ramada brasov

BonBon Candy, experiențe dulci în fabrica de zâmbete

sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

Pentru că sunt curioasă din fire am o mare satisfacție în a descoperi înaintea tuturor câte un loc nou pentru ca mai apoi să îl recomand cu entuziasm prietenilor sau cunoscuților. Într-una din săptămânile trecute mi-am  scos de la naftalină personalitatea de ,,mare aventurier”, cum a făcut Alex când a descoperit Tabiet Cafe and Bistro, și am început să hoinăresc, ce-i drept fără rost, pe lângă Casa lui Matei Corvin în căutarea a ceva ce nu știam nici eu prea bine ce e. Mi se întâmplă des.

BonBon Candy treasure

Am găsit ceva cum nu se putea mai bun într-un asemenea moment, un magazin de dulciuri. Se numește BonBon Candy.

Am rămas câteva secunde în fața vitrinei generoase ca să mă zgâiesc “elegant” înăuntru luând în calcul posibilul moment penibil în care mă lipesc cu nasul de geam. Văd toate borcanele umplute de-a dreptul obraznic cu bomboane de toate soiurile și culorile. Ador să mă las pradă unor astfel de capcane așa că intru. Odată compromisul făcut, trebuie făcut până la capăt! Așa intri într-un cerc vicios din care nu poți ieși fără să cumperi nimic. Învârtindu-mă de câteva ori prin fața acelorași rafturi, mă supun singură unor pseudotorturi, pentru că tare greu îmi mai e să aleg un singur lucru care îmi place din mai multe lucruri care îmi plac la fel de mult. Simplu ar fi să le aleg pe toate, dar asta ar face din mine o trișoare.

Îmi zicea mie ceva că o să revin la BonBon Candy, dar nu neaparat pentru motivul la care vă gândiți voi acum și râdeți pe sub mustăți, ci pentru a sta la o poveste cu cei care au avut ideea unui astfel de loc desprins din visul copilăriei mele, și sunt sigură că a multora dintre cei care au trecut pe acolo.

Vorba dulce multe informații aduce

Stând de vorbă cu Radu Beligăr, unul dintre cei care dețin micuța afacere de pe strada F.D Roosevelt, am aflat că ideea a fost mai mult a soției, Laura Beligăr. Nici nu bănuiam altfel, magazinașul BonBon Candy este deci o mică afacere de familie în care 3 oameni (Radu si Laura Beligăr și Alexandra Cenușă) au pornit entuziaști, și complet noi în domeniu, pe drumul dulce al zahărului. Am fost atât de bucuroasă pentru că nu am mai găsit nimic asemănător în Cluj în ceea ce privește diversitatea din care poți alege și mai ales, ceea ce poți alege.

De la cele câteva sortimente de batoane nuga la jelly beans, apoi la zmeura, capșunile, murele, afinele, toate învelite în ciocolată albă și până la atât de cunoscuții jelly bears multicolori și pretențioasele macarons, dar astea fac parte doar din lista scurta pe care mi le amintesc fără să fac prea multe eforturi. Fructele acestea nu sunt simple fructe confiate și învelite în ciocolată albă, ci au la bază un procedeu numit freeze-drying prin care își păstrează mai bine proprietățile.

La BonBon Candy tot ce ține de bomboane, jeleuri și fructele învelite în ciocolată, adică tot ce vedeți în recipientele de sticlă, frumos aliniate pe etajere, sunt în proporție de 90% importate de la producători de prin Marea Britanie, Germania, Italia, Statele Unite, chiar și Franța. Au însă, după cum bine am fost informată, și o parte de producție proprie realizată în laboratoarele din Alba-Iulia sau Baia-Mare, în care se încadrează câteva sortimente de mini checuri, ciocolată de casă  și macarons, căci doar la ele voiam să ajung.

sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Macarons. Since 1830

Nu cred că toată lumea știe ce sunt alea macarons, că provin din Franța sau că e o adevărată ,,felie” artă între ce-i doi biscuiți ce compun ,,desertul-bijuterie”.  Desert exclusivist servit doar în cercurile din înalta clasă socială încă din 1830, alături lichioruri fine sau condimente, acesta și-a găsit loc și printre gurmanzii de pe meleagurile noastre de vreo 2 ani încoace. Desigur, acum putem găsi macarons în mai multe locuri în Cluj, dar după cum zicea și Laura Beligăr, nu toate respectă rețeta, ba chiar unele sunt făcute cu produse semi-preparate.

Am gustat, asta când tatonam terenul mai demult, și au avut un gust destul de bun față de ce am mai mâncat prin Cluj și m-a dezamăgit. Seamănă, însă nu sunt identice cu ce am mai încercat acum ceva timp în București, bănuiesc că nici nu ar avea cum, pentru că rețeta originală este un adevărat mister și există numeroase adaptări.

sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Spălatul vaselor (te) inspiră

Îmi imaginam că un astfel de magazin, o astfel de idee trebuie să fi venit în urma vreunui vis din copilărie, a vreunei dorințe ascunse de cineva și ținute strâns în suflet. N-a fost nimic din toate aceste lucruri, iar după cum aveam să aflu, a fost o revelație a momentului. Bucurându-mă mai departe de conversație cu povestitoarea mea, am aflat că ideea cu magazinul BonBon Candy i-a venit când spăla vase. Iată ce activitate prolifică din punct de vedere creativ, îmi zic, cine ar fi crezut? Așa idei aș vrea și eu de fiecare dată când spăl vasele!

Cei doi, Radu și Laura Beligăr, și-au dorit o afacere a lor și iată că le-a și reușit ceva. Au pus-o în aplicare cu ajutorul unui proiect ce folosește fonduri guvernamentale nerambursabile.  Au vrut o afacere de care să le fie drag, să îi mulțumească sufletește și ce mi-a plăcut cel mai mult, ceva care să-i facă pe oameni să zâmbească. Grozav! Mai rar așa visători printre noi. Să nu uităm însă că o idee bună e ca și irosită dacă renunți prea ușor la ea, iar piedici sunt întotdeauna destule.

Candy-Rush
sursă: http://www.facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Designul magazinului BonBon Candy a fost tot ceva gândit de ei, însă desenul de pe peretele principal e mai de actualitate de cât aș fi putut eu vreo dată să ghicesc. În filmul Wreck-it Ralph, un film-animație cu niște personaje din jocurile video, era un orășel al dulciurilor, Sugar Rush se numea el, unde se desfășoară întreaga acțiune. În fine, nu firul narativ al filmului e important, ci infantilitatea aceea plăcută, sufletul de copil ascuns într-un om mare care mai are uneori ocazia să iasă la iveală și să creeze ceva frumos. În acest caz, să-și inspire un colț al propriei afaceri dintr-un film de animație!

Unele din recipientele în care sunt depozitate bomboanele au și ele povestea lor. Unele sunt piese unicat cu o mare valoare… sentimentală. Fiecare cumpărate din diverse locuri, de la diferite târguri sau fiind chiar mici moșteniri de familie, formează o povestioară duioasă pentru cine are timp să o asculte.

bonbon_candy_cluj_6

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

O ultimă curiozitate a mea a fost să știu ce fel de oameni frecventează BonBon Candy. Surprinsă plăcut și de această dată, am  aflat că vin tot felul de oameni, de la copilași la adulți în toată firea, la bătrâni ademeniți de ceva de care aproape că au uitat, de ceva ce seamănă la gust cu dulcea copilărie. Pentru nostalgicii perioadei nouăzeciste există remediu, se numește Kiss și e un baton de ciocolată și cred că am spus ceva mai mult decât suficient pentru cunoscători. În orice caz, dacă vă doriți o reîmprospătare de memorie veți ști sigur unde să căutați această experiență!

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

sursă: facebook.com/imiplacebonbon

Vi posso offrire un amaro? Pot să vă ofer un amaro?

Cover

Bună și La Mulți Ani! Nu ne-am văzut de mult timp. Sper că nu ați uitat că în ultimul articol v-am povestit despre vermut, quinquina, americanos și v-am dat câteva exemple. Deja v-am făcut cunoștință și cu faimosul cocktail “Negroni” (sper că l-ați încercat, sper că v-a plăcut și vouă).

Cred că e inevitabil să vă povestesc despre amari (amaro la singular), lichiorurile amare din Italia. De mai multe ori am fost întrebată de clienți ce înseamnă “amaro”, dar înainte să vă explic, vorbind de amaro, mi-am amintit ceva: știați că mulți experți consideră că amarul e cel mai nobil gust? Dacă nu mă credeți, gândiți-vă la ciocolată, la cafea.

Cunoscătorii vor alege varianta “fără zahăr”. Dar, de fapt, ar trebui să vorbim la plural despre amar, pentru că sunt mai multe tipuri de amar. Pe lângă asta, dintre toate gusturile, organismul nostru recunoaște cel mai ușor gustul amar. Eu sunt “obsedată” de băuturi amare – nu, nu mă consider expertă – pur și simplu mă fascinează tot ce ține de ele, ceea ce e ciudat pentru că acum câțiva ani nu puteam să mănânc nici măcar grapefruit și încă țin minte cât de neplăcută a fost prima “întâlnire” cu Campari. Dacă atunci îmi spunea cineva că peste câțiva ani o să mă apuc să fac vermut, bitter, o să beau zilnic un suc de grapefruit, o să beau un pic de Unicum după o masă copioasă, o să fiu pasionată de băuturi amare sigur i-aș fi spus că vorbeste prostii. Dar oare cum e posibil așa ceva?

De ce ne place gustul dulce? De ce nu ne place gustul amar?

Pe scurt gustul dulce semnalizează energie, iar pentru strămoșii noștri din epoca paleolitică gustul amar a semnalizat pericol, de exemplu faptul că planta respectivă e otrăvitoare. De la ei am moștenit sensibilitatea pentru amar. Suntem de 1250 ori mai sensibili la gustul amar al chininei decât la gustul dulce al zaharinei. Ne naștem cu iubirea pentru gustul dulce (iubirea pentru laptele de mamă), dar în schimb dacă vine vorba de amar, percepția e foarte flexibilă. Se poate educa, se poate schimba cu vârsta, depinde de starea noastră de sănătate, de experiențe, cunoștinte chiar și de starea noastră de spirit (de exemplu studiile au dovedit că din cauza stresului suntem mai puțin sensibili la gustul amar și sărat).

Din cauza aceasta, în timp ce copiii și tinerii preferă băuturi dulci, fructoase, adulților le plac mai mult băuturile mai puțin dulci.  Cu timpul s-au descoperit beneficiile plantelor – cum v-am spus în legătură cu bitterul – băuturile amare, au fost consumate ca și tonic, medicament, erau privite ca și elixir aproape pentru orice – și nici nouă nu ar trebui să ne fie frică să descoperim o nouă dimensiune, cea a amarului.

