ramada brasov

Crama Oprișor și farmecul Olteniei Profunde

Crama Oprisor

Toate zilele se încheie într-un fel sau altul, dar de multe ori încheierea asta poate fi una pe care să ți-o amintești mereu, o amintire adunată și păstrată, ca un desert pentru mai târziu. Aseară am participat la o degustare minunată de vinuri la Crama Noastră. Crama Oprișor și-a prezentat vinurile, iar eu am rămas uimită, odată datorită vinurilor, desigur, iar a doua oară, datorită conceptului și a ceea ce a trezit în mine ideea fiecărui vin, modalitatea de prezentare și minunata incursiune în folclorul românesc.

Întoarcerea la rădăcini

Se întâmplă de foarte multe ori ca plecând de acasă, depărtându-te temporal de copilărie, de obiceiurile atât de împământenite în tine, în purtarea casei tale, în tocul ușii și în fețele de masă din ciptă, să uiți involuntar esența ta ca și om, ca și unitate de măsură a valorilor. Încep să uit tot mai mult, sunt tot mai multe lucruri care îmi ocupă mintea și care mă schimbă, dar aseară m-am întors în timp și în mine. Am revăzut dragostea pentru ceva cotidian și firesc din trecutul meu, dragostea pentru vin, tradiție și credință. Sună ciudat, nu? Dragoste pentru credință, dar așa era, nicio ploaie cu grindină nu trecea până când bunica mea nu arunca în curte un topor și o mătură, niciun Ignat nu trecea fără poezia spusă cu vecina la geam, nicio boală nu se vindeca până când nu auzeam descântecul. Dacă veți intra pe site-ul Cramei Oprișor veți înțelege foarte bine de unde vine incursiunea mea ,,sentimentalo-folclorică”. Vinurile lor te fac să devii melancolic și te încarcă de misticism popular prin simplul lor gust, completat atât de inspirat de concept. Pot da vina pe înclinația mea spre folclor, dar nu e doar atât, sunt convinsă că toate cuvintele lui Boris au ajuns la fiecare dintre cei prezenți în micuțul spațiu de la Crama Noastră, antrenat cu atât de multă veselie de către Delia Banga.

Crama Oprisor

Vinul spus, oltenesc

Primul vin degustat a fost Caloian Roze 2013, care în acest moment este vinul meu preferat. L-am băut prima dată la Samsara Foodhouse, iar după, i-am spus foarte entuziasmată Getei ,,Geta, vinul ăsta e ca ploile alea de după-masă, din luna mai. Ploi după care iese soarele’’. E atât de proaspăt, de simplu, de natural. Mi se pare că resimți din gust condiția omului simplu, mulțumit de prispa lui curată și văruită.

DSC_0662

Următorul vin a fost Rusalca 2012. Un vin alb, proaspăt, o combinație mai mult decât reușită între Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling și Pinot Gris. Boris spunea că primul pahar trebuie să îl resimți ca fiind foarte bun, dar ca și cum nu l-ai fi băut, încât să mai dorești unul, pentru a te convinge. E foarte ciudată materializarea gustului și apoi pierderea lui, iar asta mă duce exact cu gândul la Rusalca din credința populară oltenească. Rusalca este asemănătoare ielelor, o ființă nepământeană, care nu se arată decât noaptea, iar denumirea îi vine de la boala pe care tânărul fecior o capătă după ce o vede, numită ,,luat de Rusalii’’. În Oltenia, legenda spune că Rusalcele sunt fiicele lui Alexandru Macedon, numite Catrina, Zalina și Marina. Eticheta sticlei este imprimeul unui covor clasic oltenesc, care acum se află la Muzeul Țăranului Român din București.

