ramada brasov

Crama Oprișor și farmecul Olteniei Profunde

Crama Oprisor

Toate zilele se încheie într-un fel sau altul, dar de multe ori încheierea asta poate fi una pe care să ți-o amintești mereu, o amintire adunată și păstrată, ca un desert pentru mai târziu. Aseară am participat la o degustare minunată de vinuri la Crama Noastră. Crama Oprișor și-a prezentat vinurile, iar eu am rămas uimită, odată datorită vinurilor, desigur, iar a doua oară, datorită conceptului și a ceea ce a trezit în mine ideea fiecărui vin, modalitatea de prezentare și minunata incursiune în folclorul românesc.

Întoarcerea la rădăcini

Se întâmplă de foarte multe ori ca plecând de acasă, depărtându-te temporal de copilărie, de obiceiurile atât de împământenite în tine, în purtarea casei tale, în tocul ușii și în fețele de masă din ciptă, să uiți involuntar esența ta ca și om, ca și unitate de măsură a valorilor. Încep să uit tot mai mult, sunt tot mai multe lucruri care îmi ocupă mintea și care mă schimbă, dar aseară m-am întors în timp și în mine. Am revăzut dragostea pentru ceva cotidian și firesc din trecutul meu, dragostea pentru vin, tradiție și credință. Sună ciudat, nu? Dragoste pentru credință, dar așa era, nicio ploaie cu grindină nu trecea până când bunica mea nu arunca în curte un topor și o mătură, niciun Ignat nu trecea fără poezia spusă cu vecina la geam, nicio boală nu se vindeca până când nu auzeam descântecul. Dacă veți intra pe site-ul Cramei Oprișor veți înțelege foarte bine de unde vine incursiunea mea ,,sentimentalo-folclorică”. Vinurile lor te fac să devii melancolic și te încarcă de misticism popular prin simplul lor gust, completat atât de inspirat de concept. Pot da vina pe înclinația mea spre folclor, dar nu e doar atât, sunt convinsă că toate cuvintele lui Boris au ajuns la fiecare dintre cei prezenți în micuțul spațiu de la Crama Noastră, antrenat cu atât de multă veselie de către Delia Banga.

Crama Oprisor

Vinul spus, oltenesc

Primul vin degustat a fost Caloian Roze 2013, care în acest moment este vinul meu preferat. L-am băut prima dată la Samsara Foodhouse, iar după, i-am spus foarte entuziasmată Getei ,,Geta, vinul ăsta e ca ploile alea de după-masă, din luna mai. Ploi după care iese soarele’’. E atât de proaspăt, de simplu, de natural. Mi se pare că resimți din gust condiția omului simplu, mulțumit de prispa lui curată și văruită.

DSC_0662

Următorul vin a fost Rusalca 2012. Un vin alb, proaspăt, o combinație mai mult decât reușită între Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling și Pinot Gris. Boris spunea că primul pahar trebuie să îl resimți ca fiind foarte bun, dar ca și cum nu l-ai fi băut, încât să mai dorești unul, pentru a te convinge. E foarte ciudată materializarea gustului și apoi pierderea lui, iar asta mă duce exact cu gândul la Rusalca din credința populară oltenească. Rusalca este asemănătoare ielelor, o ființă nepământeană, care nu se arată decât noaptea, iar denumirea îi vine de la boala pe care tânărul fecior o capătă după ce o vede, numită ,,luat de Rusalii’’. În Oltenia, legenda spune că Rusalcele sunt fiicele lui Alexandru Macedon, numite Catrina, Zalina și Marina. Eticheta sticlei este imprimeul unui covor clasic oltenesc, care acum se află la Muzeul Țăranului Român din București.