În ultimii ani a explodat un trend. În cele mai bune baruri, meniurile sunt pline cu băuturi cu diferite bitteruri, vermuturi, amari. Amari? Amari, lichiorurile amare din Italia, fac parte din familia lichiorurilor BITTER. V-am mai spus că sunt bitteruri potabile (de exemplu Unicum) și bitteruri non-potabile (bitterul concentrat care e consumat în picături). Sunt sute de amari, atât comerciale cât și artizanale. Inițial au fost făcute de călugări, comercializarea lor a început în anii 1800. Aceste lichioruri sunt consumate ca și aperitive/digestive, înainte sau după masă, un obicei care nu e popular la noi, dar care e foarte important pentru italieni. V-am povestit de gustul amar, dar nu vă speriați, asta nu înseamnă că sunt foarte amare. Amari sunt mai dulci, sau mai puțin dulci, cu conținut de alcool mai mic sau mai ridicat, ușor amare sau foarte amare, cu diferite combinații de arome, cu ingrediente simple ca și ghimbir, anason, piper negru, scorțișoară sau ingrediente mai puțin obișnuite ca și șofranul, anghinarea, pelinul, gentiana sau rubarba.

Sunt ingrediente tipice în funcție de regiuni: anghinarea (Puglia), ciuperci porcini (Italia de sud), rubarba (Lombardia), floare de bergamot (Calabria), brad (Toscana). Amari sunt făcute după rețete secrete, bine păzite. Deși uneori sunt asemănări în unele arome, e foarte important să nu căutăm cel mai bun amaro pentru că sunt diferite, dar sigur există cel puțin un amaro care să vă placă. Sunt sigură că deja cunoașteti Ramazotti, Campari și Aperol. Dacă v-ați obișnuit papilele gustative cu aceste băuturi amare, sunteți gata să experimentați mai departe cu ele: cu gheața, cu apă minerală, cu o felie de citrice, cu prosecco, cu apă tonică, cu suc de grapefruit sau de ce să nu combinați mai multe amari? Dacă sunteți un fan Aperol Spritz și dacă v-a plăcut Negroni, am pregătit câteva rețete care vă vor încânta, la fel v-am enumerat câteva amari cu care puteți să experimentați mai departe (și o informație interesantă despre Campari). Vă recomand să le încercați dacă aveți ocazia, iar dacă o să vizitați Italia să nu ratați să vă cumpărați cel puțin o sticlă de amaro. Să-mi aduceți și mie o sticlă de Varnelli Amaro Dell’Erborista :)

Pe lângă asta încercați și lichiorurile bitter din alte țări, din Germania (Jagermeister, Underberg și multe altele) sau din Franța (Suze, Amer Picon) și să nu uităm de Unicum din Ungaria, de Becherovka din Cehia, Gran Classico Bitter din Elveția, Gammel Dansk din Danemarca, Riga Black Balsam din Letonia, Kammerling’s din Anglia și așa mai departe.

Averna

Salvatore Averna a fost un afacerist din Sicilia. În 1859 a primit rețeta unui elixir de la călugării din mănăstirea Saint Spirito. În 1868 Salvatore a început să facă elixirul numai pentru prieteni și familie, dar mai târziu băutura a devenit cunoscută datorită fiului lui, Francesco. Azi firma e condusă de a patra generație a familiei Averna.

Averna

Nardini Amaro

In 1779, Bortolo Nardini a deschis o distilerie de grappa în Bassano del Grappa, lângă podul faimos Bassano, pe râul Brenta. Imaginea cu podul Bassano a rămas pe eticheta până azi. E cea mai veche distilerie din Italia. Pe lângă faimoasa gamă de grappa de calitate superioară, distileria produce și brandy, o gamă de aquavite, lichioruri pe baza de aquavite și lichioruri amare precum Fernet, Rabarbaro, Elixir China, Rosso Nardini, Bitter Nardini, Amaro pe baza de grappa.

Nardini Amaro

Fernet Branca

În 1845, Milano, Bernadino Branca a început să producă un lichior amar cu numele Fernet Branca. În 1862 împreună cu fratele lui, Stefano, Fratelli Branca a lansat și alte produse și au câștigat multe premii la diferite expoziții de peste tot în lume. Logo-ul faimos a fost creat în 1893. Fernet Branca a fost comercializat ca și medicament, iar comercializarea lui a rămas legală în timpul Prohibiției din America. Fratelli Branca a rămas proprietatea familiei, e condus deNiccolo Branca. Între timp a achiziționat drepturile de la Carpano ca să producă Punt e Mes.

Mulți se referă la Fernet Branca numai că și Fernet, dar Fernet e o clasă de amaro, nu un brand. Cinzano, Luxardo, Paolucci, Nardini la fel fac Fernet amari, dar ce-i drept Fernet Branca e cel mai popular Fernet.

Fernet Branca

Braulio Amaro

Din Bormio, regiunea Valtellina, această băutură e creația botanistului Dr. Francesco Peloni, din 1875. Câteva plante folosite sunt gentiana, ienupăr, pelin, coada șoricelului — restul sunt secrete. Plantele sunt adunate din Monte Braulio, din Alpi. Braulio e învechită în butoaie de  stejar sub strada Roma (Via Roma) din inima orașului Bormio. Rețeta a rămas până azi proprietatea familiei Peloni.

Braulio Amaro

Amaro Meletti

În 1870, în Ascoli Piceno, Silvio Meletti a început să producă un anisette, o băutură cu aromă de anason, care a fost denumită după numele lui. Distilarea lichiorurilor cu aroma de anason are o tradiție în Ascoli. Silvio a învățat rețeta mamei lui, pe lângă asta a studiat metodele de distilare din Franța. O carte din anii 1700 din care a învățat a rămas în familie. Silvio a vrut să creeze un anisette care să fie de înaltă calitate, ca și cele din Franța. Anisetta Meletti a devenit foarte populară și a câștigat foarte multe premii la expoziții din Roma, Paris, Atena și așa mai departe. Distileria a rămas până azi în proprietatea familiei. Amaro Meletti e produs după o rețetă veche de familie.

Amaro Meletti

 

Amaro Montenegro

Amaro Montenegro a fost creat în 1885 de Stanislao Cobianchi și a fost denumită după prințesa Elena de Montenegro. E produs în Zola Predosa, lângă Bologna, folosind 40 de plante.

Amaro Montenegro

Cynar

Cynar face parte din clasa amarilor denumit carciofo, de la anghinarea (artichoke). Numele Cynar vine din cuvântul latin pentru anghinarea: cynara scolymus. A fost introdus în 1952, iar în 1995, Cynar a fost cumpărat de Gruppo Campari.

cynar2

Vecchio Amaro del Capo

Distileria Caffo a fost fondată de Joseph Gruner în 1915. Până în anii 1970, Amaro del Capo a fost distribuit doar în Calabria.

Vecchio Amaro del Capo

Nonino Quintessentia Amaro

Casa Nonino produce băuturi din 1897, din 1933 și amaro, dar Amaro Nonino e produs începând din 1992 și e învechit în stejar din nevers, limousin și foste butoaie sherry.

Amaro Nonino

Rabarbaro Zucca Amaro

Rabarbaro Zucca a fost creată de Ettore Zucca în 1845 în Milano. Această băutură a devenit foarte populară și a fost consumată și în curtea regală inclusiv de Regele Vittorio Emanuele.

Rabarbaro Zucca Amaro

CioCiaro

Amaro CioCiaro a fost denumit după regiunea Ciociaro din Italia. Aici a început să fie produsă de familia Paolucci din 1873. Numele se referă la sandalele tradiționale “ciocia”, care sunt purtate și de femeia de pe etichetă.

CioCiaro

Santa Maria al Monte Amaro

Santa Maria al Monte a fost dezvoltat de călugării din Genoa. În 1892 a început să fie comercializată de Nicola Vignale. E învechit un an în stejar.

Santa Maria al Monte Amaro

Amaro Lucano

Din regiunea Basilicata, Pisticci, Italia de sud. Denumirea Lucano e derivată din “Lucania”. Este denumirea veche în latină a regiunii Basilicata, produs din 1894 de familia Vena.

Amaro Lucano

Varnelli Amaro Sibilla , Varnelli Amaro Dell’Erborista

Varnelli a fost fondat în 1868 de botanistul Girolamo Varnelli. Ambele amari sunt produse prin decocția plantelor și condimentelor deasupra unui foc de lemn și sunt îndulcite cu miere din Munții Sibillini. Varnelli e faimos și pentru Varnelli L’Anice Secco, un anisette care a fost dezvoltat de fiul lui Girolamo, Antonio Varnelli. Acest anisette a făcut cunoscută familia Varnelliin în toată Italia și chiar și astăzi toate lichiorurile sunt făcute tradițional, manual, exact după rețetele originale.

Amaro Dell'Erborista

 

Nu m-am putut abține să nu spun câteva lucruri și despre Aperol, Campari și Ramazotti.

Aperol

Aperol a fost introdus în 1919 în orașul Padua de frații Silvio și Luigi Barbieri. De după al Doilea Război Mondial se bucura de mare popularitate, mai ales combinat cu Prosecco – în formă de Aperol Spritz. Aperol e mai puțin amar, cu o aromă pronunțată de portocale și rubarbă și e perfect să ne introducă în lumea amarilor, spre amari mai amare, mai robuste. În 2003 a fost cumpărată de Gruppo Campari.

Aperol

Campari

Original a fost denumit Bitter Uso Campari și a fost inventat de Gaspare Campari în Novara în 1860. Din 1880, Campari a devenit foarte popular ca și aperitiv. Spre sfârșitul secolului Campari a început să fie produs în cantitate mare în Sesto San Giovanni și a început să fie comercializată și în America. Campari a fost inclus în foarte multe rețete de cocktail-uri, de exemplu Milano Torino (numele original al cocktailului Americano) și Negroni (vedeți reteța aici).

Până în 2007 culoarea roșie a fost obținută cu colorantul natural carmin (cochineal, E120) care este derivată din insecta cosenila (dactylopius coccus), un parazit primar nativ în America de Sud și Mexic. Trăiește pe cactușii Opuntia. Insecta, mai exact femela (cea fără aripi), produce acid carminic (carmin). Insecta e uscată, zdrobită, se extrage cochinealul, care este solubil în apă și alcool. Culoarea variază cu Ph-ul. Ph-ul 4,8 rezultă o culoare galbenă, Ph-ul 6,2 rezultă o culoare violetă. Este folosit pentru a produce portocaliu și alte nuanțe de roșu. Sper că nu v-am speriat, Dar trebuie să știți că se folosește până azi în cosmetice, alimente, medicamente etc. Carminul a fost folosit deja și de Azteci, iar în perioada colonială, după argint, cochinealul a fost al doilea produs cel mai exportat din Mexic.