Drăgaica roșie 2012 a fost al treilea vin al serii. Cabernet, Merlot, Pinot Noir si Shiraz se îmbină pentru obținerea lui. Pentru că la Crama Oprișor nimic nu e întâmplător, trebuie să știți faptul că Drăgaica, în mitologia oltenească, este opusul Rusalcei și cumva corespondenta Sânzienelor. Drăgaicele sunt fiicele soarelui, ele fiind aducătoare de rod, fertilitate și vreme bună pentru secerat. Tot ele pot provoca vijelii și grindină, pustiind pământul, dar asta doar dacă sunt mânioase pe oameni. Și dacă cucul nu mai cântă la vederea lor, atunci sigur și vinul poate fi numai bun pentru a vă lăsa fără cuvinte dacă îl beți la locul potrivit și în compania potrivită.

Cabernet 2011 ,,Eticheta Roșie a fost o surpriză plăcută, puțin cam tare pentru mine. Mă ducea cu gândul la pământ, de fapt asta cred că și e, exprimarea greutății cu care se lucrează pământul. Poate fi încheierea unei zile grele, o poezie greoaie pe care o înțelegi la a treia citire.

Smerenie 2011 chiar asta transmite prin gust. Cred că aspectul care a amuzat pe toată lumea, a fost povestea lui Boris, despre cum a luat naștere acest vin. S-a vrut a fi un vin care să te ducă cu gândul la chilia măicuțelor. Când am auzit am încercat să rememorez toate momentele în care tata m-a dus la un schit ascuns din Munții Orăștiei și am înțeles ceea ce vrea să transmită. Așa cum spunea și Mihai Oprea,,merge bine băut cu tihnă și un gând bun”.

Crama Oprisor

Seara s-a încheiat cu prezentarea unui vin pe care nu l-am gustat. Se numește Ispita și poate însemna orice doriți voi, pentru că nimeni nu știe care îi este compoziția. Fără să îl gust, doar auzind vorbindu-se despre el, mi-am dat seama că este o îmbinare stranie a întregului concept promovat de Crama Oprișor. O strategie grozavă de a provoca și incita la tradiții și gust.

Conceptul Olteniei Profunde transpus în vinuri

Am încercat să găsesc sensul acestui concept. Să îmi dau seama ce înseamnă fără să fi trăit acolo, iar prima imagine din mintea mea a fost a unor tălpi descuțe în praf. Oltenia Profundă s-a născut pentru a nu lăsa să moară un sentiment al înrobirii, libertății și al pământului. Sunt locuri care nu trebuie să se piardă, nu fizic, ci să nu dispară din mentalul colectiv, așa cum sunt ele, așa cum au fost ele, cu praf, cu apă, cu iarbă, cântece și iubire. Pentru mine Crama Oprișor este un ambasador al vinurilor bune, dar mai mult decât atât, al tradițiilor și al valorii folclorice. Ar fi ciudat de explicat cum resimți factorul uman ca reieșind dintr-o etichetă, din zece vorbe spuse de Boris sau din prima înghițitură luată dintr-un pahar de vin. E ciudat de rar să trăiești asta, dar se poate. Oltenia Profundă își spune izbitor de bine povestea prin vinurile Cramei Oprișor, iar Crama Oprișor își povestește vinurile prin conceptul acesta cu adevărat deosebit.

Crama Oprisor

Crama Oprișor la Sweet Days

Într-una din serile Târgului Sweet Days, Crama Oprișor va fi prezentă pentru o degustare. Eu una abia aștept! Sunt convinsă că și mai mulți oameni vor auzi de ei, nu doar ca și cramă, ci ca mari povestitori ai vinului de calitate superioară. Până la urmă, așa cum ni se reamintea și aseară, vinul este despre oameni, despre pielea de găină, trudă și tradiție.

 

 

 

Autumn Raw Academy – Hrană, energie și suflet

autumn_raw_academy 1

Sunt convinsă că fiecare dintre noi a avut cel puțin un moment în care a ajuns la concluzia că stilul de viață dus până în acel moment este nociv și că, inevitabil, avem nevoie de o schimbare majoră. Dar ca orice idee radicală, din lipsă de ambiție, ori din lipsă de timp, poate și motivație ne-am lăsat păgubași.

