pentru că în fond de cafeină avem nevoie, nu? Da, dar să nu uităm de aroma cafelei și mai ales, de faptul că spre surprinderea mea am aflat că există și cafea dulce. Și că oricât de tare ar fi o cafea robusta, nu va avea niciodată aroma pe care o are arabica în schimb. Cum spunea și Marius Nica, dacă punem zahar și lapte deja nu mai contează, dar vorbim despre cafeaua așa cum este ea, de la prima ploaie, la perioada de coacere, la culegere, până la durata procesului de prajire și perioada cât este ținută în ambalaj.

De la prima prăjire, la prima cafea

Dacă tot am ajuns aici, trebuie să vă spun că am aflat cât este de importantă distanța dintre prăjire și prima cafea, dar și timpul pe care îl lăsăm de la deschiderea recipientul sau a pungii în care ținem cafeaua, până în momentul oxidării. Indiferent cât de ermetică ar fi puga respectivă, chiar dacă e prevăzută cu un spațiu de ,,aerisire,,, cafeaua ,,respiră,,. Se oxidează. Cam așa cred că le-a venit ideea marilor producători de a înmulți arabica cu robusta, ok nu mai avem aromele, dar a rămas cafeina.

După toate informațiile astea, Marius Nica ne-a explicat ce tip de cafea se află pe fiecare farfurie, apoi ne-a arătat pungile lor de proveniență și cum să citim o etichetă. Mi-am dat seama că e foarte important să îi cunoști provenineța, lotul, cantitatea, perioada și modalitatea de preparare.

În principiu sunt trei metode metode, cafeaua după ce e spălată, uscată sau ambele. Desigur, printr-un exemplu de boabe aflate pe masă ne-a demonstrat că unii producători apelează și la mici trucuri, cum ar fi stropirea cu diverse soluții, care să îi sporească într-un mod nu foarte sănătos, ori gustos aroma. Am gustat din toate și mi-a plăcut foarte tare blend-ul  lor de la Olivo Caffe, dar și un soi de boabe care se numea First Love. E foarte posibil să mă fi lăsat inflențată de faptul că se numea First Love, dar tot a fost foarte bună, am băut după și un capuccino preparat din boabele acestui tip de cafea și chiar a fost super bun.

foto: urbangourmet.ro

foto: urbangourmet.ro

Fair Trade?

Într-un moment al discuției cu Marius Nica cineva a întrebat dacă e important logo-ul Fair Trade care se poate găsi pe pungile de cafea, mi s-a părut tare interesant așa că vă voi povesti și vouă.

fair-trade-logo

sursă: prudentpress.com

Fair Trade este un concept menit să susțină creșterea economiei din țările în curs de dezvoltare, prin exportul diverselor produse către țările deja dezvoltate. Practic informează cumpărătorul asupra originii produsului respectiv, care nu trebuie să fie neapărat cafeaua, poate fi vorba, de exemplu, de banane sau de cacao. Ideea acestui concept, este că respectă o serie de principii etice de producție și achiziție, care în principiu ar trebui să limiteze abuzurile în raport cu drepturile omului. Funcționează ca o monitorizare a drumului parcurs de produsul respectiv, care ar trebui să ne asigure pe noi că am făcut cea mai potrivită alegere.

În ultimii 10 ani, Fair Trade a luat cu adevărat amploare, potrivit Fair Trade Labelling Organizations International, în anul 2008, 7,5 milioane de producători din țările în curs de dezvoltare au beneficiat de asistență tehnică și proiecte de dezvoltare prin intermediul Fair Trade, iar ritmul de creștere al cultivării cu ajutorul acestui concep este de 22% de la an la an. Vedeți? Putem fi buni și atunci când ne bem cafeaua. Oare cei de la A.P.I.A (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) de ce nu s-au gândit să facă la fel cu producătorii de grâu? Da, știu, nu trebuie să raspundeți.

