ramada brasov

Hotel Negresco. Un român influențează Riviera Franceză

hotel_negresco_nice

Fiecare căutare, fiecare aruncătură mai atentă a privirii asupra istoriei care nu se învață la școală, ne aduce mai aproape o mulțime de personaje, pe care urbanul zilelor noastre pare că le-a îngropat cam fără drept de apel.

Acum un an sau doi, am găsit într-un album de familie, o poză făcută de mama, iar în poză era Hotel Negresco din Nisa. Am luat poza cu mine, nici nu știu exact de ce mi-a plăcut atât de tare, iar într-o zi am început să o folosesc ca și semn de carte pentru Harta lumii nevăzute. Acum stă liniștită pe un perete, sub o poză foarte mare cu Fontana di Trevi, lângă o fotografie polaroid cu soră-mea îmbrăcată în buline, într-un an de Paști. Cred că am luat-o cu mine, pentru că eram în sesiune și voiam să visez la viața mea care nu se va termina odată cu ingineria chimică.

Dincolo de snobismul, cu care de cele mai multe ori este asociată, Riviera Franceză va exercita mereu un soi de putere asupra oamenilor din întreaga lume. Analizând la ceva vreme după ce am vizitat Monte Carlo, spre exemplu, mi-am dat seama că oamenii apreciază unele locuri mai mult pentru faima din trecut, decât pentru cea din prezent (nu spun, desigur, că mi-ar displăcea ca Craig David să incendieze câteva iahturi pentru a mă salva).

Plecând de la ideea de mai sus, a noului frumos, pentru că trecutul a fost glorios, am ales să vorbesc în acest articol despre Hotel Negresco din Nisa, pentru a reînvia, măcar timid, portretul românului care a fost subiectul unora dintre cele mai frumoase legende urbane din țara noastră.

O ipoteză romantică, dar neadevărată

Majoritatea surselor care spun povestea lui Henri Negresco prezintă ipoteza, potrivit căreia el ar fi fost un țigan violonist, care a plecat la Paris la vârsta de 15 ani, împreună cu o orchestră din mahalaua bucureșteană. Logica însă, precum și dovezile istorice contrazic această teorie, într-adevăr romanțată.

henry_negresco

sursă: hotelsoftherichandfamous.com

Alexandru Negrescu, căci acesta i-a fost numele inițial, s-a născut în 14 martie 1870 în localitatea Mihăileni. Această localitate a fost populată în cea mai mare parte a ei de către evrei care părăsiseră Galiția atunci, în contextul istoric al acelor vremuri, foarte tensionate de altfel. În această localitate s-a născut personajul nostru, precum și părinții acestuia: Jean Negrescu și Maria Rădescu, dar și viitorii socri: Jaques Rădescu și Fanny Braun.

În momentul nașterii sale familia lui se afla deja în București administrând un mic local. Povestea potrivit căreia el ar fi părăsit țara însoțind o formație țigănească de-a lungul Europei se exclude și doar din declarația sa, care confirmă faptul că el a făcut stagiul militar în România.

Trei destine, trei mari povești

Cam de aici povestea începe să-mi placă foarte tare, pentru că atinge câteva puncte care mie îmi fac o deosebită plăcere și despre care voi vorbi mult mai amplu și în viitorul apropiat.

Există speculații potrivit cărora Henri Negresco ar fi fost ucenic la cofetăria Capșa. În acei ani, cofetăria Capșa era de departe cea mai faimoasă cofetărie din țară, dar și din Europa Centrală. Talentul fraților Capșa, fiind foarte bine antrenat de rafinamentul marelui cofetar Boissier, a cărui cofetărie se bucură de mare succes și astăzi în Paris. Raportată la vremurile noastre, Casa Capșa era parte reală a societății pariziene și dacă tot suntem aici, veți fi uimiți să aflați că la vremea respectivă acest local a primit o mulțime de premii.

În 1869, Grigore Capșa a devenit furnizorul Curții Princiare, iar în 1882 al Casei Regale Române. În 1873, i s-a acordat “Marea medalie” a Expoziției de la Viena; in 1881, a primit “Medalia de Aur” a Expoziției de la București, iar in 1889, “Marea Medalie de Aur” a “Expoziției Universale”. De asemenea, tot în anul 1882, a obținut brevetul de furnizor al casei principelui Milan Orbenovici al Serbiei, iar în 1908 pe cel de furnizor al principelui Ferdinand al Bulgariei. Aceasta ar putea fi unul dintre aspectele, care explică ulterior rafinamentul cu care Negresco a impresionat Parisul. Niciodată nu e vorba doar de talent nativ, chiar dacă poveștile frumoase de succes din romane ,,nouăzeciste’’ așa ne fac să credem.

Nu avem conspirație, nu avem poveste

Șederea definitivă la Paris a început din anul 1895, chiar dacă e foarte posibil ca el să se fi aflat într-un stagiu la Casa Boissier în Paris, în 1889, când Casa Capșa a obținut medalia de aur la ,,Expoziția Universală’’. Cum spuneam și mai sus, chiar dacă sună de-a dreptul exotic, ipoteza fugii sale cu o orchestră de țigani stă prea puțin în picioare, dacă luăm în considerare faptul că era, în primul rând, un membru activ al comunității evreiești din București, iar în al doilea rând, era membru al unei loje frac-masonice (Grigore Capșa, șeful său, era membru al lojei ,,Steaua României).

În momentul respectiv, ,,Alianța Israelită Universală’’ se ocupa mai ales cu sprijinirea evreilor de pretutindeni, a căror integrare în alte comunități era înlesnită. Pe lângă acest aspect, care a jucat un rol important, mai era și un altul care ne sugerează, fără a da un aer speculativ, faptul că e posibil ca ajutorul lui Negresco să fi venit și din această direcție, cele trei mari loje masonice din România de la momentul respectiv: „Steaua României”, „Egalitatea”, „Memphis” fiind create sub tutela lojii ,,Marelui Orient a Franței’’.

