ramada brasov

Martini, regele cocktailurilor

martini-urbangourmet

Despre Martini se spunea că “este singura invenție americană la fel de perfectă ca și sonetul” și este unul dintre mixurile pe care orice barman ar trebui să-l stăpânească la perfecție. Este prin excelență cocktailul cu C mare, având o istorie de peste 200 de ani și o popularitate atât de mare încât și azi originile îi sunt disputate și asumate în multe colțuri ale lumii.

L-am încoronat nu doar pentru notorietatea sa (cine poate-l uite pe James Bond în costumul său impecabil, cerând un “Dry Martini. Shaken, not stirred!”?!), ci și pentru că este o bază pentru multe alte cocktailuri – Cosmopolitan, Manhattan, Appletini, Espresso Martini, Gimlet. Nu în ultimul rând, pentru că i-a fost consacrat un pahar special – cunoscut sub denumirea de ‘pahar de martini’ sau ‘pahar de cocktail’ – care mai apoi a fost folosit pentru multe alte băuturi.

Rețetele, proporțiile și tehnicile de preparare sunt extrem de diverse de-a lungul timpului, dar și în diferite părți ale lumii. Gin sau vodca, lămâie, măsline sau ambele, mixat într-un shaker special sau amestecat direct în pahar, posibilitățile și variațiile țin până la urmă de gustul și preferințele fiecăruia. Rămâne doar să le testăm pe toate pentru a găsi varianta noastră câștigătoare.

Pentru un Martini clasic avem nevoie de:

  • 55 ml gin
  • 15 ml vermouth
  • 2 măsline verzi
  • coajă de lămâie
… și nu în ultimul rând un pahar special rece (lăsat la frigider pentru câteva minute).
Se amestecă alcoolul împreună cu câteva cuburi de gheață într-un shaker, se toarnă în paharul special, se storc câteva picături din coaja de lămâie și se ornează cu 1-2 măsline. Enjoy!

Leave a Reply

nineteen + eight =