foto: urbangourmet.ro

foto: urbangourmet.ro

Ceea ce v-am povestit eu mai sus este doar o mică parte din ceea ce am aflat, iar Marius Nica ne-a zis la final că nu am discutat nici 3%, deci cei de la Olivo Caffe ar cam trebui să îl cheme pe Marius Nica la degustări 50 de ani de acum înainte. Mie îmi surâde ideea, plus că veți avea și voi ocazia să ajungeți și să aflați multe chestii folositoare, despre care nu realizezi că într-adevăr contează, până nu te pune cineva în temă. Alegeți și voi o dimineață caldă și frumoasă în care să încercați o cafea bună și altfel. Mie mi-a făcut ziua frumoasă!

Bistro Farm to Fork sau când așteptările-ți sunt prea mari

sursă: facebook.com/farmtoforkcluj

Iată că pe lista bistrourilor din Cluj-Napoca mai putem adăuga încă un nume: Bistro Farm to Fork, un loc nou deschis în oraș cu puțin timp în urmă. L-am găsit pe bulevardul 21 decembrie 1989 la numărul 100.

E o zonă care nu abundă excesiv în privința locurilor de bun-simț în care ai putea mânca ceva rapid și bun, știind că sandvișurile nu se află în topul alegerilor tale. Nu pot spune că se înghesuie prea mulți să le facă concurență prin apropiere.

Ce mi s-a părut interesant încă de dinainte să ajung în acest bistro este faptul că aici se găsesc preparate cu specific raw, vegetarian și vegan. Curent gastronomic, așa cum îmi place mie să-i spun, mizând pe ideea unui stil sănătos de viață, pe care nu am cum să-l contest și care câștigă tot mai mult teren în fața bucătăriei bazate pe carne și produse animale. Bine, după părerea mea, fără nicio șansă reală ca în timp să fie înlocuită complet, referindu-mă aici la majoritatea dintre noi.

Cum vă spunea și Roxana, acest tip de alimentație neprocesat termic, natural sau care nu include alimente de factură animală, reprezintă așadar o întoarcere spre ceea ce ne-a învățat natura și este cea mai rațională soluție, dar poate nu cea mai la îndemână, pentru o stare de bine asigurată pe o perioadă lungă de timp.

C’est très chic!

Într-un cadru destul de restrâns, unde decorul și mobilierul au fost studiate în amănunt și care nu au fost alese la întâmplare, mi-am dat seama că ele contribuiau la refacerea tacită  a atmosferei de bistro parizian.  Am fost încântată pentru că, trebuie să recunosc, am o slăbiciune pentru astfel de locuri.

Fie vorba între noi, a fost nevoie doar de o privire de afară, fie ea și superficială și deja curiozitatea mi-a fost ireversibil stârnită de Bistro Farm to Fork.

sursă: facebook.com/farmtoforkcluj

sursă: facebook.com/farmtoforkcluj

Formele clasice ale meselor și scaunelor m-au făcut să mă gândesc puțin la eleganța altor vremuri. Culori moi, accentuate ici colo de câte o floare ingenios plasată, toate acompaniate sonor de ,,Ballade pour Adeline”a lui Richard Clayderman. Aici atmosfera m-a făcut să mă gândesc că tot ce avea să urmeze nu avea cum să fie rău.

O schimbare sănătoasă e binevenită oricând!

Uitându-mă prin meniuri, căci sunt mai multe, am remarcat că Bistro Farm to Fork pe lângă mâncarea specială de tip vegetarian, raw sau vegan, pentru care au un meniu separat, mai au și multe alte feluri de preparate din carne.

