ramada brasov

Degustare Enira la Corso

corso_IMG_6902

Iubesc Bistro Corso! Il iubesc pentru atmosfera, pentru muzica, pentru atitudinea personalului si pentru ca se straduieste mereu sa se reinventeze. Recunosc ca imi place mai mult meniul de acum decat cel de anul trecut, dar acest lucru nu m-a impiedicat sa merg mereu de cand s-a deschis pentru un ceai, un pranz,  pentru cafeaua de sambata dimineata sau pentru o intalnire de afaceri. Asa s-a intamplat si vineri 15 martie cand o intalnire de business s-a transformat intr-o degustare de vinuri Enira impreuna cu Mircea Niculescu.

Nu stiam de degustare, n-aveam locuri rezervate, dar prin amabilitatea gazdelor de la Corso – am fost primita si va scriu si voua ce-am degustat: Alira Merlot, Easy Merlot, Cabernet Sauvignon, Duo cupaj Merlot&Shiraz.

N-a fost o seara monolog al lui Mircea Niculescu despre vinurile prezentate ci a fost o seara in care participantii au socializat, au pus intrebari, au ras si nu in ultimul rand au degustat vinurile si preparatele gatite de Bistro Corso.

Si-ncepem degustarea cu Alira (un merlot 100% romanesc) – primul vin vinificat in Romania, nu in Crama Enira, dar strugurii au fost transportati la Corcova, vinificati acolo si produsul finit adus  in crama de la Bucuresti. A fost un efort important din prisma logisticii si a costurilor pentru cei de la Enira si ne-am bucurat de prezenta acestui  vin minunat la Corso, desi nu a fost prezentat mai mult de 300- 400 de ori de cand a aparut.Vinul are o intensitate foarte buna a culorii – acest lucru si datorita perioadei  de contact foarte lunga cu pielita strugurelui  (in Romania de obicei perioada de contact este de 7-9 zile, iar la acest vin a fost de 21 de zile).

S-a trecut in cadrul degustarii prin notiuni teoretice avansate dar si primare, de genul celor trei momente importante in cadrul unei degustari de vin: atacul, perioada pana se inghite vinul si postgustul.

Marturisesc ca mi-a placut acest Merlot  cu frumoasa senzatie de catifelare, fructuozitate si corpolenta.  Acest vin are o complexitatea aromatica in care se imbina armonios tonuri: de visine amarui, coacaze negre si prune afumate, nunate usor lactate invaluite in adieri de vanilie si rom.

Asocierile gastronomice recomadate de Mircea au fost:  paste fara branzeturi intense, carne de porc, carne de pasare mai pretentioasa ( rata), dar si pentru vanat pregatit mediu sau bine facut. Acest lucru e rocamandat ca sa nu riscam sa simtim doar carnea si sa nu simtim vinul.

Al doilea vin prezentat a fost Easy by Enira 2008, care nu trebuie neaparat asociat cu mancarea – putand sa fie consumat doar ca si aliment J. Are acumulate 85 de puncte Parker – un punctaj bun pentru un vin produs in Bulgaria – tara care n-are mare notorietate in domeniul producerii vinului.
Senzatia de fructuozitate a fost mai intensa, e mai dulce, tarie mai mica decat a Merlotului, are aceeasi cantitate de zahar: 3,5 grame zahar si, desi  s-a folosit aceeasi aceeasi tehnologie, diferenta fata de Merlot este data de fructuozitatea provenita din modul de cupajare a merloturilor care intra in acest vin. Are o prospetimea care se transforma in eleganta si, desi are un an in plus fata de Alira, pare in continuare mai fructuos.


Sunt o bautoare de Cabernet Sauvignon si mi-a placut sa descopar mirosul de coacaze in acest Cabernet care are o alcoolemie de 14, 5%  si un nivel al zaharului mai mic decat precedentele vinuri degustate: 3,3g. Legat de asocieri, Mircea ne-a spus ca sunt reguli facute la nivel general, dar  fiecare individ trebuie  sa aduca asocierile in plan personal – lasandu-ne astefel libertatea de a combina acest Cabernet cu ceea ce se potriveste preferintelor noastre, dar totusi ne-a precizat ca nu vom putea asocia niciodata o Feteasca Regala cu un somn sau un Siraz cu o carne de porc pregatita la gratar. Cu ce ne-a recomandat sa-l servim? Cu o placinta din carne de berbecut. A mai precizat ca se poate consuma si singur, dar daca e asociat cu o salata o sa-i simtim si mai mult taria.

Pana la urma – decizia ne apartine si, asa cum spune Boris Ionescu de la Crama Oprisor – un om drag sufletului meu, : ”Vinul cel mai bun e cel care ne place si care ne trezeste anumite amintiri placute”.

Al patrulea si ultimul vin degustat in acea seara minunata la Corso a fost  Duo cupaj Merlot&Shiraz. M-a cucerit in faza de atac cu mirosul de: fructe negre, prune afumate si vanilie – date de Merlot si mai apoi am simtit aciditatea Syrah-ului impletita cu senzatia de  condimente proaspat macinate.

Se spune ca echilibrul dintre cele doua proportii egale de Merlot si Shiraz tinde sa atinga perfectiunea intalnita la marile vinuri din zona Bordeaux.  Are nevoie de o asociere gastronomica cu preparate intense: vanat de orice natura, muschi de vita cu sosuri complexe si chiar bucatarie asiatica condimentata.

Mi-a placut seara de la Corso si multumesc inca o data proprietarelor Eniko si Ottilia pentru locurile gasite – desi era tot localul rezervat cu multe zile inainte, cat si personalului permanent amabil si cu zambetul pe buze: Emil, Andreea, Koto si Zsuzsa. Cu siguranta ma reintorc cu drag de fiecare data la voi!

Geta Ungurean

PS: Daca v-au placut fotografiile va invitam sa faceti o vizita artistului la adresa: www.radusalcudean.ro. Multumesc Radu pentru ajutor!

1 reply to this post

Leave a Reply

seven − five =