Cochineal

Ramazzotti

În 1815, în Milano, un tânăr botanist de 24 de ani, Ausano Ramazzotti, a dezvoltat un lichior amar din 33 de plante cu un profil mai puțin amar decât ce era de găsit pe atunci. L-a denumit Amaro Festina Ramazotti. Băutura lui a devenit un succes în Milano. Mai târziu, în 1848, a deschis o mică cafenea lângă teatrul local, unde nu se servea cafea, ci doar amaro Ramazotti, care a devenit rapid foarte popular peste tot în Italia. Sloganul faimos din 1934 a fost următorul: “Ramazzotti fa sempre bene ” [Ramazzotti is always good for you]. În 1985 Ramazzotti a fost cumpărat de Pernod Ricard.

Ramazzotti

Dacă ați citit tot ce am scris meritați aceste rețete, respectiv un cocktail, ca să vă relaxați.

NEGRONI SPAGLIATO-  Negroni “gresit”. Ginul e înlocuit cu prosecco.

30ml Campari

30ml Vermut roșu

60ml Prosecco

1 felie de portocală

Umpleți paharul de servire cu gheață, adăugați ingredientele, amestecați ușor.

BOULEVARDIER

50ml whiskey (bourbon)

30ml vermut rosu

30ml Campari

Twist de coajă de portocale.

Adăugați băuturile într-un mixing glass, amestecați aproximativ 30 de secunde ca să răciți băutura fără să o diluați prea tare, să o strecurați într-un pahar coupe răcit, adăugați twistul de portocală (uleiul din coajă).

AMARO SOUR

Alegeți  un amaro care vă place.

50ml amaro

30ml suc proaspăt de lămâie

30ml sirop de zahăr simplu (v-am explicat cum se face în articolul despre siropuri)

Dacă aveți bitter Angostura la îndemână, adăugați 2 dashuri sănătoase (aproximativ 12 picături)

Adăugați ingredientele în mixing glass, să-l umpleți cu gheață, acoperiți cu partea metalică a shakerului. Se agită bine (aproximativ 12 secunde), se strecoară într-un pahar Old Fashioned peste gheață proaspătă sau în pahar de Sour, fără gheață. Pentru un New York style Sour adăugați un float de vin roșu. Dacă vreți o textură mai mătăsoasă, adăugați 15ml de albuș de ouin shaker.

Ce e frumos într-un amaro e faptul că e atât de complex, are mai multe straturi de arome, se îmbină bine cu aproape orice. Jucați-vă cu ingredientele. De exemplu în Amaro Sour schimbați siropul simplu cu siropul de miere cu ghimbir (articol cu siropuri) și adăugați și un pic de suc de grapefruit, why not?

Sau faceți un RUBY NEGRONI!

30ml Beefeater gin

15ml Campari

15ml vin de porto roșu

5ml sirop de zmeură (în articolul despre siropuri v-am explicat cum se face)

Prosecco

Adăugați ingredientele într-un mixing glass cu gheață. Amestecați cu o lingură aproximativ 20 de secunde. Strecurați băutura într-un pahar de vin alb cu gheață, completați cu prosecco.

Sper că am reușit să vă conving. See you next time!

Ce mâncăm azi? – O salată fresh sau nu prea

DSC_0847

La noi în birou întrebarea ,,Ce mâncăm azi?” se aude prima dată undeva în jurul orei 10:30. Există o mulțime de locuri care ne plac în centru, iar dacă nu vrem să plecăm de la birou apelăm la delivery. Desigur a doua opțiune naște la rândul ei o întrebare repetitivă: ,,Cât o trecut de când ai sunat?”. Oricum ar fi, azi le-am spus fetelor că aș vrea să scriu un articol despre două locuri din care ne putem lua o salată bună. Eu am ales Smey, ele au ales Kiosk.

Eu am ales o salată de pui și mozzarela, cu roșii, porumb, ceapă, morcovi și ardei, fără virgule între ele. Mă întreb și acum de ce la Smey în meniu nu există virgule între ingrediente? E ceva ce ține de o abordare eco-profundă, pe care din ignoranță nu o înțeleg sau pur și simplu s-au gândit că nimeni nu va observa lipsa lor din cauza foamei? Chiar a fost super bună, în sensul în care nu m-am simțit de parcă aș lua masa la florăria Magnolia, așa cum multe salate te fac să te simți. M-a costat 15 lei și dacă îmi aduceți contra argumentul potrivit căruia cu aceeași sumă găsești în zeci de locuri un meniu al zilei decent, nu vă contrazic. Vă spun doar că dacă vă doriți ceva foarte sănătos, care să vă sature, una dintre salatele de la Smey poate fi o opțiune grozavă.

  salata

 

Momentul-salată trăit de mine a fost totuși singurul moment-salată reușit. Fetele și-au comandat o salată Kiosk (11 lei) și o salată Ham (12 lei) și au fost mai dezamăgite decât întreaga țară când Steaua a pierdut semifinala cu Middlesbrough. Pe lângă sosul necomestibil luat pentru salata Kiosk, una dintre ele a primit bonus și două fire de păr. Mi se pare corect! Poate ziua de azi a fost dedicată celor noncomformiști. Voiai să mănanci sănătos, chiar dacă ți-ai asumat faptul că nu e ieftin? Poate altădată!

salata

 

salata

 

Sweet Days – Cine ne înveselește orașul?

shutterstock_50639113

De foarte multe ori când sunt undeva în centru îmi place să urmăresc reacțiile oamenilor, atunci când își întorc privirile către vitrinele hotelului Continental. E frumos să observi oamenii care rămân surprinși de atât de multă culoare și de prăjituri și acadele imense. Mă gândeam în una dintre zile la faptul că Târgul Sweet Days a înveselit orașul cu mult înainte de perioada de desfășurare.

sweet days

Va avea loc la Muzeul de Artă din Cluj Napoca între 29 noiembrie și 1 decembrie. Da, e week-end-ul cu Ziua Națională, iar eu sigur voi mânca cozonac din susținere și patriotism. Îmi place mult ideea Târgului și ceea ce dorește să transmită. Are un concept vesel și colorat, iar pe lângă aspectele astea, a reușit în foarte scurt timp să prezinte ca și viitori expozanți o mulțime de oameni care fac multe, multe dulciuri bune, siropuri, macarons și o mulțime de alte produse minunate.

De ce avea nevoie Clujul de un astfel de Târg?

Simplu! Pentru că dă culoare și oportunități în același timp. Toți expozanții prezenți vor fi practic disponibili pentru un oraș aflat în sărbătoare, dar și în așteptarea Crăciunului. Și da, știu și apreciez faptul că în ultimii ani Clujul s-a dezvoltat foarte mult din acest punct de vedere, al produselor pe care le poți cumpăra de la standuri drăguțe de pe stradă sau din târguri. Putem lua ca exemplu Piața Muzeului sau chiar Piața Unirii, care mai mereu sunt pline de expozanți cu bunătăți. Cu toate acestea parcă lipsea ceva doar al dulciurilor, un eveniment al lor și doar al lor. Bine organizat, cu activități foarte faine și de bun gust, cu expozanți ale căror povești pot constitui un catalog de sine stătător, pe care toată lumea să îl poată urma ca pe un Black Book al dulcegăriilor.

sweet days

 

De foarte multe ori eu, ori cunoscuți ai mei, ne plângeam că mai mereu târgurile de dulciuri, băuturi sau orice poate fi încadrat în sfera asta, primesc cumva un aer de sărbătoare câmpenească, cam departe de micile târguri europene pline de căldură și farmec. Pentru că așa e la noi, și nu aș vrea să repet clișeul ăsta, dacă nu ar fi foarte adevărat. Ai auzit de niște clătite delicioase cu zmeură și nuci, iar când ajungi acolo constați trist că lângă este un stand cu mici și virșli? Ei bine, toți pățim asta. Despre aspectul esteticii și vorbeam. Ne tot întrebăm când vom avea ocazia de a participa la un târg frumos, plin de inspirație si magie, aproape de sărbători, cu dulciuri bune de care am tot auzit. Sweet Days asta aduce, un plus de estetică, un context social potrivit și un aer fresh în sfera târgurilor de o astfel de factură.

Cine vine?

1450859_179077122296896_1595433561_n

                                   Sursă: https://www.facebook.com/imiplacebonbon

Am tot lăudat atât de mult tot conceptul, dar am uitat ca prin minune să vă spun cine sunt cei care vin ca și expozanți. Clujul nu e un oraș atât de mare precum ai crede și tocmai din acest motiv sunt o serie de oameni și afaceri despre care a auzit toată lumea. Da, dragi ciocofili, ați intuit bine, Sweet Days vă ofera posibilitatea de a-i vedea pe toți într-un singur loc! Mă tot gândesc de 2 minute cu cine să încep, dar nu-mi dau seama. Uite, voi începe cu BonBon Candy, nu de alta, dar prea v-a plăcut articolul scris pe Urban Gourmet. Cum ar fi putut lipsi BonBon Candy de la o astfel de desfășurare de dulcegării? Nu ar fi putut, tocmai din acest motiv vă vor face zilele mai frumoase și cadourile pentru cei dragi mai deosebite. Azi am văzut pe pagina lor de Facebook un video foarte amuzant cu toți oamenii care trec seara pe lângă magazin și privesc înăuntru prin geam. Dacă într-adevăr muriți de nerăbdare să le încercați bunătățile atunci sigur veți nimeri bine și la Sweet Days. În timpul programului desigur :).


Nu cred că există măcar un om care să fi auzit de Cabana Moților și care să nu își dorească să meargă acolo,  în caz că nu a ajuns încă. Noi v-am povestit în trecut despre minunata experiență avută la cabană, așa că prezența lor la Târg sună ca un city-break, doar că dulce și autentic. De câte ori mă gândesc la ei, îmi amintesc faptul că, atunci când eram mică și mi se făcea foame, iar bunica mea nu avea timp să îmi pregătească ceva, îmi făcea o farfurie imensă de felii de pâine cu dulceață, pentru mine și partenerele mele de joacă. Dacă expozanții unui târg pot să îți trezească astfel de sentimente prin produsele lor, cred că suntem pe drumul cel bun, sau dulce, după caz, desigur.

1394384_649734308380944_963396342_n

                                    Sursă: https://www.facebook.com/CabanaMotilor

 

Nu vreau totuși să vă dau toate detaliile din prima zi, așa că mâine vă veți bucura de a doua parte a articolului, din care veți afla și mai multe detalii despre Sweet Days. Puteți da fuga să vă luați ceva dulce, dar păstrați-vă pe cât posibil pentru cel mai dulce eveniment pe care l-a văzut Clujul până acum!