Am citit undeva în meniu că se folosesc ingrediente din producția fermierilor locali, ceea ce e cu siguranță un plus pentru acest loc. Am vrut să încerc ceva nou, dar n-am vrut chiar o revoluție gastronomică în farfurie, pentru că înainte trebuie să te pregătești temeinic pentru acest eveniment, așa că am ales o variantă mai sănătoasă la obișnuitele paste. Am ales pastele de porumb  lăudate pentru că nu au gluten și au mai puține glucide. Alegând paste de porumb cu trei feluri de ciuperci și smântână dulce am fost mulțumită măcar psihic că am făcut o alegere mai sănătoasă, dar apoi gândindu-mă la sosul de smântână mi-am zis că mi-am sabotat strategia de atac singură.

sursă: facebook.com/farmtoforkcluj

sursă: facebook.com/farmtoforkcluj

O impresie greșită sau o simplă greșeală?

Așteptarea nu a fost lungă și chiar când mă bucuram că am găsit încă un lucru bun de adăugat pe listă am privit în farfurie și am constatat că  cele trei feluri de ciuperci s-au transformat în vinete și dovlecei și că sosul de smântână dulce lipsea cu desăvârșire.

Am consultat meniul încă o dată crezând că am scăpări de memorie, deși ar fi cam devreme pentru astfel de probleme.  Ca să mă asigur pentru a doua oară am întrebat și chelnerița. Aceasta mi-a confirmat că așa era și s-a oferit să îmi schimbe farfuria. Nu m-am supărat în privința sosului sau mai degrabă a lipsei lui, și le-am mai dat o șansă pastelor din farfurie. Să fi fost un spirit răzbunător al alimentației sănătoase prin jur sau oamenii din bucătărie care au luat ideea asta cu sănătatea mai în serios decât trebuia, nu știu.

Preparatul a avut cam mult ulei pentru gustul meu și a fost cam amar, probabil de la vinetele și dovleceii prea gătiți, motiv pentru care nu am putut să-mi termin porția. Explicația am primit-o mai târziu, argumentul fiind că pastele de porumb sunt de vină, deși eu nu sunt de aceeași părere.

Bistroul beneficiază și de părerea avizată a unei doamne nutriționist, pe care, din păcate, nu am găsit-o în momentul în care am fost eu. La sfârșit, ca să uit de gustul amar, am zis să mă delectez cu puțin din desertul celui care m-a însoțit, desert servit la meniul zilei. A fost o combinație între budinca doctorului Oetker și puțină frișcă sintetică deasupra. Am trecut mai departe la cafeaua care nu avea cum să mă dezamăgească, servită într-o ceașcă cu motive florale asortată cu tapițeria de la scaune, știți voi, detalii ce fac parte din acele ,,nimicuri dulci” care mie îmi fac întotdeauna plăcere.

Poate a fost doar o întâmplare nefericită, dar aspectul acestui loc și atmosfera care m-au încântat atât de mult la început au fost, de altfel, si singurele lucruri cărora le-am oferit o largă apreciere. E adevărat că nu au fost de ajuns, însă nu pot fi trecute cu vederea.

Probabil că din cauza faptului că te duci cu anumite așteptări de pe drum, formate pe bună dreptate și la o primă vedere cu ceea ce prezintă fiecare restaurant, bistro sau cafenea prin intermediul paginii sale de Facebook, la care aduni doza de entuziasm specifică oricărei descoperiri a ceva ce este pe cale să ți se întâmple, realizezi că te-ai așteptat la prea multe. Și ajungi la final puțin dezamăgit și poate frustrat pentru că ai fost prea naiv sau prea ușor de impresionat de la început. Poate că nu este un adevăr general valabil, dar așa s-a întâmplat cu mine.

Tabiet Cafe and Bistro, bani cheltuiți cu plăcere

sursă: facebook.com/profile.php?id=100006562294366&fref=ts

Și-a zis Dumnezeu: să fie lumină! La scurt timp după, obosit de atâtea “să fie”, a zis că decretează a șaptea zi ca fiind liberă atât pentru el cât și pentru toate viețuitoarele. Inclusiv alea carieriste.

Crescut fiind într-o cultură duminicală greu de combătut, unde duminica era sfântă și caloria era calorie, mă conformez de fiecare dată când vine ultima zi din săptămână peste mine. De obicei, însă, vine și mă ia prin surprindere. Nu știu în ce parte s-o iau: s-o iau către ușă și să bat aceleași drumuri pe care le știu sau s-o iau către living și să fac groapă-n colțar. Ei bine, de data asta am fost aventurier!

