ramada brasov

Gânduri la început de an

cafea-urban gorumet

Am trecut cu toții, cu bine de primele zile la job. Dar oare cât de greu v-ați trezit și de câte cafele a fost nevoie ca să vă mențineți funcționali pe parcursul zilei? Noi recunoaștem că nu ne-am limitat la una (și ne bucurăm să vă spunem că am descoperit zilele acestea cafenele noi despre care abia așteptăm să vă povestim). Dar credem că după ce ați deschis noua agendă, ați așezat calendarul 2013 pe birou și ați realizat că suntem în fața unui nou an și a unui nou început, energia a crescut la cote maxime.

Oare ce magie se ascunde în spatele primelor zile din ianuarie? Ce ne face să ne propunem la început de an să dăm jos câteva kilograme, să ne lăsăm de fumat sau să fim mai productivi la seriviciu și mai drăguți cu vecina de la 3?! Indiferent de motive, e bine să startăm plin de speranță și entuziasm și pe cât se poate cu hotărâri cât mai realiste.

 

Noi, de exemplu, am hotărât să călătorim mult anul acesta, să bem cafele aromate în locurile cele mai exotice, să mâncăm bine, să testăm cât mai multe specialități alături de prieteni dragi, să degustăm vinuri cu tradiție (poate chiar să ne inițiem în tainele vinurilor așa cum se cuvine) și să ne bucurăm cât mai mult de viață și tot ce ne oferă ea.

Vă dorim și vouă să aveți parte numai de experiențe frumoase anul acesta și poate vreți să împărtășiți cu noi lista voastră de “new year’s resolutions”?!?

Leave a Reply

19 + 8 =