Drăgaica roșie 2012 a fost al treilea vin al serii. Cabernet, Merlot, Pinot Noir si Shiraz se îmbină pentru obținerea lui. Pentru că la Crama Oprișor nimic nu e întâmplător, trebuie să știți faptul că Drăgaica, în mitologia oltenească, este opusul Rusalcei și cumva corespondenta Sânzienelor. Drăgaicele sunt fiicele soarelui, ele fiind aducătoare de rod, fertilitate și vreme bună pentru secerat. Tot ele pot provoca vijelii și grindină, pustiind pământul, dar asta doar dacă sunt mânioase pe oameni. Și dacă cucul nu mai cântă la vederea lor, atunci sigur și vinul poate fi numai bun pentru a vă lăsa fără cuvinte dacă îl beți la locul potrivit și în compania potrivită.

Cabernet 2011 ,,Eticheta Roșie a fost o surpriză plăcută, puțin cam tare pentru mine. Mă ducea cu gândul la pământ, de fapt asta cred că și e, exprimarea greutății cu care se lucrează pământul. Poate fi încheierea unei zile grele, o poezie greoaie pe care o înțelegi la a treia citire.

Smerenie 2011 chiar asta transmite prin gust. Cred că aspectul care a amuzat pe toată lumea, a fost povestea lui Boris, despre cum a luat naștere acest vin. S-a vrut a fi un vin care să te ducă cu gândul la chilia măicuțelor. Când am auzit am încercat să rememorez toate momentele în care tata m-a dus la un schit ascuns din Munții Orăștiei și am înțeles ceea ce vrea să transmită. Așa cum spunea și Mihai Oprea,,merge bine băut cu tihnă și un gând bun”.

Crama Oprisor

Seara s-a încheiat cu prezentarea unui vin pe care nu l-am gustat. Se numește Ispita și poate însemna orice doriți voi, pentru că nimeni nu știe care îi este compoziția. Fără să îl gust, doar auzind vorbindu-se despre el, mi-am dat seama că este o îmbinare stranie a întregului concept promovat de Crama Oprișor. O strategie grozavă de a provoca și incita la tradiții și gust.

Conceptul Olteniei Profunde transpus în vinuri

Am încercat să găsesc sensul acestui concept. Să îmi dau seama ce înseamnă fără să fi trăit acolo, iar prima imagine din mintea mea a fost a unor tălpi descuțe în praf. Oltenia Profundă s-a născut pentru a nu lăsa să moară un sentiment al înrobirii, libertății și al pământului. Sunt locuri care nu trebuie să se piardă, nu fizic, ci să nu dispară din mentalul colectiv, așa cum sunt ele, așa cum au fost ele, cu praf, cu apă, cu iarbă, cântece și iubire. Pentru mine Crama Oprișor este un ambasador al vinurilor bune, dar mai mult decât atât, al tradițiilor și al valorii folclorice. Ar fi ciudat de explicat cum resimți factorul uman ca reieșind dintr-o etichetă, din zece vorbe spuse de Boris sau din prima înghițitură luată dintr-un pahar de vin. E ciudat de rar să trăiești asta, dar se poate. Oltenia Profundă își spune izbitor de bine povestea prin vinurile Cramei Oprișor, iar Crama Oprișor își povestește vinurile prin conceptul acesta cu adevărat deosebit.

Crama Oprisor

Crama Oprișor la Sweet Days

Într-una din serile Târgului Sweet Days, Crama Oprișor va fi prezentă pentru o degustare. Eu una abia aștept! Sunt convinsă că și mai mulți oameni vor auzi de ei, nu doar ca și cramă, ci ca mari povestitori ai vinului de calitate superioară. Până la urmă, așa cum ni se reamintea și aseară, vinul este despre oameni, despre pielea de găină, trudă și tradiție.

 

 

 

Dulceața lu’ Răzvan la Sweet Days

Dulceata lu Razvan la Sweet Days

Ce ar fi un târg de dulcegării fără cea mai dulce amintire cu gust de copilărie? Fără parfumata dulceață din borcanele bunicii făcută după reguli numai de ea știute? Pentru că lucrurile pe care le iubim, indiferent care sunt ele, vor avea întotdeauna substrat sentimental și vor fi strâns legate de întâmplări care ne țin sufletul tonic și veșnic vesel. Asemeni unui copil, am găsit în Dulceața lu’ Răzvan, un parfum de poveste ce trebuie ,,adulmecat” și de voi, iar după ce v-ați convins, trebuie să încercați și gustul, fără să stați pe gânduri. 