Indiana Jones de duminică. Treasure hunting prin centrul Clujului

Am luat mașina și m-am lăsat condus hăpt până-n primul butic care oferă deserturi sub formă de cel puțin prăjitură. Mențiune: mi-am impus că nu voi călca în niciunul dintre cele două mall-uri care flanchează orașul de ambele capete.

N-a fost să fie butic, dar a fost să fie parcare! Ce-i drept, nu atât de aproape de Piața Muzeului pe cât și-ar fi dorit lenea mea, dar suficient de sigură încât să nu mă abat de la gândul că mai departe de Central, pe Barițiu, voi găsi… nimic. Cu inima strânsă, oarecum, pentru că parcasem pe loc de taxi, am trecut strada ilegal, am luat-o pe lângă nemuritoarea poștă, am dat colțul la stânga și ne-am oprit la Francesca. Plin ochi. Și la mese și în rafturi.

Am pozat mental migdalele trase în zahăr ce ieșeau din ceva blat și am hotărât să mergem mai departe, undeva unde, să zicem, n-am mai mâncat nimic care să aibă legătură direct cu glicemia. Și unde aveam loc. Traversarăm piața cât ai zice muzeu, am virat ușor la stânga și ne-am oprit surprinși în dreptul Tabiet Cafe and Bistro. Ne-am uitat unul la altul, apoi într-un sincron deloc exersat vreodată ne-am vârât ochii pe geam să vedem ce-i înăuntru. Era gol. Cu toate astea design-ul zicea că era de intrat.

Între industrial și art nouveau

Am intrat primul, că așa face un domn, m-am uitat fugar prin încăpere și am contabilizat repede: vreo 150 de metri pătrați în care se află un bar măricel, mese, scaune comode și canapele cât pentru puțin peste 50 de persoane și un lavoar în partea stângă, pe care-l vezi chiar de la intrare, și care te face să exclami înăbușit în tine că “ce Doamne iartă-mă caută aia acolo?!”, o plăsmuță care rula hit după hit pe mute și lumină difuză, în mare venită de la becurile care curgeau din țevile de cupru țintuite pe pereții acoperiți de tapetul cu multă textilă-n el. Era ușor desprins la un colț de perete și l-am pipăit ca să-i aflu textura.

sursă: facebook.com/TabietCafe

sursă: facebook.com/TabietCafe

Designul bate undeva între industrial și art nouveau. Toate-s la locul lor, atent puse care pe unde, chiar și boxele de la sistemul audio au fost îmbrăcate în câteva fâșii de tapet, pun însă pariu că petele bine conturate de pe canapele își au locul în cea mai apropiată curățătorie.

tabiet_cafe_bistro_cluj_1

sursă: facebook.com/TabietCafe

Ne-am așezat la geam, în colț, am răsfoit repede meniurile până am ajuns la desert și am simțit cum volumul muzicii coboară ușor. Barmanul a fost pe fază când a simțit că trebuie să ridic vocea ca să mă fac înțeles și a redus volumul decibelilor. Nici nu intraserăm bine și deja trebuia să trec un plus în dreptul localului. Surprinzător, zău. Nu-mi termin bine gândul că mă trezesc cu o domniță de-a stânga mea care, auzind cuvântul “clătite” rostit din capătul celălalt al mesei, reacționează vehement articulând clar și răspicat “clătite puteți face și-acasă, de ce nu încercați un brownie cu înghețată de vanilie?” Hm… a doua bilă albă și niciun reproș major. Întreb ce-i cu piadina nuttella. Vreau s-o pun în dificultate. Mi se explică ce-i piadina. Insist că știu ce-i, nu știu însă cum e cu nuttella. “Nu știți ce-i nuttella?! Nuttella e…” ciocolată dintr-aia tartinabilă, zic; știu, știu, dar cum le combinați? Dați piadina cu nuttella? “Da!” Și gândindu-mă la combinația de sărat, dulce și oregano sau busuioc, plusez cu o cafea și solicit una fără să mai stăruiesc.

