ramada brasov

‘s Baggers – unde mâncarea vine din cer

`s Baggers - futuristisches Design stilvolles Ambiente

Și la ‘s Baggers se adeverește ideea că tot ce este bun, vine de sus. Odată ce te-ai așezat la masă, îți poți face singur comanda cu ajutorul touchscreen-urilor și nu mai trebuie să aștepți să fii observat de către chelneri. Nimic nou până acum, pentru că mai există zeci, sute, cine știe, poate mii de astfel de localuri care au preferat să investească în tehnologie și nu în personal. Partea interesanta abia acum sosește și sosește pe niste șine metalice asemănătoare cu un rollercoaster sau mai degrabă cu un pinbal machine.

‘S Baggers se laudă și cu un meniu fanconian gustos și mai sănătos decât alternativele de pe piață deoarece se folosesc foarte multe produse locale, proaspete și cât mai puține grăsimi. În plus susțin că nu folosesc niciodată coloranți, conservanți și alți aditivi.

Cu toate că unii preferă serviciul unul chelner, comanda prin touchscreen are și ea multe beneficii. Dacă nu știi ce să comanzi, o listă cu comenzile altor clienți din restaurant îți poate da un imbold. Dacă vrei să faci o sugestie, o critică sau ai nevoie de informații și vrei să te asiguri că vor ajunge la managementul superior, sistemul te va ajuta din nou, pentru că și în cadrul acestui restaurant nemțesc, la sfârșitul mesei poți face o evaluare generală. Iar dacă ești cu totul mulțumit (sau din contră) ai chiar în fața ta o posibilitate rapidă, ieftină de a face o recomandare prietenilor. Un tool de marketing excelent deoarece se bazează pe satisfacția clientului după o masă bună. Clientul va fi mult mai motivat să transmită aeastă satisfacție și cunoscuților exact în momentul acela, când se află la apogeu.

Din punctul nostru, un singur minus pentru ‘s Baggers deși înțelegem perfect motivele din spatele folosirii acestor vase atât de …puțin atrăgătoare (vezi galeria foto). Acest tip de transport are evident nevoie de o veselă specială și cele din ceramică și porțelan ies din discuție. Dar cu siguranță se poate găsi o alternativă mai estetică și totuși la fel de sigură și de practică.

Abia așteptăm să le facem o vizită.

‘s BAGGERS  – Am Steinacher Kreuz 28, D-90427 Nuremberg, Germania

www.sbaggers.de

 

Leave a Reply

18 + 2 =