New in town! – Passione Italian Restaurant

Passione Italian Restaurant

Ai putea crede că pauza de prânz nu poate aduce cu ea decât relaxare și câteva guri de aer. La mine pauza de prânz începe cu veșnica întrebare: ,,unde mâncăm azi?’’. Ieri, când eu și colegele mele ne puneam această întrebare, transformată în laitmotivul zilelor la birou, Alexandra ne-a informat că pe strada Universității tocmai s-a deschis un restaurant nou italienesc. Primul gând al meu a fost, ok încă un restaurant cu acest specific, iar după ultimele experiențe aveam cumva un sentiment de reținere. Cum spuneam, parcă prea ușor atribuim un specific sau un stil unor locuri, care de foarte multe ori au prea puțină legătură cu conținutul de fapt și de drept. În această toamnă Clujul m-a surprins foarte plăcut, cu o mulțime de localuri noi, idei foarte diferite, concepte bine gândite, șanse noi date unor stiluri clasice în lumea restaurantelor și barurilor, dar cu un aer eclectic dacă stăm să analizăm abordările.

  111

222

Am ajuns la ușa restaurantului Passione Italian Restaurant, aflat la numărul 3 pe strada Universității. Geamuri înalte, care ne-au făcut să ne solicităm memoria, pentru că nu puteam să ne amintim nici cum ce a fost în locul respectiv în trecut. Înainte de a intra am privit în interior curioase. Cu siguranță, ceea ce răzbătea la o primă trecere în revistă era culoarea roșie. Foarte mult roșu! Ok, păi vorbim de pasiune, deci cumva era chiar natural ca alegerea culorii predominante să nu se fi situat între verde și albastru. Mesele negre, pereții gri, coloanele discrete, dar foarte atent detaliate, din mozaic, te făceau oarecum să resimți o căldură și un confort plăcute. Ai crede că atât de mult roșu ar putea deveni obositor, doar că designul a fost suficient de inteligent gândit, astfel încât detaliile și accesoriile, dacă le pot numi așa, să își susțină complementaritatea ca într-un roman tragic rusesc în care personajul principal ar fi complet lipsit de farmec fără toate personajele secundare, fiecare de o tipologie umană diferită.

DSC_0222

Candelabrul masiv din cristal m-a dus cu gândul la Versailles, dar în același timp reda ceva parcă și din perioada prohibiției alcoolului din America. Un aspect diferit, îl reprezintă compartimentarea spațiului, partea de jos fiind pizzeria,  în timp ce zona de sus este rezervată restaurantului. Mi-a plăcut, pentru că în mod normal la o astfel de idee cel mai probabil aș fi răspuns cu scepticism. Din fericire spațiul foarte vast, dar și personalul rapid și primitor, fac ca îmbinarea restaurantului cu zona bistro/pizzerie să fie parcă cel mai natural lucru.

După ce ne-am așezat în zona de bistro, ne-am răzgândit, desigur, și am urcat sus. Ne-am așezat la o frumoasă masă de trei persoane. În restaurant e o atmosferă intimă cumva, dacă jos spațiul este mare și airy, încât ai senzația că mesele se contopesc cu strada și trecătorii (ceea ce e foarte interesant, având în vedere că strada Universității e plină de personalitate), sus atmosfera este foarte caldă, apropiată și liniștită. Sper ca personalul să își păstreze bunele obiceiuri odată cu trecerea timpului, adică micile gesturi care fac clientul să se simtă important. Nu sunt convinsă dacă nu cumva așa e mereu la început, dar o fată poate să viseze, nu?

