ramada brasov

City break în Târgu Mureș: Atemporalitatea și chelnerii de La Teo

restaurant_la_teo_targu_mures

Restaurant La Teo, italiano aproape vero

Săpămâna trecută vă spuneam că mă voi întoarce în curând într-un restaurant cu specific italienesc. Am și făcut asta, doar că nu în Cluj, ci în Târgu Mureș.

Am văzut în ultimii ani în revistele glossy, la sugestii de vacanță, faptul că invariabil întâlnim doi termeni: ,,city break’’ și ,,bird watching’’. Adică excursie în alt oraș și uitat după păsări, doar că în engleză. Eu am fost, practic, într-un mic city break și mi-a plăcut, chiar dacă despre Târgu Mureș nu mi-am putut face o părere, neapărat. Mi-a plăcut mall-ul lor din centru, e mai trist decât mall-ul din Deva și credeți-mă, e foarte greu ca ceva să fie mai trist decât mall-ul din Deva. Mi-am petrecut două ore într-o cafenea din mall, care arăta ca și mașina lui Bruce Willis din Al 6-lea element, doar că o variantă portocalie. Din plexiglas.

După care am mai petrecut o jumătate de oră în Diverta, unde am citit 20 de pagini dintr-o carte despre un tip foarte bogat de la Hollywood care avea o cramă de vinuri foarte scumpe și o nevastă frumoasă, dar vinurile i-au fost furate, așa că a angajat un avocat și o expertă în vinuri, care spre mare surprindere a cititorului au sfârșit prin a fi împreună.

După care am căutat un loc în care să mănânc, o prietenă dragă îmi tot spunea despre mâncarea italienească dintr-un restaurant deschis de un tip care își petrecuse foarte mulți ani în Italia și care s-a întors și a deschis un local în care chiar el gătește. Restaurant La Teo e aproape de centru, chiar vizavi de cetate și nu știu de ce, credeam, mai bine spus intuiam, că este un loc mic. Am fost destul de surprinsă să găsesc un restaurant mare, cu o capacitate de 120 de locuri.

Mi-a plăcut foarte tare momentul în care am intrat și știu că e destul de amuzant și deloc elitist, dar când eram prin gimnaziu și citeam tot ce-mi pica în mână, așa îmi imaginam restaurantele în care mergeau oamenii bogați. Într-un bestseller standard din anii ’90, cu femei puternice și bărbați superbi, care ori conduc companii farmaceutice, ori cele mai mari hale industriale de pe 99 de planete, mereu veți găsi un restaurant descris așa: lemn închis la culoare, canapele de piele, poate și tapet, mese de două persoane și muzică bună, care mereu completează discuții.

Știu că sunt o naivă, dar mie chiar îmi crește inima când sunt într-un loc și aud Ella Fitzgerald, aș putea la fel de bine să-mi scot toți banii și să îi dau oricui pune muzica ei în restaurante.

De ce contează muzica?

Dacă tot povesteam despre muzica de Kiss FM de la Piazzetta și de televizorul care era pus pe MTV, aici am rămas plăcut surprinsă, pentru că TV-ul era lăsat pe Paprika TV și aveam senzația că muzica mergea așa de bine cu lemnul de cireș (pentru care aș fi băgat mâna în foc că e de nuc), de parcă ieșea din el și plutea cumva pe suprafața lui.

Pentru mine contează foarte mult muzica într-un loc, știu ce îmi place să aud și care sunt combinațiile universal valabile cu ajutorul cărora nu ai cum să dai greș într-un local. Nu înțeleg de ce nu sunt proprietarii mai atenți la asta, nu spun că mă duc într-un restaurant să ascult jazz și să servesc crenvuști cu muștar (ca anumite vedete autohtone), dar apreciez momentul în care iau paharul de vin în mână, discut cu cineva și aud discret note frumoase.

restaurant_la_teo_targu_mures_2

sursă: lateo.ro

Așteptarea nu înseamnă mereu meditație

A sosit momentul să comandăm, a sosit ca și returnările pe proiecte europene, mai încet că drumurile sunt lungi și opririle dese. Meniul este tot complet în italiană, îl puteți găsi și pe site, este același.