Vizionarea meciurilor de orice fel trebuie să rămână în oferta sport barurilor

Tabiet Cafe and Bistro e deschis de prin noiembrie anul trecut, iar spusele barmanului sunt confirmate de una dintre paginile lor de Facebook pe care, printre alte poze nereușite și mesaje care fac anti-campanie de imagine, văd că se organizează și seri tematice care implică vizionări de meciuri. De fotbal, desigur, că doar nu de curling. De ce, nu știu. Simt că i-a răpit deja din farmec acest aspect, din simplul motiv că vizionarea meciurilor de orice fel trebuie să rămână în oferta sport barurilor. Prețurile din meniu, măricele și ele. Par a fi înfrățite cu cele de restaurant, și, în definitiv, după cum bine am citit aici pe site, bistro-urile ar trebui să aibă prețuri mai umane.

Muzică bună-n fundal, care dădea bine cu ambianța, muzică ne-bună la TV, unde Alex Velea își etala cultura străzii, frățiuer! Pe mute. Poate era mai indicat un History Channel sau un Discovery. Ar fi adus un plus ambienței.

Dar cum de nu știam de Tabiet Cafe and Bistro?! Iau telefonul în mână, mă uit la review-urile de pe Foursquare și trag concluzia că totu-i bine. În afară de vreo două comentarii negative pe Google, n-am găsit nimic compromițător.

tabiet_bistro_cafe_foursquaretabiet_cafe_bistro_cluj_recenzii_google

Îmi sting țigara și apare comanda. Brownie-ul cu înghețată de vanilie arăta frustrant de bine în comparație cu piadina mea nuttellată. Timid, iau furculița și fără alte avertismente, mânat de instinctul de mâncău, o îndrept amenințător către farfuria adversă. Rup ușor o bucată de brownie și o asezonez cu înghețata. Brownie gumat, însiropat din abundență dar nu cleios și înghețată aproape bună. Sigur a avut zile mai frumoase, că acum era apa cristalizată-n ea. Nu mă stiu eu cu plating-ul, dar ăsta sigur a fost over-plating la cât de mică a fost farfuria. O țâr’ de frunză pe post de moț care a eșuat “colț” de oval, puțină artă abstractă cu topping roz-roșu pe margine… Gustul, în schimb, plăcut, dar nu memorabil.

urbangourmet.ro by phone

urbangourmet.ro (by phone)

Piadina cu nuttella aproape că mi-a tras țeapă. Tăiam, îmbucam, gustul ce-l așteptam nu-l găseam. Până am ajuns la a nu știu câta bucată și am zis Evrika, frățiuer! Felii bine (pro)porționate, nici subțiri, nici groase, nici sărate, dar dublate de alte surori de-ale lor care ascundeau între ele, exact! Nuttella. Toate, dar toate aveau zahăr pudrat cu care nu m-am înțeles neapărat bine. Toppingul de ciocolată de pe margine mi-aș fi dorit, nu știu de ce că-l cam urăsc, să fie mai mult decât de design. Verdict: piadina cu nuttella deloc foarte dulce, mai mult decât comestibilă decât cred că sună pentru unii dintre voi, dar care mi-aș fi dorit să-mi intrige papilele cu dulcele sărat așteptat de creierul meu!

urbangourmet.ro by phone

urbangourmet.ro (by phone)

Nota am achitat-o în doi timpi și trei mișcări, cu tot cu plecarea barmanului pe terasă la colegă-sa care deținea secretul banilor mărunți. Același barman care n-a simțit că-i pică mâinile dacă, singur fiind dintre ai lui înăuntru, ne-a debarasat masa și ne-a și șters-o de pudra de zahăr pe care n-am apucat s-o trag pe nas!