Eu am primit meniul în italiană și engleză, nu mă înțelegeți greșit, îmi place italiana, dar mă descurc greu spre deloc când vine vorba de numele preparatelor. Am presupus, desigur, îmi imaginam ce ar putea însemna, s-a dovedit că m-am înșelat în privința fiecărui cuvânt, așa că am lăsat la o parte aerul cosmopolit și atitudinea de turnul Babel și i-am cerut Alexandrei meniul în română. O să-mi iau timp altă dată pentru a dezvolta un aer poliglot. Cândva când nu îmi va mai fi la fel de foame.

Eu am comandat Strigoli Romagnoli cu praz, cârnați și sos de brânză. Nu știu dacă un restaurant italienesc e mereu definit de paste, dar fiind prima mea vizită la Passione Italian Restaurant, am ales ,,celebrul italian’’ și nu am fost dezamagită. Chiar a fost o porție de paste grozavă. Nici fetele nu au fost dezamăgite de supa cremă de cartofi și ciuperci cu crutoane și paprika.

DSC_0166

Senzația de ,,foarte bun’’ a fost transmisă și de farfuriile foarte elegante negre. Citeam în introducerea Eat! Best of Restaurants Design faptul că o experiență  culinară care se ridică la nivelul așteptărilor nu ar trebui să fie influențată de design, cu mențiunea că designul o poate trasforma într-o alegere legendară. Am apreciat foarte tare lipsa veșnicelor plasme. Mă aștept ca într-o zi să intru într-un restaurant și în loc de mese să fie plasme, geamuri de termopan sau gresie, la alegere, desigur.

DSC_0224Cred că ne-a intrat în mentalitate că oricare din aceste trei categorii, sau chiar întregul pachet fac suficient cât să spui despre un loc că arată foarte bine. Până la urmă experiența într-un local ar trebui să reprezinte o detașare de oricare factori, fie ei și media. Nu-mi place să văd un interior tapițat dramatic de frumos cu lemn de cireș, iar în același timp tapițat cu plasme setate pe Digi Sport. Dacă voiam să ajung la pariuri sportive, sigur nu greșeam ușa. Mâncarea a fost chiar bună, ne-am lăsat surprinse plăcut și ne-am bucurat de pauză, de locul fără televizoare și fum, în care se auzea piesa Time is the enemy.

Passione Italian Restaurant mi-a dat o stare de bine, mai ales pentru că mereu m-am întrebat de ce în Cluj nu pot să crească standardele puțin, în ceea ce privește restaurantele, ori bistro-urile? De ce nu se schimbă nota măcar uneori? Se pare că acesta a fost sezonul descoperirilor. Desigur, mă mai bucur și că locul este foarte aproape de mine. În orice zi mă voi putea așeza la o masă lângă geam și-mi voi putea imagina strada Universității așa cum eu nu am apucat să o văd.

Luați-vă puțin timp liber și măcar din curiozitate dați o fugă până la restaurantul Passione Italian Restaurant. Lăsați roșul să se trasforme pentru o vreme în culoarea voastră specială, care să completeze un meniu bine echilibrat și o atmosferă chic, ușor contemporană, ușor nostalgică, dar cu siguranță italienească. Până în sâmburele măslinei de italienească!

A VII-a ediție a Campionatului Internațional de Gătit în Aer Liber. Ziua 1

DSC_0710

Sâmbătă dimineață, în parcarea Polus Center se afla în plină desfășurare Campionatul Internațional de Gătit în Aer Liber. Sincer, am fost tare sceptică, mă așteptam să fie o sărbătoare câmpenească și cam atât, dar si am rămas puțin surprinsă de ceea ce am găsit.

Mi-a plăcut foarte mult prezentarea pe care au avut-o cei de la Livada. Foarte simplă, chic și aeristită. Cred că, dacă în mintea mea aș încerca să îmi imaginez un târg de acest gen, de gătit, cel mai probabil ar avea doar standuri draguțe ca standul celor de la Livada, chiar m-a dus cu gândul la târgurile de toamnă din Fetele Girlmore. Ce mi s-a părut din nou simpatic, a fost faptul că cei de la restaurant Tokyo au avut și figurație, era o fată la ei la stand îmbrăcată in kimono, li s-a părut lor, probabil, că are trasături de asiatică. Oamenii pot avea viziuni foarte diferite.