Am ajuns acasă, ne era foame, am uitat de pașii curei de detox pe care ne propuseserăm să o urmăm cu strictețe. În ultimii ani, online-ul mai ales, ne-a oferit și încă ne oferă posibilitatea de a avea acces la o groază de informații legate de un stil de viață sănătos. Știm cu toții feature-urile agasante pe sistemul ,,10 things’’. Nu mai trebuie să ne cumpărăm doar Formula AS ca să aflăm care sunt beneficiile păstârnacului, pentru că acum chiar și tabloidele au o rubrică specială despre mâncare sănătoasă, desigur combinată cu horoscopul, că print-ul se vinde mai slăbuț.

De cele mai multe ori motivul pentru care nu ne putem convinge pe noi înșine că merită să trăim sănătos stă și în lipsa de informații ceva mai complete, direcționate și organizate. Prea puțini dintre noi realizează faptul că zeci de diete haotice nu ne fac să pierdem în greutate, ci ne slăbesc organismul și îl fac mai vulnerabil, iar alternativa preferabilă și care dă cu adevărat rezultate poate fi un apel către persoane avizate, al căror scop este să te facă să te cunoști pe tine, să știi cu ce se confruntă organismul tău de fiecare dată când îl hrănești necorespunzător. Din punctul meu de vedere un astfel de apel poate fi și primul pas către o viață trăită frumos și pozitiv.

 Hrana vie are atitudine!

autumn_raw_academy 2

foto: urbangourmet.ro

Sâmbătă am participat la un eveniment găzduit de Samsara Foodhouse. În caz că nu ați trecut încă pe la Samsara, sunt sigură că ar fi interesant să o faceți, este un restaurant cu specific raw-vegan, dar care are un meniu suficient de vast, din care puteți cu ușurință alege chiar dacă nu sunteți vegani. O să vă povestesc în curând mai multe despre Samsara Foodhouse, poate după ce o să mă întorc să beau un shake la care râvnesc de ceva vreme, se numește Lady Love și nu, în ciuda a ceea ce ați crede, nu vreau să-l gust pentru că am senzația că o să-mi aducă dragostea (cu toate că nu ar fi rău ca shake-urile să aiba și astfel de calități). Încă ceva, tot la Samsara am băut un vin care îmi place foarte tare, un rose de la crama Oprișor, numit Caloian. E minunat! E fresh și ușor, de câte ori îl gust mă gândesc la grădina mea în după-mesele însorite de mai după ce a trecut ploaia. Știu că sună a descriere de compunere, dar chiar așa e, mă bucur că l-am găsit acolo.

Revenind la evenimentul nostru, aceasta s-a numit Autumn Raw Academy și a fost organizat de către dr. Olivia-Diana Langa (medic, terapeut si raw-nutritionist), iar invitată a fost Corina Bacalu, artist culinar. Probabil, dacă nu participi la un astfel de eveniment, este puțin mai greu să înțelegi cât de impresionant poate fi pentru cineva care nu a avut parte de informații precise din această sferă a gastronomiei. Spun acest lucru și din cauză că întâlnirea cu dr. Olivia Langa și Corina Bacalu a venit și pe fondul propriei mele schimbări care a început acum două luni, o schimbare mai mult spirituală dacă îi pot spune așa, care a început din dorința mea de a aplica optimismul și atitudinea pozitivă rezultată în stilul meu de a trăi.

A fost extrem de plăcut să iau parte la acest eveniment, tocmai din acest motiv, pe lângă faptul că atmosfera a fost una extrem de pozitivă, am văzut cumva și completarea a ceea ce încerc eu să trăiesc acum. Atât dr. Olivia Langa, cât și Corina Bacalu, au fost pentru noi, cei prezenți, un mic ghid de atitudine pe parcursul celor câteva ore petrecute împreună și cumva, chiar și neinițiat fiind în bucătăria raw-vegan, ai putut înțelege foarte ușor care îi sunt avantajele și cum un stil de viață diferit te poate schimba definitiv.