Bottom line: ce trebuie să rețineți despre experiența mea la Tabiet Cafe and Bistro, pe lângă tot ce am scris până aici, e că au fost 32 de lei cheltuiți cu plăcere. M-aș mai întoarce acolo cu proxima ocazie și, evident, m-aș uita dacă au dispărut petele alea de pe canapele.

Cafeneaua Francesca, compasiune într-o ceașcă de cafea

cafenea_francesca

Zilele trecute am citit ceva întâmplător, pe Facebook, despre o anume ,,cafea în așteptare”. Întâmplarea era povestită sub forma unei experiențe  și era acel tip de status obscur căruia majoritatea prietenilor din lista de Facebook îi dau share și care devine atât de popular încât îți apare în news feed zile bune la rând. În orice caz, nu m-am repezit să îi dau crezare imediat, ci am luat-o mai mult ca pe o povestioară scrisă frumos, ceva emoționant care reușește să strângă într-un timp scurt multe like-uri.

Tot întâmplător, răsfoind o revistă, am găsit un articol referitor exact la chestiunea pe care nu am crezut-o posibilă cu ceva zile în urmă. Articolul descria un anume fenomen social, spre marea mea mirare, la nivelul Europei și nu numai, fenomen care a început pe fondul crizei financiare. Amuzant sau nu, iată ceva bun la criza financiară.

Lucrul ăsta s-a întâmplat, se pare, pentru prima dată în Napoli de unde a fost preluat și răspândit prin mediile de socializare pentru ca mai apoi să se bucure de o mare popularitate în momentul în care a fost pus în aplicare. O cafea în așteptare (caffè sospeso așa cum este la origine) funcționează pe un principiu foarte simplu. Ideea e că poți să cumperi una sau mai multe cafele în avans pentru cei care, din motive variate, nu își pot permite una. Această cafea va putea fi mai apoi cerută de acei oameni mai puțini norocoși din punct de vedere financiar.

cafenea_francesca_cluj_2

sursă: facebook.com/pages/Cafeneaua-Francesca/127131444145647

,,Cafea suspendată” servită de Francesca

Am aflat că există un astfel de loc chiar în Cluj, care s-a aliniat cu alte orașe importante în ceea ce privește răspândirea acestui mic gest de caritate atât de popular acum. Cafeneaua Francesca, din Piața Muzeului, e locul despre care vorbesc.

Trebuia să mă conving ca așa e, așa că m-am dus să văd și eu ce-i cu cafeaua asta în așteptare. Am găsit repede locul, Piața Muzelui nu e atât de mare, dar nu l-am remarcat până atunci cu toate că am trecut de zeci de ori pe lângă el.

E un loc mic, cât o cameră, cu tavan înalt așa cum erau construite casele interbelice. Blaturi simple de lemn pe post de etajere, iar meniul e scris cu creta pe tablă. Până aici nu e nimic impresionant. Abia încap 2 mese în cafeneaua Francesca, dar nu asta e important. Probabil nici nu se vrea să fie vreo cafenea fistichie cu spoturi nenumărate și scaune kitchoase cum sunt atâtea locuri și de care cu siguranță nu ducem lipsă.

Am găsit acolo expuse tot soiul de prăjiturele, prăjituri de casă, baclavale, ciocolată de casă și fursecuri… grea alegere! Locul seamănă mai mult cu o mică piață de condiment, doar că în loc de condimente are dulciuri.