Coasta de Azur, un magnet pentru lumea bună

Începând cu secolul XX, poate chiar pornind de la sfârșitul secolului XIX, elita Europei și-a deschis mult mai mult orizonturile, dând naștere unei perioade, cum istoria nu a mai cunoscut și nu avea să mai cunoască până în zilele noastre. Am citit mult despre acea perioadă, am citit în cărțile Marthei Bibescu, în jurnalele lui Radu Rosetti, în cartea de memorii a Zoei Cărămășescu. Mi-am imaginat, am vizualizat-o și am și visat-o uneori, pentru că e imposibil ca astfel de descrieri să nu fie plasate de minte într-un univers parcă paralel, fără prea mare legătură cu societatea noastră actuală.

La momentul respectiv, Riviera era un punct de interes pentru înalta societate, mai ales pentru cea rusească, care petrecea sezoane întregi în acea zonă plină de culoare și exotism. Având în vedere experiența acumulată de Negresco în București, Paris și o scurtă perioadă în Bruxelles, e ușor de înțeles de ce a ales ca loc de afirmare Nisa, un magnet al elitei sociale. Multe informații despre primii ani petrecuți acolo nu există, dar știm că a fost o vreme majordom în Monte-Carlo, iar ulterior director al Hotelului Helder şi apoi al restaurant-hotelului Londres.

Ulterior, prin recomandarea unui negustor din Nisa, Henri Negresco ajunge director al restauranului cazinoului din Nisa. În 1904, îl cunoaște pe celebrul arhitect olandez Edouard Jean Niermans, angajat în același an pentru a renova sălile Cazinoului Municipal. În aceeași perioadă, Negresco cumpără restaurantul Cazinoului de la Enghien-les-Bains, de lângă Paris, cazinou care și astăzi, potrivit cifrei de afaceri este cel mai mare din Franța.

hotel_negresco_night

sursă: hotelsoftherichandfamous.com

Planurile pentru cel mai luxos hotel din lume

În 1909, Henri Ngresco îl cunoaște pe Pierre Alexandre Darracq fondator al firmei de automobile Alfa Romeo în Italia. Acesta, nefiind foarte pasionat de automobile își vinde toate acțiunile și hotărăște să investească în imobiliare, iar planul lui Negresco de a construi cel mai luxos hotel din lume, părea o idee cu adevărat provocatoare. În luna mai 1911, după o serie de călătorii ale lui Negresco și Niermans în marile hoteluri ale lumii, planul era gata de pus în aplicare.

Capitalul investit printr-o societate nou înființată în Nisa printre a cărei acționari se afla și Darracq a fost suplinit de notorietatea numelui Negresco, care avea să devină și numele hotelului începând cu 4 ianuarie 1913. Multe dintre facilitățile oferite de hotel, unele în premieră absolută, poziția, arhitectura și calitatea serviciilor, aveau să facă din hotel, în foarte scurt timp, un loc care nu trebuia ratat de elita vremii. Acest succes avea să se materializeze în profit, primul an aducând 200.000 de franci, o sumă uriașă la vremea respectivă. Din păcate contextul istoric avea să spulbere viitorul minunat visat de Negresco, hotelul fiind transformat odată cu începerea războiului în spital militar. Încercările lui Negresco de a reînvia hotelul după război au fost sortite eșecului, mai ales din cauză că nici societatea nu a mai fost aceeași. Bolnav de cancer, Negresco renunță, iar hotelul este preluat prin concesiune de către o societate belgiană și încredințat lui Jean Aletti.

Sfărșitul visului celor o mie și una de nopți

Într-un articol scris imediat după deschiderea hotelului, Le Figaro numea hotel Negresco, ,,Hotelul celor o mie și una de nopți’’, tot Le Fiagaro avea să scrie și următorul pasaj legat de moartea lui Henri Alexandre Negresco din 14 mai 1920: ,, Negresco a murit. Era o personalitate bine cunoscută şi caracteristică a Rivierei. A ştiut să dea artei culinare o eleganţă şi o perfecţiune minunate. (…) Virtuoz surâzător şi gazdă amabilă şi inteligentă, a asigurat bucătăriei franceze o strălucire remarcabilă, o reputaţie mondială”.

hotel_negresco_detaliu

sursă: hotelsoftherichandfamous.com

A murit departe de România și de orașul la a cărui faimă de mic Paris a contribuit și el într-un anumit punct. A murit din păcate și din poveștile pe care comunismul le-a șters cu buretele și nici Sergiu Nicolaescu nu a făcut un film despre viața lui, iar noi învățați să urmărim doar istoria de la școală uităm de cele mai multe ori să trăim frumos prin intermediul legendelor, care au umplut de admirație, ori de indignare generații uitate și amintite doar în expoziții modeste, ori în cărți care nu zac pe rafturi mai mult de două, trei luni.

O să mă gândesc mai des la povestea lui Negresco când o să privesc poza de pe perete, o să îmi spun din când în când că e bine ca prezentul să fie frumos, tocmai pentru că trecutul a fost glorios. Legendele urbane frumoase din România cred că ne învață, în primul rând, faptul că orașele nu se termină la ultima benzinărie și nici modelele la Gică Hagi, ori Nadia Comăneci.

1 reply to this post
  1. Buna ziua,

    Articolul este excelent! Desigur, ar fi fost corect sa se mentioneze si numele autorului… Al adevaratului autor!

Leave a Reply

5 × 3 =