Unde se termină nepăsarea, începe determinarea

Noaptea trecută m-am uitat la două documentare puse la dispoziție de dr. Olivia Langa pe site-ul dumneaei – crudsisanatos.ro – și am citit și articolele foarte vesele ale Corinei Bacalu chiar după.

Imediat ce am ajuns acasă am început să povestesc cu o prietenă bună despre tot ceea ce am auzit, am sunat-o și pe mama, plină de entuziasm. Mama, om de știință, o foarte bună chimistă (și nu spun asta pentru că e mama) mereu a știut să ne dea detalii în legătură cu proprietățile diverselor plante. Cumva Autumn Raw Academy mi-a reînviat atmosfera de acasă, nu în urmă cu mult timp am găsit-o pe mama preparând detergent de rufe bio sau încercând să își vopsească părul cu sfeclă roșie, ca să nu mai folosească vopsea cu amoniac.

Dr. Olivia Langa face dietoterapie și are un cabinet de nutriție în Cluj – ori sunt eu ușor de impresionat, ori ea chiar a reușit să răspundă cu brio tuturor întrebărilor adresate de participanți. A fost extrem de deschisă și veselă, dar cumva și hotărâtă în a-i determina pe oameni să înțeleagă cât mai ușor importanța alimentației sănătoase. În timp ce mă uitam la Food Maters, unul dintre documentarele despre care pomeneam mai sus, am realizat că într-adevăr foarte puțini medici au cunoștințe legate de nutriție și că așa ajungem să luam câte un medicament pentru orice. Am fost convinși de mici copii că avem nevoie de medicamente ca să ne vindecăm și am dat prea puțină importanță, până în momentul îmbolnăvirii, metodelor prin care ne putem imuniza organismul, prin care îl putem întări. Așa ajungem să răcim și de 3 ori într-un sezon și căutăm să luam cât mai multe medicamente cu cea mai mare cantitate de ibuprofen.

Cred că e vorba și de un grad mai mare al conștientizării și al gândirii în perspectivă, care din păcate ne cam lipsesc atâta vreme cât aparent ne simțim bine, chiar dacă tacit organismul nostru se luptă cu fiecare substanță pe care i-o oferim. Ca să revenim la felul în care s-a desfășurat evenimentul, trebuie să vă spun că au fost două abordări care au alternat, o parte teoretică, dacă îi pot spune așa, susținută de către dr. Olivia Langa, iar o alta practică, în care Corina Bacalu și-a dovedit priceperea în prepararea câtorva feluri de mâncare raw: tort marmorat cu acai și vanilie, brânzică de migdale și frigărui raw.

autumn_raw_academy 3

foto: urbangourmet.ro

De ce Raw-Food?

Raw-food, ori hrana vie-crudă este de fapt cea mai simplă alternativă posibilă prin care putem să îi asigurăm organismului o stare stabilă de bine pe termen lung. Mâncarea gătită, adică preparată termic și mecanic, toți conservanții, toate alternativele nesănătoase ne-au indus cumva organismul în eroare, l-au făcut să creadă că gustul bun este cel venit din toate cele enumerate mai sus, practic ne-a îndepărtat de la tendințele naturii noastre inițiale. Ca un exemplu foarte simplu, ne vine foarte greu sa mâncăm spanac crud, dar asta doar din cauză că nu am încercat suficient de mult să ne adaptăm organismul la asta. E ca și matematica pe care nu o înțelegem la început, mereu e vorba de exercițiu și de perseverență. De altfel, aspectul acesta a fost subliniat și de Corina Bacalu de mai multe ori pe parcursul evenimentului. Este într-adevăr dificil, nu este cel mai plăcut lucru la început, dar felul în care te face să te simți și beneficiile reprezintă un plus imens prin comparație. Mâncarea crudă, printre alte foarte multe calități, prezervă nutrienții și îți oferă foarte multă vitalitate.

