ramada brasov

Vinul este o artă. Și arta trebuie înțeleasă

sursă: mentalhealthy.co.uk

De ce îmi place vinul? Poate pentru că mi-a fost transmis de către bunicul meu, poate pentru că în fața unui pahar de vin devii alt om, așa cum spunea și Grigore Moisil ” Orice om are dreptul să bea un pahar de vin. Eu sunt om, deci eu am dreptul să beau un pahar de vin. Dar, bând un pahar de vin, eu devin alt om…” . Poate pentru că este o punte de legătură între doi oameni care nu au nimic în comun în afară de un pahar de vin. Sau poate pentru că pare atât de simplu de înțeles, dar în realitate este foarte dificil, asa cum este și o femeie!

Vinul este ca o femeie frumoasă sau… mai puțin frumoasă. Totul depinde foarte mult de starea în care te afli (și aici nu mă refer la cat de mult ai băut). Poți să ai în față un vin mare și foarte scump, dar să nu ai puterea să-l înțelegi pentru că nu ai starea necesară sau poate că asocierea gastronomica nu este adecvată. Pentru înțelegerea lui, a vinului, putem punem în balanță chiar locul în te bucuri de acel vin. Pe de altă parte poți să ai un în față un vin relativ ieftin, dar alături de o mâncare minunată și de o companie excelentă, care va pune în valoare tot ce este mai frumos în acel vin și in felul acesta o să-ti rămână în minte momentul, locul sau persoanele care au fost alături de tine în când ai băut vinul relativ ieftin.

Unul dintre aceste momente l-am trăit acum ceva vreme, alături de o persoană pe care o iubesc foarte mult, poate prea mult, într-un restaurant minunat din Cluj-Napoca, numit Hora, cu oameni extraordinari și o bucătarie exceptională. Am avut alături de un vin din 2004, un vin oltenesc, obținut pe ” cai ilicite “. Cu siguranță voi ține minte momentul în care l-am gustat.

sursă: telegraph.co.uk

sursă: telegraph.co.uk

Vinul îți oferă posibilitatea de a trece prin toate stările emotionale, de la tristețe la bucurie sau invers, ceea ce solicită ca asocierea vinului să fie făcută cu starea sufletească, în primul rând, și abia apoi cu preparatele culinare. În acest fel putem să ne bucurăm și sufletul, nu numai papilele gustative. Întotdeauna am considerat consumatorii de vin niște persoane non-conformiste, care întotdeauna își doreasc să descopere vinuri din ce în ce mai bune și nu se mulțumesc doar cu ceea ce cunosc, dar întotdeauna se vor întoarce la prima lor dragoste, la vinurile care le-au marcat un anumit moment fericit!

Vinul este o artă, care începe din momentul în care plantezi primul butaș de viță de vie. Trebuie să pui pasiune în realizarea lui, să-l învălui într-o poveste plină de mister, să încerci să-l înțelegi și să-i descoperi toate frumusețile. Frumusețea vinului constă în faptul că el poate fi descoperit dacă este asociat cu persoanele dragi din viata noastră, cu o gastronomie de calitate și cu un loc drag.

Leave a Reply

5 × five =