Eu mi-am comandat Orata al cartoccio, adică doradă la cuptor cu cartofi, roșii, măsline și capere. După o vreme bună de când am făcut comanda chelnerul a venit să mă anunțe că au doradă, doar că e la un alt gramaj mai mare – 400 de grame – și că pot să iau biban. A insistat puțin, așa că mi-am zis că e ok orice fel de pește, atâta vreme cât nu se transformă înapoi în pâine. Persoana care m-a acompaniat a zis că-i face cu ochiul fusilli tonno e olive și a comandat în consecință.

Apoi am așteptat o vreme bună până a fost gata comanda, peste jumătate de oră. Peștele, care dacă a fost proaspăt pescuit își justifică întârzierea, a avut cam același gramaj (deci am fost avertizată degeaba), dar ca și gust și consistență nu am nimic de reproșat, a fost într-adevăr foarte bun cu totul.

Pe urmă au urmat alte perioade de așteptare și în general așteptarea serviciilor într-un restaurant nu e ca și așteptarea în dragoste, când ți-e dor și ai parte de o așteptare frumoasă și incitantă. Nu. E doar iritant să fii rugat să aștepți după factură încă 20-30 de minute, după ce timpul estimat doar comenzii și ,,servirii’’ (cum ar spune foarte corect românii) a depășit o oră jumătate și nu din cauză că ai mestecat cu un singur dinte valid, ci pentru că pur și simplu în anumite locuri personalul e ceva mai atemporal.

În schimb, eu mereu admir locurile în care vinul se servește în pahar de vin, dacă tot vorbea Kata despre pahare săpămâna trecută. Știu e foarte trist că ajungi să apreciezi că primești vinul în paharul care îi este destinat, dar din păcate sunt o mulțime de restaurante, în care acest lucru banal nu se întâmplă încă. La restaurant La Teo, s-a produs surpriza: vinul alb a fost pus în paharului lui.

Dacă stau bine să analizez, nu cred că masa de două persoane, care a ajuns undeva la 80 de lei, și-a meritat banii.

Nu a fost neapărat cea mai relaxantă experiență. Aș vrea ca într-o zi să mă întorc și personalul să-și fi schimbat atitudinea, cam pe măsura spațiului și a mâncării, nu de alta, dar e păcat ca atunci când premisele sunt atât de bune, concluzia să nu fie tocmai în același ton.

Dacă lucrurile se vor întâmpla la fel în orice oraș din România sau cu orice restaurant italienesc, atunci voi transforma următorul city break în bird watching, presupun că așteptarea unei păsări e ceva mai incitantă, decât cea a unui bon fiscal cu factură atașată. Se pare că și un restaurant italienesc cu mai multe aprecieri pozitive se lasă așteptat, probabil că a făcut un country break și din acest motiv nu îl găsesc sau poate nu am ajuns eu unde trebuie deocamdată și vreau să cred că despre asta trebuie să fie vorba.

5 replies to this post
  1. Saptamana trecuta era cat pe ce sa il incerc…dar eram mai multi si am ales varianta traditionala din tg mures.
    Nu sunt eu f italian, dar pana acum in Romania, cel mai Italian mi s-a parut Dolce Vita din Sibiu. Sunt curios de o recenzie…:)

  2. O recenzie corecta din punctul meu de vedere… Sunt din Tg. Mures, am incercat de cateva ori restaurantul despre care vorbiti. Am fost nemultumita in primul rand de atitudinea chelnerilor (care nu sunt deloc prietenosi si amabili), de timpul mare de asteptare (in special al notei de plata) si de preturile destul de mari… in rest, toate bune :)

Leave a Reply to Roxana Cancel reply

eighteen + one =