Raw-Food s-ar putea rezuma, în privința categoriilor de alimente, la apa pură, mâncăruri și băuturi fermentate, cereale încolțite, nuci, semințe, alge, ierburi, superalimente, fructe și legume proaspete. Dr. Olivia Langa a insistat destul de mult și asupra superalimentelor, despre care ne-a vorbit în detaliu, astfel că am ajuns să cred că sunt minunile despre care n-am auzit niciodată. În această categorie intră pudra de Acai, pudra din Iarbă de Grâu, pudra de Gheara Mâței și pudra de Reishi. Despre toate găsiți mai multe detalii pe crudsisanatos.ro.

Trup-minte-suflet

În broșura pe care am primit-o la Autumn Raw Academy, la regim (ovo-lacto) vegetarian, ultimul subpunct este ,,Prezență și Conștientizare (trup-minte-suflet)’’. Am vrut să subliniez acest lucru, pentru că acesta a fost mesajul care a ajuns la mine, așa am înțeles eu lucrurile. Sunt convinsă că nicio schimbare nu poate fi făcută fără o determinare accentuată din partea noastră, un exemplu foarte bun fiind chiar Corina Bacalu, care dacă aveți curiozitatea de a o urmări pe blog, ne povestește despre momentul în care a simțit nevoia să schimbe ceva, despre cum a slăbit și cum a regăsit fericirea prin sănătate și energie pozitivă.

autumn_raw_academy 4

foto: urbangourmet.ro

Eu chiar i-am simțit toată această energie, mai ales când am gustat  tortul marmorat cu acai și vanilie, a fost așa de bun, încât am avut senzația că mi-au cântat la harpă toți îngerii hranei Raw. Nici nu avea cum să fie altfel, dacă l-a făcut tot cu atâta veselie cu câtă a gătit și pentru noi pe moment.

Mi-ar fi plăcut să fi intrat mai demult în contact cu astfel de oameni, care și-au schimbat singuri viața prin puțină

determinare, am fost așa încântată, încât aseară mi-am făcut prima supă cremă de morcovi, dacă vă vine să credeți și a ieșit chiar bună! Serios, a ieșit, nu ridicați sprânceana sceptici, n-am gustat-o doar eu.

Sfatul meu, pentru că am luat parte la eveniment, este de a căuta blogurile scrise de dr. Oliva Langa și Corina Bacalu, chiar merită, credeți-mă.

Nu am vrut să aduc atât de multe detalii ,,tehince’’ ale evenimentului sau să insist asupra a ceea ce a povestit dr. Olivia Langa, vreau să spun în detalii, pentru că dacă o veți căuta veți înțelege despre ce vorbesc și veți înțelege mult mai bine și perspectiva ei. Pentru mine chiar a fost un exemplu de energie pozitivă și de încredere și s-a nimerit chiar foarte bine, m-a făcut să fiu mai conștientă și mai curioasă. Aseară când am deschis cămara ca să-mi gătesc, pentru a nu-mi face doar ceva rapid, am privit complet diferit ceea ce mi-au pus ai mei de acasă. A fost un fel de petrecerea legumelor, parcă le-am apreciat mai tare și mi-am dorit să nu le mai las acolo, frumos așezate în lădițe.

Unele evenimente chiar pot fi ca un ghid de pozitivitate, care să-ți solicite atenția și curiozitatea. Știu că am folosit foarte mult cuvintele ,,energie” și „pozitiv”, dar până la urmă despre asta a fost vorba, în ansamblu. O să merg și la următorul cu siguranță și, dacă veți auzi că au fost participanți care s-au plâns că le-a dispărut felia de tort, aș vrea să știți de pe acum că eu voi fi vinovată.