ramada brasov

Klausenburg Cafe

Klausenburg Cafe Cluj 6

Lista cafenelelor de bun gust și cu personalitate din Cluj se îmbogățește pe zi ce trece. Mă gândesc din ce în ce mai mult la un top al celor mai frumoase localuri, cred că mi-ar fi greu să aleg locul I. Mai ales de când am descoperit cafeneaua despre care vă povestesc astăzi.

Mai țineți minte magazinul Outwear? Și celebrul local cu vedere spre bulevard însă deschis către magazinul de haine din incintă? Ei bine, a fost înlocuit cu o cafenea mult peste nivelul aceleia și mult mai potrivită pentru zona universității.

Pe site-ul lor (care arată impecabil) scrie așa:

“Redefinim staiful în Cluj pe model imperial. Cu iz de scorţişoară, miros de măr copt, aromă de vanilie şi rom. Cu cafea de calitate şi sucuri proaspete. Cu muzică aleasă şi la un nivel potrivit să poţi povesti cu prietenii. Să-ţi facă plăcere timpul petrecut pe strasse în Cluj. Adică… în Klausenburg.”

N-am simțit izul de scorțișoară sau mirosul de măr copt însă cafeaua de calitate și sucurile proaspete au fost acolo. Am servit un croissant cu ciocolată, proaspăt și pufos. Mă așteptam să aibă forma tradițională însă cel de la Klausenburg arată astfel:

L-am acompaniat cu o cafea servită într-o ceașcă Tiziano. Anul 1919 inscripţionat pe ceașcă este alăturat momentului în care s-a înfiinţat universitatea românească la Cluj-Napoca.

De remarcat este preţul redus al cafelei, menit să atragă scriitorii care să se simtă bine şi să discute despre artă şi cultură.

Am alăturat și o limonada cu mentă: un gust puternic și răcoritor, perfect pentru cele 30+ grade din vara asta.

Un loc care promite a fi un punct cultural de referință pe harta Clujului, cu lansări de carte și proiecții de filme precum ”Fragii sălbatici” și ”Zorba grecul”.  Cafeneaua dorește să redea tradiția artistică și boemă de pe vremea Pescarului, Continentalului și bineînțeles de pe vremea Arizonei – vizitată de dragul nostru Nichita.

Stilul cafenelei este unul clasic, cu un rafinament imperial austriac la standarde de elită. Tablouri superbe, flori proaspete și mese care stârnesc la discuții. Într-o zonă centrală și extrem de agitată, Klausenburg Cafe este locul perfect în care puteți discuta împreună cu parteneri de afaceri și de viață.

La investiția și la nivelul în care se prezintă cafeneaua, nu mă așteptam decât la o servire ireproșabilă ceea ce am și primit. Totuși, mi-ar fi plăcut ca domnișoara să păstreze vorbitul la persoana a treia chiar dacă eram aproape de aceeași vârstă, mi se pare că ar fi adus o notă în plus de respect față de clienți.

Așadar, Klausenburg a urcat în topul preferințelor mele și cu siguranță o să le mai fac multe vizite. Voi ce părere aveți?

Cu drag, Alexandra Crăciun

3 replies to this post
    • Hai nu fii carcotas. E chiar un punct forte al localului. Chapeau-bas pt personal, servire si limonada UNICA mixata cu menta, trebuie sa recunosti -sau sa gusti – asta. Merg saptamanal cu prietenele la Klausenburg si ma simt excelent intotdeauna.

Leave a Reply

fourteen − 2 =