ramada brasov

De unde am moștenit dragostea pentru vin

struguri_vin_vie_urban_gourmet

“‘Eternitatea s-a nascut la sat.” Lucian Blaga

Mi-aş fi dorit foarte mult să-mi cunosc străbunicii, cred că aş fi avut foarte multe de învăţat de la ei, începand cu  simplitatea omului de la ţară și terminând cu dragostea faţă de viaţa. Cred totuşi, că multe dintre aceste lucruri au fost transmise bunicilor și părinţilor mei, care la rândul lor, ni le-au transmis nouă.

sursă: instagram.com/marianhurducas

sursă: instagram.com/marianhurducas

Pot spune că am avut o copilărie fericită, pentru că pe lângă părinţi, am avut lângă mine două persoane extraordinare, care m-au făcut să văd viaţa cu alţi ochi şi de ce nu, mi-au indus dragostea pentru vin, o dragoste pe care o port întotdeauna alături de sufletul meu, pentru ca vinul, așa cum spunea și Pastorel Teodoreanu : „Vinul este singura fiinţă în stare lichidă ce se naşte, trăieşte şi moare. Pacat ca nu se și reproduce!”.

Au fost doi oameni simpli, din Oltenia Profundă, doi oameni care iubeau necondiționat, doi oameni care întotdeauna aveau zâmbetul pe buze, chiar dacă au avut o viaţa plină de greutăţi, începând cu cel de-al doilea război mondial, continuând cu perioada naţionalizării, atunci când au pierdut toată munca, toată mândria, câştigată cu rodul palmelor bătătorite, cu munca pe “şantierele patriei, pentru dezvoltarea comunismului” sau cu pierderea fiului, dar, cu toate acestea au avut puterea să o ia de la capăt, să râdă alături de nepoţi, să ofere din bucuria sufletească pe care o regăseşti doar la sat. Amestecul lor de înţelepciune şi naivitate, de primitivism şi candoare, de intuiţie şi slăbiciune, amintirile şi istoriile lor nemaiauzite mă amuză şi mă trezesc mereu nostalgic după bunici şi copilărie.

bunic_sat_urban_gourmet

sursă: instagram.com/marianhurducas

Şi-acum îmi aduc aminte, de serile în care ” mamaie ” ne strângea pe toţi în mica bucătărie de vară, unde întotdeauna mirosea a pâine proaspăt scoasă din cuptor, pentru a ne spune poveşti, poveşti care niciodată nu erau la fel, lucru pe care noi copiii îl observam și îi atrăgeam atenţia, iar ea, ne spunea pe un ton blajin: “de mamaie, îmbătrani și eu”. Poveşti cărora niciodată nu reuşeam să le aflăm sfârşitul, pentru că între timp intram în lumea viselor, de bolta plină de struguri „taţa vacii” care nu apucau niciodată să se coacă, sau de  “tataie” , care ne îmbia cu o strachină plină cu faguri de miere și nuci şi o cană de must, din via lui, muncită şi îngrijită de el, de pivnița cu butoaie, în care ne răcoream în zilele călduroase de vară alături de un rose extraordinar, pe care ni-l povestea cum numai el știa.

Ceea ce am apreciat şi am urmat ca exemplu la cei doi bunici a fost că s-au iubit, iubire care nu a dispărut niciodată. Nu era zi să nu mănânce împreună, să citească ziarul, sau seara să nu iasă amândoi la bancă, la o “vorbă cu vecinii” . Încerc să nu uit ce m-au învăţat, mai ales că lecţiile lor de viaţa m-au ajutat mult; de la ei am învăţat simplitate, discreţia, echilibrul şi faptul ca dragostea înseamna sănătatea sufletului.

vin_must_urban_gourmet

sursă: instagram.com/marianhurducas

Bunicii sunt cea mai veche legătură a noastră cu propriul trecut, cu familia noastră, care vine de fapt de foarte departe, ţin de identitatea noastră, pe care o căutăm şi o cultivăm toată viaţa. Ei sunt un nod de legătură foarte important şi cred, că cei care au fost crescuţi de bunici au o sensibilitate și o deschidere aparte spre lume; ei sunt cei din care ne tragem şi cei care ştiu mai multe decat ştim noi. Nu este vorba despre cultură, de cât am invăţat sau de cât ne-am uitat la televizor, pentru ei a fost ceva real, a fost viaţa.

S-au stins discret, asa cum au şi trăit. Fără să-şi necăjeasca prea mult copiii… mai întai mamaie apoi, peste un an, şi tataie… au rămas doar în amintirea mea şi poate mă privesc de undeva de sus și întotdeauna, când am un pahar de vin alături mă gândesc la ei.

Aceştia au fost bunicii mei, Ana și Marin, de la care am moștenit dragostea pentru vin.

Leave a Reply

13 − 5 =