Nu mi-a venit să cred cât de aglomerat era într-un astfel de loc… să fi fost ora 12 la amiază. Dacă te gândești la aglomerația specifică orașului la ora aceea, ai zice că toată lumea are ceva important de rezolvat, nicidecum că are timp să stea la o cafea, ori mai multe.

sursă: francesca2012.files.wordpress.com

sursă: francesca2012.files.wordpress.com

Mi-am comandat cafeaua și am cerut extra timp domnului care servea pentru a mă hotărî la ceva ce-mi putea însoți cafeaua și bucura starea de spirit existentă. Nu știu dacă la voi funcționează, dar pentru mine un prim factor de decizie ar fi, inevitabil, aspectul unui preparat. O ultimă privire mai atentă în jur și da, ceea ce voiam se afla chiar în fața mea: prăjitura de roșcove cu banane și sirop de arțar (și fulgi de migdale deasupra, era să uit). Prăjitura arăta ca o brownie mai elaborată dar fără zahăr, ceea ce am aflat abia după ce mâncat-o. Întotdeauna există o ușoară diferență între ceva cu și ceva fără zahăr, dar asta a fost una aproape insesizabilă, ceea ce a făcut din alegerea mea una reușită.

Este sau nu este?

Nu m-am putut abține și a trebuit să rup tăcerea la un moment dat și să întreb: ,,Aici aveți cafele în așteptare?” Răspunsul a fost tot o întrebare: ,,Doriți?”. Lucru care avea să confirme bănuiala mea. Chiar erau! Mici bilețele prinse undeva sus semnificau câte cafele mai sunt în așteptare. Erau cel puțin 5 bilețele în acel moment. Ideea asta nu e tocmai o idee, ci chiar funcționează aici, cel puțin după spusele lor. Mergând mai departe cu întrebările mele, aflu că după același principiu, la cafeneaua Francesca sunt ,,puse în așteptare” și prăjiturile. Ei, la asta chiar nu mă așteptam! Frumos, mi-a plăcut!

sursă: facebook.com/pages/Cafeneaua-Francesca/127131444145647

sursă: facebook.com/pages/Cafeneaua-Francesca/127131444145647

Servirea a fost prietenoasă, mi se pare că locul e mai mult o afacere de familie sau aparține unor prieteni foarte apropiați, altfel nu îmi explic. E un feeling tare plăcut, care nu m-a mai încercat de mult timp într-o cafenea, să vezi că cel care te servește manifestă o sinceritate în a-ți oferi ce-ți dorești. Nu e mult și nu e greu, dar, totuși e ceva din suma de aspecte care face diferența.

Impresia generală m-a făcut să mă întorc aici. Să-mi iau o cafea și o ciocolată de casă. Trebuie să încercați ciocolata, eu nu am mâncat una mai bună. Un lucru iarăși bun, e că aici găsiți și take away coffee, așa că dacă vă grăbiți, grăbiți-vă savurând o cafea bună! Iar dacă tot sunteți acolo poate vă gândiți să oferiți unui străin un mic gest de bunătate, plătind pentru o cafea în așteptare.

Răgaz, un alt fel de “tratament bio” pentru rutina zilnică

cafenea_ragaz_cluj_logo

Am avut dubii la început pentru că intrarea spre această cafenea este comună cu intrarea într-un hotel și nu este nimic care să-ți indice existența acestui loc aparte de afară. Însă, odată ce ai intrat, curtea interioară te va surprinde în mod inevitabil așa cum se întâmplă cu multe clădiri din Cluj, care din exterior nu îți oferă nici cel mai mic indiciu despre ce se află înăuntru, pentru ca mai apoi frumusețea acestor locuri să te izbească în față.

Simt aer boem!

Parcurgând mica piață pavată cu piatră cubică până la intrarea propriu-zisă în cafenea, privirea mi-a rămas pe undeva pe sus urmărind mușcatele din glastre înșirate pe 2 etaje într-o simetrie perfectă la o primă privire. O fi fost balustrada de fier forjat, florile sau mica piață pavată în ansamblul său, nu știu, dar am simțit adierea unui fel de aer boem destul de bine conservat.