DSC_0781

Când fețele de masă sunt de prisos, folosiți o pătură

Echipa de gătit din Turcia a venit foarte pregătită, au adus și pături, doar ca le-au așezat sub veselă, sub formă de fețe de masă. S-au gândit probabil că se știu de prea mult timp cu românii ca să mai pretindă altceva, până la urmă eu am fost muțumită, ar fi putut fi așezate pe Răpirea din Serai sau pe Căprioarele la apă.

Recunosc, zona de deserturi mi-a plăcut cel mai tare și nu, nu vă dați coate, nu din cauza că eram grasuță când eram mica, nu furam ouă pe ascuns sa mi le fac cu zahar. Mi-a plăcut mult zona asta, pentru că s-a simțit diferența estitică și asta pentru că erau femei cele care și-au pus amprenta asupra produselor.

DSC_0764

După rețete franțuzești, prăjituri vesele

La unul dintre aceste standuri le-am cunoscut pe Simona Dordea și Roxana Brad, două fete foarte deschise care au stat de vorba cu mine depspre drăgălașele lor prăjituri făcute doar după rețete franțuzesti. În primul rând, erau foarte bune la gust, vreau să spun că în general de câte ori am mâncat deserturi din acestă categorie, adică foarte aspectoase, colorate, cu o tentă vintage de bucătărie a anilor ‘70, tipul desertului pentru ceai și salon, am avut senzația că îmi mâncam păpușile Barbie în combinție cu praf de steluțe norocoase și ce a mai rămas din cina lui Peter Pan. Acestea, în schimb, erau foarte ușoare, se simțeau ingredientele de casă, aveau gust de ,,prăjitura de sâmbătă”, pentru că așa îi spun eu prăjiturii pe care mama o face sâmbăta, da, știu, am fost mereu inspirată.

Fetele mi-au și subliniat lucrul acesta, că folosesc ingrediente de casă, iar ceea ce mi-a plăcut, a fost faptul că au o poveste, că au urmărit până la capăt tema de inspirație franțuzească, rețetele lor, fiind rețete originale franțuzești. Prezentarea lor, din nou, a fost una inspirată, foarte feminină, care le punea în evidență fiecare tip de prăjitură. E ceva diferit față de prăjiturile românești, multe dintre ele, din punctual meu de vedere, avându-și locul pe o carpeta cu Răpirea din Serai.

DSC_0723

Ultima zi a Campionatului

Astăzi a VII-a ediție a Campionatului de Gătit in Aer Liber se continuă, iar mâine voi reveni cu mai multe detalii și impresii despre întraga desfășurare. Dacă aveți timp și poftă de mâncare gustoasă, sunteți așteptați la Polus Center, în parcare, pentru a lua parte la unul dintre cele mai mari evenimente culinare din România.

DSC_0774

Restaurant Viena

Restaurant Viena 9

Nu știu câți dintre voi au auzit până acum de Restaurant Viena însă pentru mine, a fost o descoperire foarte plăcută. Trecând incidental pe strada Ploiești  am observat aceast restaurant superb ce promitea un meniu cu specific vienez, ieșit din comun pentru ceea ce există pe piața clujeană.

Pentru că locuiesc foarte aproape, le trec pragul destul de des și spre surprinderea mea, în fiecare seară restaurantul este aproape plin chiar dacă nu am auzit să se promoveze în vreun fel.

Cu o clădire care îți dă senzația că te așteaptă bunica și dulceața ei de prune, Restaurantul Viena este un loc cu o atmosferă extrem de plăcută, acea căldură specifică a unei familii numeroase. Mobilierul din lemn, grinzile, culoarea pereților, albul perfect al șemineului și fotografiile din Viena, toate contribuie la această atmosferă primitoare.

Aveți de ales între o terasă superbă și luminoasă ( ce ziceți de un mic dejun acolo?), separeul pentru nefumători cu un design special (pe care îl puteți rezerva în totalitate) și partea principală a restaurantului.