 

Totul despre vermut

cover

Toți știm câteva lucruri despre băuturile spirtoase. Avem preferințe când comandăm whisky, dar dacă vine vorba despre băuturi aperitive, mai ales vermut, lucrurile stau altfel. Poate știm că este roșu, alb, sec. Mulți confundă vermutul Martini & Rossi cu cocktailul Martini, mulți barmani servesc vermut în cocktail glass (pahar martini “v”) și de multe ori m-am trezit cu cliente nervoase la bar care mi-au explicat că eu nu sunt în stare să servesc un vermut, că se pune în pahar cu picior, că de aia se numește pahar martini.

În fine, în orice caz nu e cea mai populară băutură. Din păcate nimeni nu prea mă întreabă ce este un vermut. Cum se face? De ce spun că e un aperitif? Din păcate foarte mulți barmani nu știu cum și unde să țină un vermut (în orice caz nu se ține pe raft, fără capac). Dacă vă interesează vă explic toate astea, și vă explic și ce au în comun cu vermutul Aperol, Campari și bitterul folosit în cocktailuri.

aperitive +inainte de masa

Vermut e un vin aperitif. E pe bază de vin. Cuvântul aperitif vine din cuvântul “aperire” din latină, care înseamnă “a deschide”. Aperitivele “deschid” stomacul înainte de masă, au caracter dulce-amar care stimulează producția sucurilor gastrice, provocând totodată pofta de mâncare și stimulând apetitul. Campari și Aperol sunt aperitive (ceea ce e comun cu vermut), însă nu și vinuri aperitive… ele fiind pe bază de spirtoase nu de vin.

În același timp vermutul e și un vin fortificat, adică procentul de alcool al vinului este ridicat un pic, de obicei, cu brandy de struguri sau alte distilate. Dar de unde capătă aceste băuturi gustul amar și aromele rafinate? Baza alcoolică e infuzată cu plante, rădăcini, scoarță, condimente – v-am mai povestit despre ele când v-am explicat ce e și cum se face bitterul.

Încă un lucru interesant e că baza vermutului roșu e tot vinul alb ca și în cazul vermutului alb. Culoarea e roșie se datorează caramelului  provenit din zaharul ars.

De unde îi vine numele?

Numele vermut vine din cuvântul Wermut (din germană) wormwood în engleză, pelin în română. Tradițional, pelinul a fost principala aromă a vermutului. Dar mai sunt și alte vinuri aperitive aromate – fortificate pe lângă vermut: quinquina și americano.  Pe scurt aceste aperitive sunt făcute după formula vermutului, doar că folosesc alte combinații de plante  și de obicei sunt mai amare.

Denumirea americano nu are nicio legătură cu America,  cuvântul e derivat din “amer” care înseamnă amar, la fel ca și în cazul cuvântului amaro. Principala aromă din americano e gențiana și/sau pelin.

Principala aromă al Quinquinei e chinina, quina-în limba aboriginaliilor quechua, “china” în italiană.  Exemple de quinquina și americano sunt: Bonal Gentiane-Quina, Cocchi Barolo ChinatoCocchi Americano, Dubonnet, St. Raphael, Byrrh (e pe bază de vin roșu), Lillet, Contratto, Maidenii.

antonio benedetto carpano

Antonio Benedetto Carpano

Vinuri aromate cu diferite plante și condimente au fost consumate deja înainte de Christos pentru a face vinul mai bun la gust. Vermutul era consumat zilnic în Italia și înainte, dar comercializarea vermutului a început în secolul 18. Primul vermut comercializat a fost Carpano, un vermut roșu din Torino, inventat de Antonio Benedetto Carpano în 1786. Ulterior, vazând succesul vermutului Carpano, mulți i-au urmat exemplul.

carpano

Vermutul în stilul alb sec si alb dulce (bianco) au apărut în Franța (Chambery). Cum v-am mai spus, sunt făcute fără caramel.

Un lucru important: azi când spunem vermut italian sau vermut francez nu ne referim la originea geografică, ci la stilul în care e făcut, ambele țări fac și vermut roșu și vermut alb. Fench vermouth e alb, italian vermouth, sau sweet vermouth e roșu. Azi avem și vermut roze sau ambre. Sper că nu v-am încurcat cu toate aceste informații.

Vermuturi cunoscute sunt Carpano, Carpano Antica Formula (e facut după o formulă veche însă nu e după rețeta originală, e în stilul “vermouth alla vaniglia”adiică cu vanilie), Punt e Mes (care e în stil “vermouth con bitter sau vermouth amaro, cu extra bitter), Cinzano, Boisserie, Gancia, Stock, Martini&Rossi din Italia (Torino), Noilly Prat (Marseilles), Dolin (Chambery) din Franța, Vya (California), Imbue (Oregon) din Statele Unite, Maidenii (Australia), Perucchi (Spania).

Vermutul Punt e Mes e de la Carpano. O glumă bună

Are o poveste  foarte interesantă. Original, vermutul Carpano era servit simplu sau cu extra picături de bitter ori esență de vanilie. Punctele simbolizează picăturile de bitter sau vanilie, iar la comandarea lui era specificat cu câte “puncte” să fie vermutul. Odată, cineva a comandat în glumă “un punt e mes” care înseamnă un punct și jumătate, dar așa a creat o combinația perfectă care “trăiește” și azi și, mai mult, e cel mai vândut vermut al brandului Carpano.

punt e mes

Era să uit să vă spun că la fel ca și bitterul,  vermutul, quinquina și americano au fost consumate ca și tonic, medicament.

Împotriva malariei

În secolul 18 mulți soldați și coloniști europeni s-au îmbolnăvit de malarie. Chinina, extrasă din scoarța copacului chinchona, era un tratament bun împotriva malariei, însă e atât de amar încât era foarte greu de înghițit. Europenii au adăugat chinină la orice ca să ia mai ușor medicamentul. Așa s-a inventat și Ginul Tonic de către englezi, chinina fiind principala aroma a apei tonice.  În 1830 francezii au oferit și recompensă pentru oricine cine inventează o băutură bună cu chinină pe bază de vin pentru a fi administrată împotriva malariei. Un alchimist din Paris, Joseph Dubonnet a dezvoltat o bautura care a fost introdusă în 1846. Quinina Dubonnet (aromată cu chinina, scorțișoară) a devenit foarte populară, iar logo-ul cu pisica, alături de care a fost comercializată, a devenit iconic.

dubonnet

Cocktailurile preparate cu vermut și quinquina au fost foarte populare în jurul aniilor 1880. Acum, din nou au revenit la modă, dar înainte să cumpărați o sticlă de vermut sau alte vinuri aperitive, iată câteva sfaturi: vinurile aperitive trebuie ținute la frigider, bine închise, departe de lumină. Ca și în cazul vinurilor, putem să reducem oxigenul din sticlă cu o pompă specială (care nu e o investiție mare), deoarece ca și vinul obișnuit și vinurile aperitive se oxidează după deschidere. Cu trecerea timpului pierd din calitate chiar dacă au un nivel de alcool mai ridicat. Așa că acele sticle deschise de vermut, ținute de trei luni pe rafturile barurilor, trebuiau demult  aruncate! Nu cred că ați avea poftă să beți vin din sticla care a fost desfăcută de câteva luni, la fel trebuie să avem grijă de vermut.

Negroni, un cocktail fabulos

Vermutul, quinquina, americano se servesc răcite sau peste gheață, iar în cocktailuri sunt miraculoase.

Din păcate nu avem o selecție mare de aperitive la distribuitori (situație întâlnită și în cazul altor feluri de băuturi), un lucru care sper să se schimbe.

Din cauza asta v-am ales un cocktail simplu, dar fabulos, cu ingrediente care sunt ușor de găsit: gin (de exemplu Beefeater), Campari și vermut roșu. Rețeta e următoarea:

- 30 ml gin

- 30 ml vermut roșu

- 30 ml Campari

Se combină într-un mixing glass care după aceea se umple cu gheață, se amestecă cu o lingură până băutura se răcește complet (approximativ 30 secunde), se strecoară în cocktail glass răcit sau într-un pahar rocks cu gheață. Se adăugă un twist de coajă de portocale (uleiul din coajă).

Negroni

Negroni

Să nu-l beți repede. Fiți atenți la mirosul și aroma cocktailului Negroni, la armonia, la explozia gusturilor și a aromelor din momentul în care băutura intră în contact cu papilele, până la postgust, adică după înghițire. Dacă nu aveți ocazia să vă faceți un Negroni acasă, data viitoare când mâncați în oraș să comandați un Negroni înainte de masă, și cu asta o să surprindeți și barmanul, dând dovadă că sunteți un connoisseur.

Pe lângă rețetă, am ales și câteva poze cu reclame.

Collage 1

Collage 2

Sper că v-au plăcut! Să aveți o săptămână frumoasă! Ah, era să uit, aperitivele fac o combinație extraordinară și cu băuturile învechite. V-am pupat!

Învechirea sau maturarea băuturilor. Ghidul complet al amatorului

sursă: kjeanrl.com

Săptămâna trecută am povestit despre aromele toamnei, și printre altele v-am spus cu ce băuturi îmi place cel mai mult să lucrez. Cine mi-a citit articolul precedent știe deja că vorbesc despre  băuturile care au fost maturate, învechite, dar acum aș vrea să vă explic de ce le iubesc atât de mult, cum și de ce sunt învechite.

Mă fascinează deja și faptul că alcoolul pur se poate transforma în ceva atât de fin și bogat, cu o culoare aurie.  Sunt în stare să petrec zile întregi în căutarea informațiilor, pozelor (da, uneori încă și eu mă consider nebună!) și știți ce am aflat? La fel cum multe lucruri s-au inventat din greșeală sau datorită norocului, așa a fost și cu învechirea băuturilor.

butoi

Butoi = barrel, cask, barrique (Bordeaux), fut (Burgundy)

Învechirea sau maturarea băuturilor. Începutul

Butoiul a fost inventat în jur de 350 î.Chr., de către Celți. Aproape 2.000 de ani, de la ouă până la ulei, murături, vin și aur totul a fost transportat și depozitat în butoaie. Înainte să apară kegurile (butoaiele din aluminiu) berea tot în butoaie de lemn s-a transportat.

Această poză e din 1936, o parte din curtea imensă a berăriei Guiness, plină cu butoaie de lemn, care au fost folosite până în anii 1950.

guiness

Nu se știe cine a observat pentru prima dată că butoiul “schimbă” băuturile. Pur și simplu cineva și-a dat seama că băutura transportată în butoi are gust mai bun decât înainte de transport.  Totuși, obiceiul să maturăm băuturile e destul de recent,  iar oamenii de știință doar în ultimii 25 de ani au descoperit și înțeles de ce joacă un rol atât de important butoiul.

