ramada brasov

Restaurant Nobori

Restaurant Nobori 1

Pentru un om care iubește mâncarea japoneză, să nu fi vizitat toate restaurantele din orașul în care locuiește mi se pare o scăpare destul de mare. Spun asta pentru că acu-mi dau seama câte am pierdut pentru că nu i-am vizitat până acum pe cei de la Nobori.

Trebuie să recunosc că mă obișnuisem cu Tokyo însă n-aș vrea să transform articolul într-unul comparativ pentru că nu-i cazul. O să vă las pe voi să hotărâți care-i preferatul vostru, scopul nostru e să vă oferim alternative și să dăm startul la conversație, nicicum să ne dăm specialiști sau să facem clasamente.

Și ca să fiu sigură că nu-mi scapă nimic, să vă spun motivele pentru care eu cu siguranță o să mă întorc la Nobori:

– Spațiul foarte deschis și foarte bine luminat, decorul de lemn și încăperile mari, înalte. Mi-au venit câteva idei de evenimente care ar merge acolo și din câte văd au și eu inițiative pe care le susțin.
– Au o terasă superbă, poate cu puțină gălăgie de la stradă însă perfectă pentru o după-amiază cu prieteni
– Separeurile care mă duc cu gândul la „Memoriile unei gheise”.
– Nu se fumează (de s-ar face mai multe restaurante în care nu se fumează aș fi foarte fericită)
– Cheesecake-ul care se luptă pentru locul 1 cu cel de la Marty, fin și aromat, îți topește simțurile și te poartă pe tărâmuri necunoscute. Recomand.
– Și nu în ultimul rând: sushi-ul. Trebuie să-l încercați, atât am de spus :)

Dincolo de faptul că-s simpatici și mi-a plăcut foarte mult de ei, cred că e foarte important să știți și despre Centrul de Artă și Cultură Japoneză unde puteți face cursuri de pregătire pentru limba japoneză, puteți participa la ateliere de origami, cenaclu literar de poezie japoneză haiku sau curs de caligrafie japoneză. Mai mult decât atât, ei sunt cei care au pus bazele Fundaţiei Române de Aikido Aikikai unde puteți practica Aikikai Aikido

Și acum dovezile prin fotografii:

 

 

6 replies to this post
  1. Ar fi fost interesant sa aiba mai multe deserturi japoneze (nu ca ar fi grozava bucataria lor in privinta asta) in loc de cheese cake, genul de prajitura care e greu sa o gresesti. Niste daifuku ar fi super

  2. Nobori este o porcarie! Am fost si stiu despre ce este vorba!
    Daca sunteti din Cluj si chiar vreti sa mancati la un restaurant japonez, va recomand restaurantul Wasabi din Iulius Mall unde mancarea este mult mai buna si preturile mult mai mici! Eu am fost cu familia pentru a sarabatori un eveniment la Nobori si am fost la un pas de TOXIINFECTIE ALIMENTARA!
    Restaurantul Nobori este o spalare de bani! Nu va lasati pacaliti!

  3. Mancarea japoneza este una pretentioasa, iar pentru unii putin mai sensibili, poate nu este cea mai buna alegere. In orice caz, imi pare rau sa aud ca ati fost la un pas de toxiinfectie alimentara, dar nu cred ca anti-reclama este o cale.

    Cu respect!
    Bogdan Bilt
    Manager Nobori

Leave a Reply

fifteen + eight =