Dacă într-un articol trecut mă plângeam de ”meniurile standard”, de data aceasta am fost surprinsă de bucatele propuse în cadrul acestui restaurant: păstrăv meuniere în unt prăjit, languste, mânzat la cuptor în sos de vin roșu, șnițel vienez de porc sau de vită sau carpaccio. Dacă v-ați plictisit de mâncarea de acasă, de gătit sau de preparatele specifice românești, cu siguranță veți găsi la Restaurant Viena ceva pe gustul vostru.

Mi-a plăcut foarte mult supa vieneză, cu carne de vită și legume, o alternativă ușoară și sănătoasă. De asemenea vă recomand ștrudelul umplut cu varză și sos de roșii ca la mama acasă. Pe lângă sucurile din comerț, puteți alege sucul de mere sau cel de struguri cu un gust senzațional. Trebuie să recunosc că nu am fost impresionată de deserturi, clătitele și prăjitura casei au fost cu mult sub preparatele principale însă ați putea să încercați papanașii care sunt însoțiți de un gem la fel de bun ca sucul de mere.

”Ceea ce noi dorim să transmitem sunt ospitalitatea şi confortul austriac. […] Dorim să oferim celor care au fost deja în Austria nişte amintiri, iar celor care încă nu au vizitat Austria, o idee despre bucătăria acestei ţări.”

Cât despre ospitalitate, cred că aici ar mai fi câteva lucruri de discutat. Am avut atât experiențe pozitive, dar și negative legate de acest restaurant. Cred că amabilitatea este unul dintre aspectele la care ar trebui să le accentueze managerul austriac.

Le acord un punctaj maxim pentru design, atmosferă și meniu, unul mai mic pentru meniul care are un font aproape imposibil de înțeles, ceva mai puțin pentru personal și pentru site care nu a mai fost actualizat de o perioadă lungă de timp.

Mă înclin, Alexandra Crăciun

Restaurant Viena
Rezervări: 0 264/450 556
Website: http://restaurant-viena.ro/
Harta:
View Larger Map

Cofetăria Olympos

7 - Olympus

Cofetăria Olympos este una dintre locațiile pe care nu trebuie să le ratezi atunci când vizitezi Clujul. Cu niște prăjituri delicioase și o ofertă greu de egalat, Olympos este locul în care cu siguranță nu vei rezista să încerci cel puțin două specialități.

Există 3 cofetării aparținând aceluiași brand în Cluj plus un punct de lucru în Iulius Mall, însă vă recomand cu căldură să le faceți o vizită pe 21 Decembrie (aproape de Sora). Cu un design inspirat din cultura grecească, e locul în care puteți petrece o după-amiază frumoasă alături de cei dragi.

Nu aș putea spune că este un loc sofisticat sau că o să vă placă foarte mult atmosfera, pentru că Olympos este locul în care accentul este pus pe calitatea și originalitatea prăjiturilor. Unii spun că prețurile sunt destul de mari, însă din punctul meu de vedere își merită banii. Veți găsi o gamă largă de produse de patiserie, prăjituri, torturi, produse însiropate și fursecuri.

Dacă ajungeți trebuie să încercați Frauola, o prăjitură cu ciocolată și cremă de căpșuni ce aproape ți se topește în gură. De asemenea vă recomand Banana Split, cu un gust inegalabil de banane și cremă de vanilie.

Și dacă oferta se prezintă atât de bine, despre servire tot ce pot să vă spun este că nu o să vă impresioneze dar nici nu o să vă deranjeze, domnișoarele de acolo sunt amabile și simpatice.

Acestea fiind spuse, las fotografiile să vorbească de la sine și vă invit să împărtășiți propria expriență din cadrul cofetăriei Olympos.

Cu drag, Alexandra Crăciun

Cofetăria Olympos
Rezervări: 0364 105209; 0733 070558
Website:http://www.cofetaria-olympos.ro/
Hartă:
View Larger Map