De exemplu, în secolul 15, whisky-ul scoțian – “uisge beatha” (water of life) – a fost consumat nematurat, pur, uneori și cald, imediat după distilare.

 new make

Acum, prin lege, putem să-l denumim whisky doar dacă a fost maturat cel puțin 3 ani, în butoaie de stejar. Poate să fie maturat și în mai multe tipuri de butoaie. Foarte des se practică ca whisky-ul care a fost învechit într-un butoi, să fie pus într-un alt butoi pentru ultimii 1 – 2 ani pentru adăugarea unui nou strat de arome. Această procedură se numește “cask finishing”, care cel mai des se întâmplă în foste butoaie de vin, sherry sau cum e și în cazul Single Malt-ului Glenmorangie Quinta Ruban pentru care sunt folosite butoaie de vin de Porto.

Încă un lucru interesant e că de obicei whisky-ul scoțian e maturat în butoaie care au fost folosite deja la maturarea bourbon-ului din America (ei nu au voie să folosească altceva decât butoaie noi: “bourbon must be aged in new, charred oak aging barrels.” ; așa că își vând butoaiele folosite).  De exemplu, whisky-ul faimos Laphroaig e învechit în butoaie folosite de faimosul bourbon Maker’s Mark.

Laphroaig

Majoritatea romurilor sunt învechite tot în butoaiele de bourbon sau Tennessee whiskey (de exemplu romul Angostura e învechit în butoaie de la Jack Daniel’s).

Dar haideți să vedem cum se face butoiul, din ce se face, de ce își schimbă culoarea și aroma băutura din el și care sunt factorii importanți din punctul de vedere al maturării. Promit că o să păstrez câteva exemple interesante pentru sfârșitul articolului, pentru cei curioși bineînțeles.

How it’s made

Deși se folosesc uneori și butoaie de cedru sau de castan, butoaiele pentru învechirea vinurilor și băuturilor alcoolice sunt făcute din stejar (în latină quercus/oak în engleză).

Sunt peste 600 de specii în categoria Quercus, dar cele mai des folosite specii de către dogari sunt Quercus Sessilis și Quercus Robur – în Europa, Qurcus Alba (white oak) și Quercus Gerryanna (Oregon oak) în America, și Quercus Mongolica în Asia (care de exemplu e folosit pe lângă alte tipuri de lemn  la distileria faimoasă de whisky din Japonia – Yamazaki). Stejarul din Europa de obicei e folosit la maturarea vinurilor, cel din America la maturarea băuturilor spirtoase.

zonele FranteiPână acum 25 de ani stejarul era doar stejar peste tot. Azi se dă foarte mare atenție originii sale geografice din care provine (după țară și chiar și după județ sau district etc) pentru că asta influențează aromele lemnului și mai departe băuturii care o să fie maturată. De exemplu, în Franța tipurile de stejar care se găsesc în Troncais, Limousin, Allier, Nevers, Bourgogne și Vosges sunt diferite, deși zonele sunt foarte aproape una de alta.

Principalele arome al lemnului, în funcție de regiuni: lemnul din America e aromat, dulce, cu nivel de tanini mai redus, e mai bogat în “vanillin” – aroma de vanilie – și în “whisky lactone” – aroma de cocos –  decât lemnul din Franța care e complex, aromat și mai bogat în “eugenol” – aroma principală a cuișoarei.

La fel de important, ca și cele despre care am vorbit până acum,  este și cum este prelucrat lemnul.

steps of barrel making

Prima dată lemnul e tăiat în doage după care se pune la uscat. Se poate usca în aer liber (air-dry) sau artificial, cu aer cald (kiln-dry). Dacă e uscat în aer liber, ploaia, vântul, soarele, temperatura, umiditatea și micro-organismele contribuie cu câte un efect asupra lemnului în timpul uscării. Toate.

În timp ce se formează butoiul, lemnul e încălzit ca să fie mai flexibil (în Europa) sau e tratat cu abur (în America). După ce e gata butoiul, interiorul lui se carbonizează cu flamă deschisă (charring). În funcție de cât de tare e carbonizat lemnul obținem diferite caracteristici, între timp, căldura pornește reacții chimice din care rezultă arome noi, de exemplu de caramel.

“Light char” – taninos, caracter astringent.

” Medium, deep toast” – arome cremoase, mătăsoase

” Heavy toast” – începe să ne ofere  characteristici de fum

Această poză ne arată interiorul butoiului. Primul e un butoi necarbonizat, celălalt e unul carbonizat.

butoaie carbonizate si necarbonizate

Partea îngerilor

Încă un factor care influențează dezvoltarea aromelor e durata învechirii. Prima dată se dezvoltă aromele cu caracteristicile lemnului. De exemplu note de cuișoare, lemn, condimente, cocos, fum, caramel. Cum? Când crește temperatura, băutura se dilată și intră în fibrele lemnului, când scade temperatura, ea iese cu tot cu aromele lemnului.

Temperatura variază între zi și noapte. Pe lângă asta, stejarul, prin porii lui, lasă să “respire” băutura din butoi, care încet-încet se oxidează, dar se și evaporă, astfel că se dezvoltă caracterul de fruct care cum trece timpul e mai copt și mai copt. Așa se pot obține notele de aromă de stafide, curmale sau smochine. Evaporarea din timpul maturării se numește “the angel’s share” – partea îngerilor. Producătorii trebuie să ia decizii câți ani vor să învechească băutura respectivă ca să nu fie prea mare pierderea.

Încă ceva, temperatura e foarte importantă la maturare, iar băuturile se maturează mai repede la temperatură mai înaltă. La cumpărare ar trebui să nu ținem cont doar de cât timp a fost învechită. Spre exemplu, datorită temperaturii mai înalte, romurile din Caraibe ajung la maturitate mult mai repede decât whisky-ul scoțian. Cum alegem un whisky de 12- 16 ani, la fel putem să alegem un rom de 8 ani care să fie extraordinar.

Ce altceva se mai maturează în butoaie?

Și acum urmează exemplele promise. Știm că vinul și băuturile spirtoase se învechesc în butoaie, însă nu sunt singurele.

Oțetul balsamic adevărat, tradițional (Aceto Balsamico di Modena) se învechește în diferite tipuri de butoaie de la 12 până la 25 de ani, uneori și mai mult, iar faimosul Tabasco sauce se produce după rețeta originală, adică e învechit 3 ani în butoaie ex-bourbon. Ediția limitată Tabasco Family Reserve se învechește 8 ani.

Tabasco

Există și vodka învechită în butoaie. De exemplu Absolut Amber e învechit 6 luni folosind butoaie de bourbon, stejar din America, din Suedia și chipsuri prăjite de stejar american și francez. Încă o vodka învechită e Starka din Polonia și producătorii ginului Beefeater au lansat ginul Burrough Reserve care e învechit în butoaie de stejar folosite la maturarea aperitifului Jean de Lillet, ediția vintage al aperitifului Lillet.

spirtoase maturate

Povestind despre gin îmi amintesc de genever, precursorul ginului. Oude genever (old genever) – nu e denumit așa pentru că e vechi, ci se referă la faptul că e făcut după rețeta veche –  uneori se și învechește. În poza de mai jos sunt două exemple de oude genever, ambele sunt învechite.

 genever

Sunt și  beri care sunt învechite în butoaie de whisky sau brandy. Ola Dubh (ulei negru) e maturată 6 luni în butoaie care au fost folosite la maturarea faimosului single malt, Highland Park  de 18 ani.

beri invechite

Era să uit de bitter-uri… este și bitter învechit în butoaie și, mai mult, (în lumea mixologiei băuturilor) putem să întâlnim și cocktailuri învechite în butoaie.

Și… cred că ajunge pentru acest articol. Sper că v-a fost util și ați găsit o mulțime de informații interesante pe care să le împărtășiți și altora, după ce epuizați discuțiile despre vreme.

Să aveți o săptămână frumoasă în care să aveți ocazia să savurați câteva  băuturi care au fost învechite. Dar să nu uitați că dacă simțiți, de exemplu, arome de scorțișoară, cocos, piper negru atunci lemnul vă alintă, iar dacă întâlniți note de fructe confiate, e datorită timpului, care vă face o favoare.

El Celler de Can Roca: cel mai bun restaurant din lume în 2013

El_Celler_de_Can_Roca_exterior

Într-un articol precedent vorbeam despre faimosul Ghid Roșu, despre lupta bucătarilor pentru supremație și goana după stele Michelin și uite așa am dat peste acest restaurant, El Celler de Can Roca. Din toate filmulețele văzute și recenziile citite, eu chiar cred că merită un mic detur pentru o experiență culinară unică.

Evoluție spectaculoasă

El Celler de Can Roca este cel mai bun în 2013. Nu o spun eu, o confirmă experții și criticii culinari. Acesta s-a clasat în fruntea clasamentului celor mai bune 50 de restaurante din lume în acest an, un clasament realizat de  revista Restaurant.

interiorul restaurantului

Privind înapoi, în trecutul restaurantului, descoperim o evoluție la începutul anului 2006, când s-a poziționat abia pe locul 21, apoi în 2009 ajunge pe locul 5, în același timp obține cele 3 stele Michelin, urmând ca în anul 2010 să fie clasat pe locul 4. Doi ani la rând este clasat pe locul secund, în urma restaurantului danez, Noma.

Mulți critici culinari care au trecut pragul restaurantului spaniol, au declarat El Celler de Can Roca ca fiind o combinație perfectă între elBulli și Noma, care la rândul lor două sunt restaurante de top.

Un restaurant de familie. Tradiție și excelență

El Celler de Can Roca este un restaurant situat în Girona, un oraș spaniol din zona Catalonia. Acesta a fost deschis în 1986 de cei trei frați Roca chiar lângă restaurantul principal al părinților lor, Can Roca, care era deja deschis încă din 1967. Joan Roca, cel mai mare dintre frați, este bucătar șef, Josep Roca este sommelier  iar cel mai mic dintre frați, Jordi Roca, este patiser șef.

fratii Roca

“The Roca brothers: Three heads and one hat” (via cellercanroca.com)

La sfârșitul anului 2007 restaurantul s-a mutat într-o clădire modernă, la 100 de metri de vechea clădire, care încă mai este folosită pentru staff. Aspectul noului loc contrastează cu meniul sofisticat prin design interior și mese aranjate simplu. Pe fiecare masă sunt puse trei pietre (roca= sp. Piatră) care îi reprezintă pe cei trei frați Roca.

Mă gândesc că a ajunge acolo și  a rezerva o masă este mare lucru, având în vedere faptul că există aproximativ 3.000 de cereri, iar lista de așteptare pentru o masă a crescut de la 10 săptămâni la un an, declara Josep Roca, unul dintre frații care dețin restaurantul. În condițiile în care restaurantul are o capacitate de 45 de persoane.

Meniul. Tradiție catalană cu un twist modern

De ce merită oare să aștepți un an pentru a servi cina într-un astfel de loc? Păi e lesne de înțeles când primește atât de multe review-uri pozitive.