În momentul acela m-am gândit doar la un singur lucru, vara într-adevăr a trecut prea repede aici. Fără să fac apel la nostalgii ieftine legate de toamnă, dar chiar mi-a părut rău că nu mă pot bucura de un ceai rece, aromat, răcorit de prospețimea inconfundabilă a mentei pe o terasă atât de bogată din punct de vedere inspirațional și atât de placută din punct de vedere vizual. Am aflat mai apoi că mica piață pavată este parte a hotelului Hanul Fullton, hotel care împarte spațiul cu această cafenea.

sursă: facebook.com/ragaz.ro

sursă: facebook.com/ragaz.ro

Intrând în cafeneaua Răgaz, căci despre ea vorbesc, (bine, corect ar fi să zic că se încadrează în conceptul de cafenea & lounge) am remarcat un fel de familiaritate care reieșea în mod misterios din ceva, nu pot spune exact din ce. Lucru care rezultă poate și din cauza faptului că mi se întâmplă des când intru într-un loc nou în încercarea mea de a mă concentra pe fiecare detaliu, de la lumină până la expresia feței celui care mă întâmpină, risc uneori să pierd ceea ce mă interesează mai mult. Nu risc însă prea mult pentru că soarta e blândă în astfel de situații și odată ce m-am așezat la o masă, și am comandat, pot savura tot felul de lucruri mărunte mai mult sau mai puțin plăcute.

Am remarcat, de exemplu, cărțile frumos aranjate într-un soi de bibliotecă modernă realizată în peretele de cărămidă al localului, pe rafturi ce alternează verticalul cu orizontalul, pusă foarte bine în valoare de neoanele ascunse în placajul de lemn. Am înțeles că a funcționat și un fel de târg, ,,o cafea pe o carte”. Judecând după mine, nu e cel mai fericit schimb, dar în felul ăsta unii dintre noi au reușit să le acorde o a doua șansă cărților care nu au fost o alegere tocmai potrivită pentru ei și au primit și o cafea în schimb, ceea ce e destul de bine.

sursă: facebook.com/ragaz.ro

sursă: facebook.com/ragaz.ro

O altfel de ciocolată caldă

La Răgaz am comandat o ciocolată caldă care, atenție, nu a fost banala ciocolată la plic, și o prăjitură de morcov cu magiun ,,de casă”, făcută cu ingrediente naturale. Faptul că prăjitura e servită în farfuriuțe simple, colorate, de genul celor pe care le mai au și unii dintre noi pe acasă, nu a fost nicidecum un lucru rău, ci parcă m-a ajutat și mai mult să mă simt în largul meu și să mă relaxez. Prăjitura a avut un gust bun și chiar semăna cu gustul unei prăjituri simple făcute în casă. Numele nu a promis mai mult decât a făcut-o produsul în sine.

,,Acordă-ți clipa de răgaz!” spun ei.

Atmosfera liniștită dominantă fraterniza cu faptul că oamenii vorbeau în șoaptă, pe fundalul unei muzici în surdină, ceea ce poate fi un exercițiu relaxant pentru sfârșitul zilei a oricui a avut o zi încărcată.

sursă: facebook.com/ragaz.ro

sursă: facebook.com/ragaz.ro

Un fel de ,,environmentally-friendly”

Aspect simplu, dar touși complicat datorită corpurilor de iluminat și scaunelor care sunt mult mai comode decât par, chiar dau o nota personală locului asezonat cu câteva plante pe mese, lucru care m-a dus cu gândul la un mediu sănătos.

Cărămida și lemnul mi-au indus întotdeauna ideea de căldură și confort, dar acum mai mult ca oricând această combinație a fost una fericită împreună cu lumina și atmosfera. Ceea ce nu multe astfel de locuri din Cluj au este un spațiu destinat copiilor, care se pot juca sau pot desena la o măsuță special amenajată pentru ei. Un lucru excelent pentru părinții care vor să petreacă mai mult timp alături de copiii lor în oraș.

Acesta este spațiul potrivit dacă vrei să savurezi o carte bună în tihnă dar te-ai plictisit totuși de comoditatea de acasă.

Așa că acordă-ți o clipă de Răgaz, de ceva nou, din când în când, pentru că sigur îți ești dator cel puțin cu asta. Fă-o de câte ori ai ocazia și o să devină un fel de “tratament bio” pentru rutina zilnică!