ramada brasov

Jurnalul unui sommelier – Partea I

vlad_jurnalul unui somelier

Așa cum mulți călători își scriu memoriile, iar aventurile lor par curiozități pentru mulți dintre cititori, tot așa aș vrea și eu să vă împărtășesc “aventurile” mele în drum spre un concurs internațional, un concurs la care mai mult decât să mă reprezint pe mine însumi, mi-am reprezentat țara!

Totul a început la sfârșitul lunii august, cand am primit un telefon de la ,,tatăl” meu în sommelerie, Marian Timofti, care mă întreaba dacă sunt de acord să îmi reprezint țara și Organizația Somelierilor din Romania 2011 (OSR 2011 ) din care fac parte, la prima ediție de concurs din Europa Cetrala, organizat în Ungaria, la Dunakaliti.

Concursul avea sa se țină în perioada 30 Septembrie-1 Octombrie,  dar ,,excursia” noastră a început din vinerea de 28, când grupul (Liviu Grigorica, Istvan Pentek, Stelian Stefan)  a plecat din București către Oradea, une îi așteptam eu, la Restaurant Graf. I-am întâmpinat cu câte un pahar de spumant, doar erau însetați după atâta drum.

In dimineața zilei de 29 Septembrie am pornit spre locul cu pricina, iar în drumul nostru am ținut neaparat să poposim în renumita zona viticola a Ungariei – Takaji/Hegyalja, la un renumit producător din zonă, Beres Vineyards and Winery, din localitatea Erdobenye.

Am fost plăcut impresionați de clădirea impunătoatre care ne-a întâmpinat, care în anii trecuți a luat premii importante la concursuri de arhitectură, dar mai ales de grupurile de turiști dornice să cunoască tradiția și cultura vinului din acea parte a Ungariei. Am aflat mai apoi că este o practică obișnuită în fiecare toamnă în Tokaji și pentru că turiștii erau prezenți în număr atât de mare, am avut nevoie și de o programare pentru vizitarea cramei.

Ne-au fost prezentate cele 5 soiuri cultivate de ei: Furmint, Sargamuskoty (Tămâioasa Românească), Zsamorondi, Harslevelu, Kover (Grasa), soiuri din care produc diferite vinuri, chiar și acele vinuri renumite pentru zona Tokaji, cele dulci-Aszu Puttonyos. Ce e drept așa am aflat cu adevărat ce înseamnă acele cifre ce le întâlnim pe sticla 2….6 Puttonyos.

Ca sa poți produce Aszu de X Puttonyos e nevoie de echivalentul a 25 KG de struguri stafidiți și mucegăiți natural (culeși manual bob cu bob, spre deosebire de zona Sautern din Franța, de exemplu, zonă în care strugurii stafidiți și plini de mucegai sunt culeși de pe ciochine în mănunchiuri mari), combinant cu 1 “ghemti” (butoi) de vin (135 L) și tot așa înmulțit cu până la de 6 ori cantitatea de struguri stafidiți, ceea ce înseamnă maximul de Puttonyos, fiecare vin fiind ținut în butoaie 2 ani, pe urmă tot atât și in sticlă.

Chiar dacă știau că vom participa la acest concurs și practic concuram cu cei din țara lor, au avut amabilitatea de a ne răspunde la toate întrebările cu care îi bombardam fiecare.

Și toate aceste întrebări si răspunsuri curgeau în timp ce noi vizitam și micul muzeu în incinta cramei, de vechi ustensile de  jiluire a lemnului și de producere a bariqului, ustensile care au legat toată arhitectura cramei cu produse locale, de la piatra folosită in construcție, până la decor, de la lemnul pentru mobilier, la butoaiele de stejar de Zemplin (pădurea din apropiere), de la brânza și grisinele oferite la degustare.

A urmat să aflăm de unde venea renumele acestei crama. ,,Bătrânul” Beres inventase acum câteva decenii EZENCIA, esența strugurilor Aszu ( stafidiți și mucegăiți), o esență care se produce astfel: din o tona de struguri se scurg undeva între 2 și 3 L de licoare, îmbuteliată în sticle de sfert de litru, servite în lingurițe și nu pahare, la un preț ce pleacă de la producător undeva la 100 euro/st. Este considerată un medicament, un lichior de maximă calitate în gastronomie și patiserie sau cum îmi place mie să spun ,,trufa neagră în varianta lichidă” de unde vine și sloganul lor ,,every single drop is Beres”

Degustarea a avut loc la vinurile solicitate de noi, nu împinse de ei, iar lângă aceste vinuri am primit și un mic ghid de gastronomie, fiecare vin fiind asociat corect cu 2 preparate cu rețetă.

După terminarea degustarii și a turului de onoare în cramă, am ținut neapărat să intrăm și la un restaurant satesc din zonă, înainte de a porni din nou la drum. Recomandarea hangiței, la mâncare, a fost un piept de pui de Tokaji, cu sos de struguri ( dulce/acrișor, strugurii concasați și nu piure), cu o garnitură de orez . Nu îmi face neapărat plăcere să o spun, dar ce am găsit în Ungaria rurală, nu prea găsești în România urbană.

A urmat drumul spre Dunakaliti cu alte mici popasuri de cafea, iar autostrada M1 era împânzită atât la stânga, cât și la dreapta numai de mașini de BV, GL, SM, SB, CJ :)

Leave a Reply

five × 2 =