Restaurantul, recompensat în 2009 cu 3 stele Michelin, este combinația perfectă între bucătăria tradițională catalană și cea modernă, moleculară, caracterizată prin creativitate. Felurile de mâncare au fost atent alese și create de cei 30 de bucătari, în frunte cu cei doi bucătari șefi, Jordi și Joan.

La intrare clienții sunt întâmpinați cu o selecție de 5 gustări care prezintă arome specifice din diferite colțuri ale lumii. De exemplu, o mică bilă de pește aromat și înghețat învelit în unt de cacao reprezintă gustul exotic al Thailandei.

micile gustari cu arome din toate colturile lumii

Meniul, după cum am mai spus este o combinație între bucătăria tradițională catalană și gastronomia modernă moleculară. Deci printre felurile tradiționale de mâncare care conțin porumbel, porc , lobstar (nr. homar) și multe preparate pe bază de pește, regăsim și feluri de mâncare neobișnuite precum măsline caramelizate servite pe un arbust de bonsai sau calamar înghețat cu nitrogen lichid apoi transformat în sticksuri crocante.

masline caramelizate pe un arbust bonsai

A, și uitasem să menționez că în restaurantul fraților Roca se regăsesc și feluri de mâncare și deserturi inspirate  din aroma unor parfumuri celebre precum Lancome, Bulgari sau Carolina Herrera. Un spray de parfum este pulverizat în timp ce clienții mănâncă. Asta chiar este o experiență culinară… neobișnuită.

Pe lângă acest meniu sofisticat, El Celler de Can Roca se poate mândri cu o colecție de 60.000 de butelii de vin.

Eu am rămas de-a dreptul impresionată, atunci când m-am documentat în legătură cu tehniciile bucătarilor,  felurile de mâncare spectaculoase, dar și atitudinea relaxată și modestia pe care o au frații Roca atunci când vorbesc despre gastronomie, succes și performanță. Atitudine pe care mi-ar plăcea să o regăsesc mai des și pe la noi.

City break în Târgu Mureș: Atemporalitatea și chelnerii de La Teo

restaurant_la_teo_targu_mures

Restaurant La Teo, italiano aproape vero

Săpămâna trecută vă spuneam că mă voi întoarce în curând într-un restaurant cu specific italienesc. Am și făcut asta, doar că nu în Cluj, ci în Târgu Mureș.

Am văzut în ultimii ani în revistele glossy, la sugestii de vacanță, faptul că invariabil întâlnim doi termeni: ,,city break’’ și ,,bird watching’’. Adică excursie în alt oraș și uitat după păsări, doar că în engleză. Eu am fost, practic, într-un mic city break și mi-a plăcut, chiar dacă despre Târgu Mureș nu mi-am putut face o părere, neapărat. Mi-a plăcut mall-ul lor din centru, e mai trist decât mall-ul din Deva și credeți-mă, e foarte greu ca ceva să fie mai trist decât mall-ul din Deva. Mi-am petrecut două ore într-o cafenea din mall, care arăta ca și mașina lui Bruce Willis din Al 6-lea element, doar că o variantă portocalie. Din plexiglas.

După care am mai petrecut o jumătate de oră în Diverta, unde am citit 20 de pagini dintr-o carte despre un tip foarte bogat de la Hollywood care avea o cramă de vinuri foarte scumpe și o nevastă frumoasă, dar vinurile i-au fost furate, așa că a angajat un avocat și o expertă în vinuri, care spre mare surprindere a cititorului au sfârșit prin a fi împreună.

După care am căutat un loc în care să mănânc, o prietenă dragă îmi tot spunea despre mâncarea italienească dintr-un restaurant deschis de un tip care își petrecuse foarte mulți ani în Italia și care s-a întors și a deschis un local în care chiar el gătește. Restaurant La Teo e aproape de centru, chiar vizavi de cetate și nu știu de ce, credeam, mai bine spus intuiam, că este un loc mic. Am fost destul de surprinsă să găsesc un restaurant mare, cu o capacitate de 120 de locuri.

Mi-a plăcut foarte tare momentul în care am intrat și știu că e destul de amuzant și deloc elitist, dar când eram prin gimnaziu și citeam tot ce-mi pica în mână, așa îmi imaginam restaurantele în care mergeau oamenii bogați. Într-un bestseller standard din anii ’90, cu femei puternice și bărbați superbi, care ori conduc companii farmaceutice, ori cele mai mari hale industriale de pe 99 de planete, mereu veți găsi un restaurant descris așa: lemn închis la culoare, canapele de piele, poate și tapet, mese de două persoane și muzică bună, care mereu completează discuții.

Știu că sunt o naivă, dar mie chiar îmi crește inima când sunt într-un loc și aud Ella Fitzgerald, aș putea la fel de bine să-mi scot toți banii și să îi dau oricui pune muzica ei în restaurante.

De ce contează muzica?

Dacă tot povesteam despre muzica de Kiss FM de la Piazzetta și de televizorul care era pus pe MTV, aici am rămas plăcut surprinsă, pentru că TV-ul era lăsat pe Paprika TV și aveam senzația că muzica mergea așa de bine cu lemnul de cireș (pentru care aș fi băgat mâna în foc că e de nuc), de parcă ieșea din el și plutea cumva pe suprafața lui.

Pentru mine contează foarte mult muzica într-un loc, știu ce îmi place să aud și care sunt combinațiile universal valabile cu ajutorul cărora nu ai cum să dai greș într-un local. Nu înțeleg de ce nu sunt proprietarii mai atenți la asta, nu spun că mă duc într-un restaurant să ascult jazz și să servesc crenvuști cu muștar (ca anumite vedete autohtone), dar apreciez momentul în care iau paharul de vin în mână, discut cu cineva și aud discret note frumoase.

restaurant_la_teo_targu_mures_2

sursă: lateo.ro

Așteptarea nu înseamnă mereu meditație

A sosit momentul să comandăm, a sosit ca și returnările pe proiecte europene, mai încet că drumurile sunt lungi și opririle dese. Meniul este tot complet în italiană, îl puteți găsi și pe site, este același.

Eu mi-am comandat Orata al cartoccio, adică doradă la cuptor cu cartofi, roșii, măsline și capere. După o vreme bună de când am făcut comanda chelnerul a venit să mă anunțe că au doradă, doar că e la un alt gramaj mai mare – 400 de grame – și că pot să iau biban. A insistat puțin, așa că mi-am zis că e ok orice fel de pește, atâta vreme cât nu se transformă înapoi în pâine. Persoana care m-a acompaniat a zis că-i face cu ochiul fusilli tonno e olive și a comandat în consecință.

Apoi am așteptat o vreme bună până a fost gata comanda, peste jumătate de oră. Peștele, care dacă a fost proaspăt pescuit își justifică întârzierea, a avut cam același gramaj (deci am fost avertizată degeaba), dar ca și gust și consistență nu am nimic de reproșat, a fost într-adevăr foarte bun cu totul.

Pe urmă au urmat alte perioade de așteptare și în general așteptarea serviciilor într-un restaurant nu e ca și așteptarea în dragoste, când ți-e dor și ai parte de o așteptare frumoasă și incitantă. Nu. E doar iritant să fii rugat să aștepți după factură încă 20-30 de minute, după ce timpul estimat doar comenzii și ,,servirii’’ (cum ar spune foarte corect românii) a depășit o oră jumătate și nu din cauză că ai mestecat cu un singur dinte valid, ci pentru că pur și simplu în anumite locuri personalul e ceva mai atemporal.

În schimb, eu mereu admir locurile în care vinul se servește în pahar de vin, dacă tot vorbea Kata despre pahare săpămâna trecută. Știu e foarte trist că ajungi să apreciezi că primești vinul în paharul care îi este destinat, dar din păcate sunt o mulțime de restaurante, în care acest lucru banal nu se întâmplă încă. La restaurant La Teo, s-a produs surpriza: vinul alb a fost pus în paharului lui.

Dacă stau bine să analizez, nu cred că masa de două persoane, care a ajuns undeva la 80 de lei, și-a meritat banii.

Nu a fost neapărat cea mai relaxantă experiență. Aș vrea ca într-o zi să mă întorc și personalul să-și fi schimbat atitudinea, cam pe măsura spațiului și a mâncării, nu de alta, dar e păcat ca atunci când premisele sunt atât de bune, concluzia să nu fie tocmai în același ton.

Dacă lucrurile se vor întâmpla la fel în orice oraș din România sau cu orice restaurant italienesc, atunci voi transforma următorul city break în bird watching, presupun că așteptarea unei păsări e ceva mai incitantă, decât cea a unui bon fiscal cu factură atașată. Se pare că și un restaurant italienesc cu mai multe aprecieri pozitive se lasă așteptat, probabil că a făcut un country break și din acest motiv nu îl găsesc sau poate nu am ajuns eu unde trebuie deocamdată și vreau să cred că despre asta trebuie să fie vorba.

Generația vodka

cover_cocktail

Consider că trăiesc în generația vodka. Cea mai consumată băutură e vodka. Cele mai comandate cocktailuri sunt pe bază de vodka și din ce în ce mai multe branduri noi apar pe piață… bineînteles de vodka. La asta se adăugă marketing și se consumă vodka pentru că e la modă.

Ştiți ce bea James Bond, nu? Vodka Martini… dar un Martini clasic e pe bază de gin și e departe de Apple Martini, Chocolate Martini, Bikini Martini sau orice ‘tini care a primit numele doar de la paharul “martini”, adică “cocktail glass” din care azi se consideră că e rușine să bea bărbații, pentru că e feminin etc (e o prostie dar despre asta o să vă povestesc într-un alt articol).

Abia la începutul secolului 20 vodka a început să apară în rețetele barmanilor, iar în America doar după 1930 a devenit populară. Vodka Martini, Vodka Collins tot în aceeași perioadă s-au născut, urmate de faimosul Moscow Mule. Datorită faptului că e foarte ușor să potrivești vodka cu aproape orice, azi putem să enumerăm mii de rețete cu vodka… dar întretimp am căzut pe partea cealaltă a calului. Am uitat să apreciem restul arsenalului de băuturi, sau pur și simplu considerăm că nu ne place ginul, nu ne place tequila, nu ne place brandy etc și sărim peste fără să încercăm cocktailurile preparate cu grijă.

Şi mergem pe “sigur”. Alegem bere, vin, cocktailuri cu vodka, blended whisky, rom alb, Jägermeister și unde ajungem din nou? (Știați că Jägermeister e cel mai consumat lichior din lume? Asta nu înseamnă că e și cel mai bun. Este consumat mai ales ca shot, de tineri). Ajungem la cocktailurile mainstream pe care le cunoaștem, și cu toții știm ce gust au, iar dacă nu le mai consumăm tot le-am gustat cel puțin în anii de facultate. :)

batavia arrack label

sursă: alpenz.com

Tot timpul spun că într-un cocktail poți să pui și opt ingrediente, însă nu le pui ca să fie cât mai complicat, sau să sune cât mai sofisticat când le enumeri. Fiecare are un rost. E ca o pictură în care culorile și nuanțele sunt alese cu grijă ca să armonizeze, iar împreună alcătuiesc un întreg. Poate să fie și alb-negru, dar să fie în contrast. Nu e numai alb, nu e numai negru.

Daca mă gândesc ce gust are Vodka Orange… păi de portocale. Atunci? E băut doar pentru efect, să bei alcool fără gust de alcool. Dacă mă gândesc la un Long Island care conține cola, lime, rom alb, gin, vodka șamd, sincer, îmi vine să plâng. Să nu uităm că majoritatea băuturilor consumate sunt alese după cantitate, adică să fie în pahare înalte. (Dar cei care aleg paharul înalt pentru “efect” nu știu că cocktailurile servite în pahare cocktail sau rocks conțin mai mult alcool decât o băutură lungită cu suc etc la pahar înalt. Bigger is not better).

La fel am observat că cei peste 30 de ani beau vin, bere sau eventual un Aperol Spritz. Acum e la modă, a ajuns să fie ce a fost Campari Orange acum câțiva ani. Recunosc că e gustos, dar pentru mine e ca și cum aș mânca un anumit fel de mâncare de fiecare dată când sunt mii de preparate și de ce să mănânc doar pui cu cartofi când pot mânca și vită, pește, curcan, miel, fructe de mare etc?! Și pentru oricine consideră că un Aperol Spritz e bun… am o veste bună. Mai sunt mii de băuturi la fel de bune, care așteaptă să fie descoperite sau redescoperite.

Dacă tot am povestit despre vodka, când a apărut în cocktailuri și că acum a castigat teren, pe langă asta brandy a fost înlocuit cu whisky datorită phylloxerei, romul cubanez a luat locul romurilor mai robuste, ginul în stil London dry a luat locul de la Genever și Old Tom Gin, toate s-au întâmplat pe la începul secolului 20.

La început băuturile erau foarte simple, erau preparate fără gheață, mai mult fierbinte.

Ingredientele folosite erau: Madeira, Sherry, Batavia Arrack (o băutură spirtoasă de pe insula Java, care înainte era o colonie olandeză cu numele Batavia. E făcută din trestie de zahăr și orez roșu fermentat, era folosită la prepararea Punchurilor. E diferită de arak, care e o băutură cu note de anason ), brandy din Franța (cognac), bourbon și rye whiskey, rom din Jamaica și din St. Croix, gin olandez, adică genever (care e considerat strămoșul ginului), applejack (brandy din suc de mere fermentat-echvivalentul lui e Calvados, din Franța) distilate de fructe, peach brandy, șampanie, bitter, lămâie, lime, lapte, ouă, mentă, zahăr, melasă, nucșoară,cuișoare, ienibahar. Gheața doar după 1830 a devenit accesibilă pentru toți, înainte era considerat un lux.

 jerry thomas how to mix drinks

În primul manual de barman cu rețete și instrucțiuni, scris de barmanul Jerry Thomas, “How to mix drinks”, publicat în 1862, deja găsim absinthe, Curaçao (lichior cu aromă de portocale, care atunci era pe bază de rom sau brandy), Maraschino, Boker’s bitter, sirop de zmeură, de orgeat, decoruri din fructe de pădure și poze care ilustrau cum ar trebui să arate un Mint Julep de exemplu.

mint julep from how to mix drinks

Cartea lui a inclus încă o carte “Manual for the manufacture of cordials” scris de Christian Schultz, care conținea rețete de lichioruri, siropuri, tincturi, bitter, infuzii. Totul se făcea homemade și băuturile deja erau preparate cu gheață.

În cartea lui Harry Johnson “The Bartenders Manual” publicat in 1882 (se spune că prima ediţie a fost publicată în 1860, dar nu s-a descoperit încă niciun exemplar din 1860), deja găsim o listă întreagă despre ce băuturi și ingrediente ar trebui să aibă orice bar.

harry johnson1

harry johnson2

harry johnson3

harry johnson4

harry johnson5

De la definiția Cocktailului din 1806 până azi mulți producători de băuturi au dat faliment și mulți au apărut. Multe rețete s-au inventat și multe rețete au fost uitate. Dar noi, dacă considerăm că suntem barmani nu ar trebui să nu ne pese de ce înseamnă Batavia Arrack, Swedish Punsch, Pimento Dram, Genever, Creme de Violette, Amer Picon, Falernum etc.

Ar trebui să lucrăm cum a lucrat Jerry Thomas, Harry Johnson și mulți alți barmani, cu ingrediente de calitate, cu seriozitate, cu pasiune, pentru că perioada asta până la începutul secolului 20 a fost considerată “The golden age of cocktails”. Nu era sweet and sour mix și alte mixuri artificiale, nu erau mii de cocktailuri cu vodka și aceleași longdrinkuri și băuturi peste tot.

Pentru mine nimic nu e mai enervant decât să văd aceleași “cocktailuri” în meniu peste tot (sunt și excepții) sau poate e la fel de enervant să nu poți găsi băuturile dorite la distribuitori. Dar și ca și proprietari, consumatori, ar trebui să învățăm, să savurăm, să apreciem aromele noi. Paleta băuturilor și ingredientelor e foarte bogată, iar restul numai de noi depinde.

early1900s-bartender

Fork and Cork, un vis născut din pasiunea pentru mâncarea gustoasă

Fork and Cork cina

După ce am făcut un popas într-unul dintre restaurantele brașovene pe care nu le poți trece cu vederea – Prato, recent ne-am oprit la o poveste cu și despre gust cu managerul restaurantului Fork and Cork din Cluj-Napoca, Gabriel Mărginean. L-am făcut să rememoreze momentele copilăriei, l-am întrebat dacă sunt apreciate părerile clienților și bineînțeles am tras împreună cu ochiul și înspre planurile care privesc viitorul apropiat.

Care este povestea din spatele restaurantului Fork and Cork?

Povestea din spatele Fork and Cork este  lungă. A început acum mulți ani, când,  copil fiind, îmi notam rețetele mamei într-o agendă. Tata m-a întrebat de ce fac asta, ele fiind notate deja în carnețelul  mamei. I-am răspuns că eu îmi voi deschide cândva un restaurant și am și eu  nevoie de secretele ei.

După aproape 23  de ani, din care peste 15 am lucrat în domeniul HoReCa (am început ca spălător de vase la 17 ani și la 25 eram manager al unui club în centrul Clujului) mi-am îndeplinit unul din cele mai mari vise.

Fork and Cork s-a născut din pasiunea pentru mâncarea gustoasă, al cărei  ingredient principal este sufletul, și vinurile de cea mai bună calitate, pe care  prietenii noștri de la Crama Noastră ni le  recomandă cu plăcere oricând.

fork_and_cork_vin

facebook.com/restaurantforkandcork

Care este elementul care vă diferențiază de restul restaurantelor din Cluj-Napoca?

Calitatea, în primul rând, atât a preparatelor culinare, a servirii, a design-ului, a muzicii, cât și a băuturilor. Folosim doar produse de cea mai bună calitate, întotdeauna proaspete și atent alese. Cerem des părerea clienților vizavi de preparatele  noastre și raspunsurile ne bucură de cele mai multe ori.

Care este profilul clientului Fork and Cork?

Clientul Fork and Cork este acela pentru care primează calitatea preparatelor și a servirii, a unei atmosfere relaxate, elegante și  intime deopotrivă.

Fork and Cork - Pere coapte in vin dulce cu sofran si vanilie bourbon

facebook.com/restaurantforkandcork

Cum ajung clienții la dumneavoastră și care este feedback-ul pe care l-ați primit până în prezent?

Recomandările clienților multumiți de serviciile noastre sunt cea mai bună reclamă. Este impresionant cum oamenii vin să încerce diferitele preparate care  le-au fost recomandate de prieteni sau  cunoștințe. Feedback-ul este unul extrem de pozitiv. Cea mai mare satisfacție ne-o dau clienții care se întorc mereu pentru preparatele pe care nu le găsesc la fel de savuroase în alte restaurante din oraș.

Care sunt obiectivele pentru viitor?

Planurile noastre sunt ample și pe termen îndelungat. Intenționăm să introducem produse noi, săptămânal, și să lăsăm clienții să decidă ce și cum va ajunge pe viitorul meniu. Avem multe “Special Request”-uri, pe care le onorăm bucuroși și încântați.

Fork and Cork meniu

facebook.com/restaurantforkandcork

Referitor la evenimente, pregătim în continuare degustări de vin, cognac și whisky, iar în serile calde, intenționăm să organizăm în grădina de vară, câteva evenimente dedicate Cocktail-urilor.

fork_and_cork_cocktail

facebook.com/restaurantforkandcork

Restaurantul Fork and Cork se află în Cluj-Napoca, pe strada Mihai Veliciu, numărul 63. 

Doamna T, tratament pentru sindromul The Golden Age

doamna_t_cafea

Sunt convinsă că vi s-a întâmplat cel puțin o dată să auziți oameni care spuneau că și-ar fi dorit să se nască într-o altă epocă. Partea amuzantă este că există un sindrom numit The Golden Age, care se manifestă ca o combinție de pesimism și nostalgie avansată. Oamenii cu acest sindrom cred că oricare altă epocă, ori perioadă istorică ar fi fost mai potrivite decât timpul prezent.

A fost numit The Golden Age, deoarece oamenii regretau cu precadere epoca de aur a Hollywood-ului. Toată strălucirea, tot fastul, eleganța, eticheta, imaginea de ansamblu, atât de diferită față de cea a zilelor noastre.

Unde să mergi în Cluj dacă ai sindromul The Golden Age?

Există foarte multe momente în care cred cu tărie că sufăr de sindromul mai sus amintit. Mi se întâmplă când merg în centru vechi al Băilor Herculane, ori când îl citesc pe Radu Rosetti sau corespondența dintre Martha Bibescu și Marcel Proust. Ar mai fi desigur și pozele lui Henri-Cartier Bresson sau povestea de viață a Sandei Marin, ar mai fi și celelalte o mie de lucruri care îmi induc starea aceasta pentru că sunt fată și îmi plac fluturii și frunzele care cad din copaci, dar între toate aceste elemente fără legătură, un fel de Pinterest al zilelor noastre, își găsește loc o ceainărie. Și da, dacă vorbim despre The Golden Age, atunci considerați-o și o modalitate de tratament.

Doamna T

sursă: facebook.com/ladoamnat

Aflată în centrul Clujului, Doamna T, pentru că acesta îi este numele, reprezintă un portal în timp, dar nu spre trecut, ori spre viitor, ci spre lumea perfectă a romantismului, imaginată de o femeie cu gust și rafinament. Mi-am dorit foarte mult să evit cuvintele acestea: ,,gust’’ și ,,rafinament’’, în România sunt folosite și la Teleshopping și la organizarea nunților. Cu siguranță e mult mai mult de atât. E ca și The Great Gatsby la cinema, iar fetele știu la ce mă refer, e o îmbinare minunată între sunet, imagine și atmosferă, iar asta te face să-ți dorești să gesticulezi cumva, pentru că știi că tocmai ai descoperit ceva remarcabil.

Savoir-vivre: arta de a-ți trata localul cu eleganță

La Doamna T miroase a ciocolata caldă cu piper și a mirodenii, iar în fundal se aud cinteze. E ceva ce în Cluj redefinește romantismul acestor ceainări/cafenele care își doresc a avea un aer chic și de bon ton. E deranjant, pentru că atunci când spui romantic lumea se gândește la șampanie, cereri in căsătorie cu petale de trandafiri în fața blocului și ,,Vrei să fii soția mea?’’ scris cu lumânărele rotunde. În acest loc, romantismul e foarte bine conturat și subtil plasat, regăsești elemente sugestive pentru multe perioade și îți dă senzația că fiecare obiect a venit singur de unde era, casă sau târg, și s-a așezat cuminte pentru când îi va veni rândul să fie apreciat.

Un alt lucru notabil, ar fi cel legat de evenimentele pe care Doamna T le găzduiește, de la concerte la degustări de vinuri și brânzeturi, celebrele seri de film, ori workshop-uri de design interior. Peste vară s-au organizat întâlniri unde s-a discutat despre savoir vivre sau arta de a trăi cu eleganță. Ceea ce e frapant și în antiteză cu realitatea. Tot aici poți vedea filme foarte bune, de exemplu poti merge cu prietenele la Breakfast at Tiffany’s sau poti avea ocazia de a plânge sincron cu încă douăzeci de fete pe As time goes by. (Idee care mi se pare de-a dreptul grozavă, dacă tot veni vorba).

Concert Ada Milea la Doamna T

sursă: facebook.com/ladoamnat

Într-adevăr, aerul de salon interbelic se simte, iar micile mileuri apretate te fac să-ți dorești scrisori de pe front și un gramofon din care să răsune Ella Fitzgerald. Există și un raft de cărți, toate ale autorilor clujeni, care pot fi cumpărate, cum de altfel există și prăjituri și dulcețuri făcute în gospodărie.

Nu e unul din locurile cu poze mari care să le înfățișeze pe Greta Garbo, ori pe Audrey Hepburn ca să îți sufgereze: ,,Aici apreciem Old Hoolywood și film noir, iar asta ne face stilați’’. E un loc care vibrează de căldură, care se simte în pozele vechi, in tapițeria scaunelor și forma meselor, chiar si Sophie cățelușa Chow Chow care se plimba indiferentă, are farmecul ei raportat la atmosferă.

Doamna T este locul în care poți savura un vin bun, poți vedea un film excelent și cu puțină imagianție, te poți lăsa transpus într-o atmosferă balzaciană de salon, evidențiată în mod straniu de elemente mult mai noi, dar minunat amplasate.

Doamna T mediu

sursă: facebook.com/ladoamnat

Trebuie să mergeți voi în vizită la Doamna T, pentru ca eu aș putea sa continui la infinit comparațiile, până să ajung să-mi imaginez cum ar arăta Fontana di Trevi fără turiști, doar cu Anita Eckberg, dar nu ar avea sens, pentru ca locurile frumoase, sunt frumoase tocmai pentru diversitatea senzatiilor pe care le stârnesc.

Dacă vi se întâmplă să simţiţi uneori că realitatea vă sufocă sau dacă în mod straniu vă năpădeşte o nostalgie ciudată, Doamna T este locul potrivit pentru ,,tratament”, încercaţi o băutură pe care nu aţi mai baut-o, ascultaţi atent melodia aceea ciudată potrivită pentru vremurile de aur de la Capşa,  despre care aţi citit în romanele poliţiste din adolescenţă şi adulmecaţi aerul cu setea omului care simte diferenţa. La Doamna T aveţi voie să vă induceţi sindromul The Golden Age, aveţi voie să vă lăsaţi cuprinşi de melancolie, dar în acelşi timp e impetuos să traversaţi portalul despre care vorbeam, cel spre o lume perfect imaginată a unui romantism târziu.

Euphoria pentru Horeca

Euphoria Biergarten Bar

Interviu cu Emanuella Treznay, directorul executiv de la Euphoria, Cluj-Napoca

U.G: Care este povestea din spatele “Euphoria” ?

Emanuella Treznay       E.T : Cosiderăm că “Euphoria” a devenit un brand în Cluj datorită faptului că are o istorie de 15 ani. Sigur că pe parcursul vremii s-a remodelat, am adăugat de la an la an câte ceva care să-i reîmprospăteze imaginea, din dorinţa de a deveni cel mai potrivit loc pentru o incursiune în lumea culinară într-o ambianţă cât mai diversificată care să ofere cele mai plăcute momente de relaxare. Locaţiile noastre actuale sunt “Euphoria Biergarten” de pe strada Cardinal Iuliu Hossu, restaurant “Fabrica de Bere Ursus” şi “Euphoria Music Hall”, de pe Calea Mănăştur.

U.G : Ce ne puteţi spune despre decor şi ambianţa creată?

E.T : În toate locaţiile dispunem de spaţii generoase atât în interior cât şi în   exterior, terasele noastre fiind puncte de atracţie de-a lungul verii. Terasa “Euphoria Biergarten” este o adevărată oază de linişte şi prospeţime în zilele toride de vară, aceasta fiind amenajată astfel încât multitudinea de plante existente şi susurul liniştitor al apei iazului care umple decorul, să ofere cele mai plăcute momente de relaxare.

Bar Euphoria

U.G: Care este poziţia pe care “Euphoria” o are pe piaţa clujeană?

E.T :În Cluj ne aflăm printre cele mai frecventate locaţii. Atât “Euphoria Biergarten” cât şi restaurantul “Fabrica de Bere Ursus” reprezintă pe lângă locuri destinate întâlnirilor între prieteni sau întâlnirilor de afaceri şi puncte de atracţie turistică datorită arhitecturii, ambianţei oferite şi a istoriei berii clujene “Ursus”.

U.G : Există un preparat anume, o specialitate pentru care clienţii vă trec pragul?

E.T :Meniul nostru este creat de bucătari de specialitate care sunt atenţi la toate detaliile legate de  complexitatea şi îmbinarea gusturilor şi nu în ultimul rând de aspectul preparatelor. Materia primă este pe primul loc ca importanţă, aceasta fiind atent selecţionată, astfel încât să confere maximum de calitate preparatelor. Bineînţeles, avem şi specialităţile casei. Câteva dintre acestea sunt “Savory Beef Ribs”, coaste de vită gătite cu cimbru verde, portocale şi chilli cu cartofi Dijonaise, sau cel mai fresh preparat “Euphoria Salad”, salată cu piept de pui pane, ardei copţi marinaţi, roşii cherry, mix de salate şi cremă de brânză cu susan. Acestea sunt doar două din preparatele pe care le punem la dispoziţie, dar nu sunt de neglijat nici grilurile şi preparatele precum ciolanul de purceluş, care au mare trecere în combinaţie cu  colecţia de bere. Aici ar fi amintit  renumita bere Ursus nefiltrată şi nepasteurizată care este  fabricată la Cluj-Napoca, după un proces tradiţional. La fabricarea acestei beri sunt folosite doar ingrediente clasice: apă, malţ din orz, hamei şi drojdie de bere.

Savory Beef Ribs

U.G : În ceea ce priveşte meniul de băuturi – pentru ce este “Euphoria” renumită printe clujeni?

E.T : Băuturile noastre, atât cocktailurile cât şi limonadele respectă reţeta clasică şi corectă acceptată de specialişti. Modul de servire al băuturilor este important, contează fiecare detaliu începând de la calitate şi cantitate până la tipul de pahar folosit. Foarte căutate sunt limonadele la 0.5 L sau cocktailurile răcoritoare cum ar fi renumitul  “Mojito” .Fiind o băutură foarte populară au apărut şi multe variante. Noi îl preparăm după metoda tradiţional cubaneză într-un pahar înalt, dintr-o măsură generoasă de Rom Havana Club( 40 ml), frunze de mentă întregi, sirop de zahăr din trestie, suc proaspăt de lime, gheaţă şi apă minerală, cantitate totală 360 ml. Vă recomandăm cu căldură varianta cu ghimbir sau căpşuni.

Limonada

Reţeta :

Sigur că cea mai cerută băutură este berea “Ursus nefiltrată”. Viaţa berii începe cu măcinarea malţului blond, din orz, care dă berii consistenţă şi a unui malţ special prăjit, de la care berea va căpăta culoarea aurie. Făina de malţ obţinută astfel, se amestecă cu apa pură, iar plămada rezultată se încălzeşte încetişor, astfel încât amidonul din malţ se transformă în zaharuri, care împreună cu drojdia, vor da tărie berii .

Plămada uşor încălzită urmează a se fierbe căpătând un gust bogat, echilibrat precum şi acea culoare aurie unică.

Înspre finalul fierberii, plămada se separă de mustul dulce, după care se adaugă  hameiul şi se trece  din nou prin clocot, obţinându-se astfel acel  gust  specific  cu o aroma fină, unică.

După fierbere, acest amestec  se lasă la răcit şi limpezit, iar apoi se amestecă cu drojdia de bere şi se aşează la maturare şi fermentare .

În timpul fermentării, pe lângă alcool şi dioxid de carbon, drojdia eliberează compuşi de aromă care completează gustul acrişor, specific, cu arome uşor florale si fructate.

După fermentare, drojdia este eliminată în cea mai mare parte, şi berea astfel obţinută urmează a se răci uşor, pentru a putea  intra în ultima etapă, cea de maturare . În această etapă, berea se păstrează la o temperatură scăzută, aproape de 0 grade Celsius. Astfel, berea ajunge la maturitate, definindu-şi pe deplin aromele şi căpătând o carbonatare naturală specifică berii “Ursus nefiltrată”.

După maturare berea are o uşoară aromă de drojdie, care îi conferă o notă de prospeţime evidentă, specifică berii nefiltrate. Pe lângă gustul şi aroma care sunt unice, această bere mai are o caracteristică care îi conferă unicitate, şi anume faptul că este nepasteurizată, având o durată de viaţă scurtă, de numai 7 zile, ceea ce înseamnă că o vei găsi şi o vei consuma întotdeauna proaspătă .

Euphori Digital